In lumea mea....

In lumea mea, oamenii nu au fost dintotdeauna bogati, visele nu au fost usor de implinit, nici iubirile nu au fost de fiecare data impartasite... In lumea mea, copiii au invatat sa creasca din mici mari, nu invers; talpile au fost mai intai de toate desculte - drept pentru care si astazi recunosc mangaierea pamantului; palmele au stiut sa tina, cu aceeasi bucurie, stiloul - in vreme de scoala, si coada lustruita a sapei, in vremea vacantelor de vara; parul a fost mai intai taiat baieteste, de mainile iscusite in toate ale mamei, abia apoi lasat sa creasca in unduiri domnisoresti; hainele au fost mai intai baietesti, ramase mici fratelui cu multi ani mai mare si tocmai de aceea ravnite si pandite indelung... In lumea mea, scolarii erau uitati la tara in vacante si urecheati pentru fiecare nota mai mica de 10, baietii jucau "tzurca" si "pitulusu" impreuna cu fetele, adolescentii se indragosteau pe malul baltii, fara sa stie ce miros are marea, si prindeau din zbor primul sarut ca pe o rasplata dupa ce salvasera pielea delicata a vreunei domnite de la festinul lipitoricesc ... In lumea mea, fetele oamenilor de la tara nu au stiut nicioadata ca sunt sarace si nici nu s-au rusinat de asta, ba chiar au devenit oameni mari, respectabili, cu titluri si diplome luate pe munca bruta, facuta cu dragostea si pasiunea omului deschis la suflet si la minte! 

In lumea mea, pe vremea mea, mergeau tinerii in discoteci si dansau pana spre dimineata; in lumea mea nu existau baieti cu bani, pentru ca toti luau paine pe cartela, dar existau baieti cuminti, baieti care invatau bine si baieti care erau frumosii scolii! In lumea mea copiii mancau paine inmuiata in apa, apoi intinsa in farfuria cu zahar, ca sa-si ia energie si sa fuga mai repede afara... In lumea mea parintii nu aveau masini, drept pentru care mergeam pe jos si veneam pe jos de la scoala, mancand eugenii... In lumea mea, familiile isi petreceau sambetele cu soare la batut covoare iar duminicile,  la iarba verde; fratii mai mari isi luau surorile mai mici de mana si le invatau sa scoata rame pentru pescuit; fetele isi puneau unghii false din petale de margarete iar baietii isi faceau buzdugane din smoala si toti la un loc obisnuiau sa se joace de-a magazinul in care toate produsele se vindeau pe frunze de castan...


In lumea mea, Saptamana Luminata era plina de emotie si de nerabdare pentru noaptea in care ocoleam biserica de trei ori si ne tot suflam in lumanari unii altora - ca atat ne ducea capul, si radeam si ne certau babele, si ne luau de mot si ne spuneau sa ne fie rusine si... acum, in lumea care parca nu mai e a mea... vom sta cuminti, smeriti si pacatosi in strana, zambind ingaduitor si rusinat cuvintelor de lauda ale acelorasi babute uitate de Dumnezeu pe pamant ca sa ne vorbeasca noua, fostelor obraznicaturi, cu "dumneavoastra"...


Gata...cu lumea mea... imi dau lacrimile...Normal... doar e Saptamana Mare...

Despre fericire, Paste, familie si, mai ales, despre cine sau ce suntem cu adevarat. - de Iulia Herbil, evident

Unul dintre inteleptii lumii spunea: "Orice ai face in viata aceasta este insignifiant." Cu putin timp in urma, pe holurile Facultatii de Arte, discutam cu o colega problema fericirii... Este unul dintre laitmotivele filozofiei universale si, nu in ultimul rand, principalul scop al fiecarui individ (sau, cel putin, asta ar trebui sa fie...). Am concluzionat atunci ca fericirea vine in cantitati egale, pentru fiecare dintre noi.


Sa explicam putin - nu stiu cati dintre voi au cunoscut oameni foarte bogati, foarte puternici, foarte influenti, foarte frumosi, foarte curtati, foarte, foarte, foarte, de multe ori toate intr-una... Ei, bine, acum nu stiu cati dintre voi ati avut ragazul sa le obsevati fericirea...si sa o comparati cu a unui om obisnuit. E...cam aceeasi! 

Culmea, chiar daca plusurile din viata fiecaruia dintre noi ar trebui sa ne faca mai fericiti decat ceilalti, ele, prin rutina, sau, poate, prin lupta la capatul careia le-am gasit fiecare, devin obisnuinte fara niciun fel de adaos special. Aroma realizarilor noastre se pierde odata cu obtinerea lor. Nu degeaba se spune ca drumul este farmecul oricarei destinatii. 
...................................................................................................
Vine Pastele. M-am plimbat pe ulitele unui sat banatean care seamana foarte mult cu satul bunicilor mei. Mi s-a imprastiat prin nari un miros delicat de fum, semn ca cineva isi face curat prin curte, doar vine cea mai importanta sarbatoare din an! Iarba este si aici la fel de proaspata ca la Cetate si, fara sa vreau, merg pe strada visand la parintii mei, la verisoarele mele, la fratele meu, la friptura de miel cu sos de ceapa verde, pregatita in stil unic de mamaie, la ouale de rata (neindicate pentru sanatate, dar... ce gust bun au fructele interzise, mereu! :D), la malul Dunarii pe care ne strangem stoluri, stoluri, cu gratare, seminte si glume bune, adunati pe pături, unii langa altii, jucand carti, remi, sau fotbal - chinuit :)). Niciodata nu am facut Pastele in alta parte decat la Cetate! Sotul meu trebuie sa ma suporte asa! Pana la urma, recunoaste si el ca ii place foarte mult situatia - "ai mei" seamana foarte mult cu "ai lui". Familia mea intreaga este grozava - am cu ce sa ma dau mare din puctul asta de vedere - chiar daca am evitat, de obicei, sa fac asta (pentru ca oamenii acestia imi sunt atat de dragi incat, de fiecare data cand vorbesc despre ei, am senzatia ca ma laud - probabil chiar o fac, doar am cu cine! :p).


Unchiul meu, Lusu, este unul dintre cei mai simpatici oameni din Cetate. Spre deosebire de fratele lui mai mare, tati, care este de o seriozitate austera, el a fost mereu libertin, un adolescent mare care, intr-un fel sau altul, a scos-o mereu la capat. Este un om deloc complicat - seamana mult cu Nea Marin, interpretat de Amza Pelea: are cele mai bune glume facute pe loc si "face mişto" de orice tragedie, cu riscul de a-i imbolnavi pe ceilalti de inima. A fost, intr-un fel, oaia neagra a familiei, dar, in acelasi timp, gura de aer proaspat pentru noi toti. Nu cunosc, pana acum, om care sa nu il simpatizeze pe Nenea Lusu! Inteleg de ce :)


Prima oara cand a venit Gelu acasa la ai mei...a trecut mai intai pe la Cetate - oricum trecem prin sat in drumul spre Calafat.  Unchiu' Lusu auzise de la cineva din Timisoara ca Gelu ar fi cam smecher pentru mine, si abia astepta sa il puna putin la punct... Degeaba incercam eu sa le explic tuturor ca situatia este cu totul alta: nu si nu - ei trebuie sa-l cunoasca, pentru ca eu sunt naiva, eu nu stiu, eu bla bla bla... Aveam niste emotii: "sa te tii acuma, cand ajunge Gelu, astia ma fac de ras..."


Da, de undeeeee! Nenea Lusu a fost extrem de prietenos cu el si cred ca l-a placut de prima data pe "maramuresean" :)) Culmea, detectivul principal, care a avut cele mai multe interogatii, a fost nimeni altul decat mamaie! :)) Pe filozofia: "Ba', fata mea, sa fie baiat bun, sa aiba grija de tine!" - l-a intrebat mamaie de toate si de toti, pana s-a convins ca n-are sanse sa il scoata din sarite. Dupa ce a trecut de interogatoriu, am plecat spre Calafat. La alde mami si tati. Cum am intrat in casa, Nenea Lusu a inceput prezentarile - "Uite, nene (asa ii spune el lu' tati), el e ginerele! Gelu. Baiat bun, sa stii, il studiai eu. Acu', mai studiaza-l si tu!... Da', e baiat bun! Vazui eu cu cine am de-a face, ca tu stii ca eu miros smecherasii de la distanta!"... 

Acestea fiind spuse, "baietii" s-au imprietenit atat de bine incat, anul trecut, de Paste, cand a fost timpul sa mergem la hora, chiar daca eu m-am impopotonat cu ce aveam mai bun, Gelu a zis ca el nu isi ia costum, ca : "Uite: tati, frate-tau si nenea Lusu se imbraca  in blugi. Ma imbrac si eu ca ei!" Na! Mai spune ceva, daca poti!
......................................................................................

De la ce am inceput? Ah, da... de la fericire... Fericirea este atunci cand te simti iubit, in pielea ta, printre oameni ca tine. Si, cum spuneam, cred ca, orice am face, nu putem fi mai mult sau mai putin fericiti: sentimentul acesta este impartit in doze egale, la fiecare dintre noi, doar ca nu este si distribuit in acelasi timp. Veti spune ca unii dintre noi suntem mai tot timpul cu zambetul pe buze, iar altii, nu. Ei bine, cantitatea unora se risipeste ca un fir de nisip, curgand  subtire, intr-o clepsidra, pe cand la altii este spulberata voluptos in furtuni - acestia sunt oamenii care cunosc extazul, apoi agonia (vorba lui Stone). Oricum ai privi-o, FERICIREA este in aceeasi cantitate, doar consumata in impulsuri diferite, la timpuri diferite, de fiecare dintre noi...


In loc de incheiere am sa iterez fraza de la inceput: orice ai face in viata aceasta, este prea putin important. De aceea cred ca majoritatea dintre noi simtim mersul cu talpile goale, prin iarba, ca pe o binefacere, in vreme ce incaltarile cele mai scumpe ne lasa aproape indiferenti...

PS: Fiti mereu voi insiva si incercati sa ii vedeti si pe ceilalti asa cum sunt cu adevarat... pentru ca adevarul fiecaruia dintre noi nu poate fi altfel decat CUCERITOR!

Dance me to the end of... love...

Rosu, cenusiu; inima, creier; gustul cuvintelor, serenada psihedelica a miscarilor de coapse pe urmele dansului, un pahar cu vin alb jucandu-se cu pensula noptii prin aburii de culoare ai oglinzilor, inca un toast, inca un zambet... Ma uit inspre ringul de dans pe care zeci de pasi isi urmeaza perechile. Priveste si el in aceeasi directie, dar stiu ca acolo, in spatele ochilor, gandurile sale ma urmaresc. Imi las obrajii impunsi de un zambet proaspat: pentru ca simt cat as vrea sa dansez... De ce baietii nu mai danseaza, astazi? Cat de multe pierd, sarmanii de ei... 

Ma intreb daca ar vrea sa dansam. Mi-ar placea... Dar el se pare ca e mai degraba unul dintre aceia care prefera sa fie plictisitori, inlemnind pe un scaun, decat penibili si, implicit, plini de umor, incalcindu-si pasii printre dansatori veritabili. Offff! Ce chef am sa dansez! Urasc lumea asta moderna in care toti se inghesuie' sa faca sex, dar nimeni nu mai stie sa cucereasca...

"Multumesc!" ii spun cavalerului de la masa mea care imi presara semintele fluide ale fructului vinetiu in paharul cu urme rujate, ca de sarut grabit. Ciocnim si, in timp ce zambetul ii musca buzele, ma intreaba, ca si cum eu l-as invita: "Ti-ar placea sa dansam?"...

Un minut mai tarziu descopar ca exista barbati plini de surprize frumoase, care invata sa se topeasca odata cu tine, pe acelasi ritm, in aceiasi pasi, prin aceeasi delicata miscare de trupuri ce iti da voie sa te daruiesti si sa primesti aproape totul, fara sa ai, fara sa dai nimic... Tocmai dansam cu cel mai bun partener pe care l-am avut vreodata...si nu imi venea sa cred ca nu e al meu, ca nu sunt a lui... De ce? Oare ... Este El al cuiva? Si, daca da, al cui? Iar Eu? EU?! A cui sunt eu?... Zambesc... din nou: ii simt mana alunecand pe spatele meu umed si stiu ce gandeste. 

Dintii ii musca zambetul. Ochii lui imi cauta raspunsul. Imi aplec genele si imi las capul sa-i alunece pe umar; buzele mi se preseaza pe gatul lui. Le las acolo fara sarutari. Ii simt parfumul scump si ma intreb daca vinovatia e un sentiment nobil - pentru ca eu nu-l am... Eu doar am senzatia ca timpul trebuie sa se opreasca aici: ca sa nu se termine nici melodia, nici ritmul degetelor ce imi deseneaza pe spate urme de fiori. Am senzatia ca partea stanga a pieptului mi se loveste de al lui, la fiecare bataie de inima. Parca nu mai e aer...sau parca e prea mult aer.

Imi doresc sa nu ma aiba vreodata, ca sa nu pot sa-l pierd! 

Ii prind mangaierea si ii ridic palma deasupra capului, fac o pirueta apoi ii ingadui sa ma arcuiasca pana la pamant. El se apleaca peste surasul meu si suspina: "Ce bine te misti!..." Rad in hohote si  ii raspund : "Pentru ca am cu cine..." Ii simt respiratia pe lobul urechii stangi. Joaca dur. Aproape dur... Isi inveleste degetele in parul meu si imi trage capul usor, pe spate... 

Imi strang pleoapele. Buzele imi dezvelesc dintii, ca raspuns unui gand aproape nevinovat care-mi da voie sa gresesc: CE BINE CA NU SUNT A NIMANUI!

 

...........................................................................................................
P.S. : Unde este el azi?!...

Chiar azi... e plecat din oras, dar a promis ca se intoarce inainte sa adorm. Da. El e...  :)

Cand iubirea da-n prostie... sau pe cine sa dam vina cand nu vrem sa ne-o asumam...

Chiar daca au verdele de sub soarele de mai si verdele de prin conturi prea demult deschise pentru a mai conta dobanda..., chiar daca mananca pesti exotici si fructe candva de-a dreptul vii, pe mese pe care, inainte sau dupa, au asezat domnisoare sau doamne gemand de placerea altor gusturi...deloc rafinate, barbatii au mereu in sange dorinta... portilor deschise.

Sunt doar eu, sau toata lumea observa cum, de fiecare data cand o femeie pleaca de langa un barbat, inselata, mintita, ranita, peste un timp, nu prea mare periaoada... se trezeste a fi declarata SUBIT fascinanta pentru acesta? Daca nu chiar marea lui iubire, trista si neinteleasa, pe care nu a avut curajul, timpul, vigilenta, norocul sa si-o asume la timp... si pe care o vrea inapoi (macar pentru o noapte, de fapt, de cele mai multe ori chiar pentru mai putin, doar sa isi poata verifica masculinitatea altfel stirbita de capacitatea Ei de a trai foarte bine si fara el)!

Stiu! E frumos sa crezi ca de fapt te-a iubit numai pe tine, intotdeauna, si aia...sau alea...pentru care te-a parasit/neglijat/blamat...nu conteaza, el te vrea pe tine, nu a vrut niciodata sa te lase sa pleci...dar a fost constrans de circumstante...destinul...lui...esti TU! Pana maine dimineata...sau pana cand un alt destin va suna dupa primele semne de topire post-coitus. E frumos sa crezi ca minciunile sunt adevarate, dar e dureros sa te trezesti la realitate dupa ce ai ales sa fii victima permanenta a unui mascul cu pretentii de don Juan ratacitor, care a uitat ca oamenii mai au si alte preocupari in afara de sex cu orgasm prost mimat in prea scurtele trei minute de glorie (doar a lui), de dragul impacarii ...care nu va veni niciodata! Ghici cine e campionul si cine e ... "campioana" :)) Ghici cine umileste si cine se lasa umilit?! (Ouch!)

Stiu: tie ti se pare romantic ca te suna exact cand te-ai umflat de plans si ai hotarat sa il scoti definitiv din viata ta: pentru ca toate prietenele ti-au dat verdictul crud - el te vrea IN PERMANENTA... disponibila... cand are EL timp, chef, dispozitie... Stiu ca tu crezi in destin pentru faptul ca scuzele pe care el ti le cere, juramintele pe care le face, toate vin chiar atunci cand ai inceput sa mai iesi din casa, cand ai DECIS ca e timpul pentru altcineva... Deci, sa recapitulam: el apare exact in ultima clipa - si tu zici ca asta e destin. THINK AGAIN!

In locul destinului, stiinta, psihologia, a gasit raspunsuri logice la fenomenele existentei. Iar unul dintre acestea, in situatia de fata, este ca BARBATII NU STIU SA PIARDA! Pe ei nu ii intereseaza PRIN CE TRECI TU! Habar nu au ca exista si lacrimi care nu sunt false, exista si rani care dor cumplit, chiar daca nu se vad, si exista si oameni care nu spun minciuni. Barbatii astia care se tot intorc la foste, in ciuda faptului ca au deja actuale, au convingerea ca toata lumea minte, ca ei, prin urmare, este absolut normal sa minta la randu-le.

Mai mult, faptul ca tu esti oarba din dragoste (adica totalmente proasta si dispusa la complicatii tampite, deloc in avantajul tau - in limbaj masculin asta se cheama simplu - usuratica - asta ca sa nu zic Curva/Zdreanta/Fraiera/Sugativa/Haimana/Bunoaca/Petarda/Bomba etc. ...), faptul ca tu renunti la tot ce esti doar pentru el nu va fi apreciat de domnul "Putulica fara frica", nici nu-l va convinge ca tu esti mai buna, mai dispusa la sacrificii pentru el, mai dedicata, mai potrivita decat toate celelalte zane prin patul carora se mai bese in somn, din cand in cand... DECI NU. NU ESTI! Mai mult, in timp ce tu crezi toate prostiile astea pe care ti le bagi in cap singura, chici ce?! Toate celelalte cred aceleasi lucruri! Gandesc EXACT CA TINE: si ele sunt cele mai, si ele sufera cel mai, peste jumatate dintre ele au nimic fara el, chiar daca au de toate, in vreme ce, cealalta jumatate, a murit demult... :)))

FETELOOOOR! In loc sa va aratati cu degetul una pe alta si sa va bucurati de povestile urate pe care el le spune despre voi, de la una la alta, mai bine v-ati uita un pic, doar un pic la voi... in trusa de farduri! gata cu plansul dupa cai verzi pe pereti! Fetele cauta mereu scuze pentru greselile altora: ele sunt victimele MEREU, sunt tot timpul in prag de sinucidere dupa mari iubiri iluzorii si uita ca au avut candva o viata! Frumoasa! Demna!

Ce Dumnezeu? Fiecare e stapan pe propria viata! Dar si responsabil pentru ea! Adica, de ce sa accepti ca altcineva sa devina stapan pe viata ta?! Nu exista argument pentru asa ceva! Pledoaria aceea cu "Toti barbatii sunt la fel" este a vreunei tampite sau a vreunui tampit care a vrut sa isi subjuge neamul femeiesc. Cum adica sunt la fel? In ce sens? Toti inseala? DA de unde! Sau, oricum, pana sa insele, este logic faptul ca Toti sunt mai intai fideli. Nu-i asa? Toti sunt la fel in pat? ASH! De acord, majoritatea dintre ei au ... furculita si cutit, dar niciunul nu mananca in acelasi mod. Toti sunt agresivi?! Gelosi?! Disperati?! Frustrati?! Retardati?! NU! NU! NUUUUUU!

Nu stiu cine a inventat regula aceasta cu TOTI SUNT..., dar stiu sigur ca este facuta pentru a incuraja prostia acceptarii unor defecte de neiertat. Daca "al meu" ma bate, imi spun ca siiiiiguuuur toti sunt violenti - mai gasesc si vreo doua matracuce care si-o iau in mufa ca mine, gata, regula e verificata! Daca al meu ma inseala si se poarta ca un turist la hotel, sigur sunt toti ca el... din nou, matracucele vin sa incurajeze prostia femeiasca, spunand ca si al lor face la fel... Daca al meu ma suna din joi in Paste, asteptand sa il iau inapoi dupa fiecare lupta pierduta, e clar ca ma iubeste! De ce sa renunt la el, cand altul mai bun siiiiguuur nu gasesc pe fata gogoloiului pamantesc, oricat as cauta - e drept ca nu am cautat decat in fata blocului, dar, extrapoland... Si alte si alte multimi de scuze triste pe care le cautam si le gasim singure.

Vai si amar! Si mai indraznim sa spunem ca EI NE FAC RAU!

GRESIT! Fetele isi fac rau singure, cautand minciuni in care sa creada! Iertand pacate mai multe decat Dumnezeu si alegand prost barbatii din vietile lor! Fetele au un dar, domnule, incredibil! Sa ne imaginam ca Baietii sunt imparatul Alb, iar Fetele sunt imparatul Negru. Imparatul Alb vrea sa cucereasca tinutul imparatului Negru. Ce ar trebui sa faca imparatul Negru?! Exact! Sa lupte pentru ce-i al lui! Ce face, de fapt imparatul Negru? Nuuuu! Nu se preda... El isi omoara ostenii, ca sa nu mai aiba nici cu ce sa lupte daca se razgandeste cumva in legatura cu ... capitularea... E ilogic, nu? Totusi, asa stau lucrurile intre baieti si fete! Primii nu accepta sa piarda, cu niciun pret, ceilalti (fetele) vor sa piarda cu orice pret!

O fata prefera sa stea toata viata ei la dispozitia unui matracuc - si sa se planga prietenelor ca asta o face CURVA fara motiv - decat sa riste sa cunoasca alti baieti si atunci sa devina una(in mintea ei de ganganie fara minte, cat si in mintea constipatului care oricum asa o vedea). Ce logica e asta? Un baiat, daca isi ia papucii de la mandra lui, oricat ar fi iubit-o, se duce RAPID in concediu de refacere prin cat mai multe alte asternuturi, sa fie sigur ca n-a picat de fraier. Ba, mai mult,o mai iubeste si pe fosta, o data, daca prinde ocazia!

O fata... cum spuneam: se inchide in casa, chiraie pana i se umfla ochii si buzele ca lui Gollum, din Stapanul inelelor, si ... il suna non stop pe domnul papucar: poate, poate ii mai da o sansa sa ii demonstreze ea, minunata de ea, ca il merita in viata ei! OH MY GOD! WHAT'S WRONG WITH THIS PICTURE????

Nu mai este cazul sa iterez faptul ca...dupa atata plans...cand ii suna ei telefonul, iar la capatul firului este EL... oooooooo! Ati vazut cum tremura genunchii broastei? Nici eu, dar stiu cum ii tremura unei fete indragostite genunchii.. Si cine credeti voi ca mai stie asta?! Hmmm? Hmmmm? Ati chicit: exact dumnealui - ca daca n-ar sti, n-ar mai indrazni sa ridice privirea din pamant, daramite sa sune!!! He heeeeee! Dar fata noastra ... saracuta de ea...cand aude ea latratul lui Azorel, care nu mai musca...pana maine, uita si de Grivei, si de mama, si de tata, si de copii - ca multe dintre indragostite au copii cu altii... si se duceeeee, si se tot duuuceeeee, ca deh! Doar de-asta i-a dat Al de Sus picioare - sa poata face cu ele numai prostii, fir-ar sa fie!

Acum, in loc de concluzie, stau si ma intreb cine, oare , este mai vinovat pentru lacrimile femeilor: Ei? ELE? ... sau Dumnezeu? Hmmmmm.... Eu zic ca (scuzati cacofonia...dar stiti...nervii) - iterez: EU ZIC CA DRACU... DA...DA...SIGUR DRACU...pentru ca Tata Doamne e buuun, si nu ar lasa sa se intample asa ceva... (da, dar Doamne Doamne de-aia ne-a pus un cap pe umeri..tuturor: si lor, si lor...)

Dracu e de vina pentru tot :))Fir-ar al dracu, dar! :))))) :))

PS: Pentru aceia dintre voi care nu cred in concluzia de mai sus, va zic: bine faceti! si va recomand o super comedie: HOLIDAY. Gata. Atat pentru azi, ca imi vine sotul si ... o sa-i dau de mancare...compuneri. Sau, mai bine, o sa-l rog pe Dumnezeu sa ii puna masa, ca eu nu am avut timp... :))))



Cu speranta ca data viitoare veti refuza sa mai mimati fericirea, avand pretentia sa o traiti de-adevaratelea (si nu: nu ma refer doar la fericirea "aia" !:P)
Iulia Herbil.

Dorulet...2...

7 zile... Gata! Vino inapoi, da-i dracu de bani! Vreau sa mananc pate pe paine cu tine!

Dorulet....

Parodia lui Avatar dupa Oscar....EXCELENT! Repeat!

Pentru ca nu pot altfel, pentru ca sunt prea buni baietii astia ca sa ii trecem cu vederea, ma supun providentei si zic: SA PROMOVAM, DAR, ZAMBETUL, TALENTUL SI MINTEA ASCUTITA!



BRAVO! BRAVO! BRAVOOOOOO! :)))))

Dintre toate gesturile romantice ale lumii, mie, cel mai mult, imi place sa ma cert! Si AM CU CINE! :)))

Am auzit ca l-as tine pe Gelutu numai in poezii, ca pe un print.... si, de aceea, sunt banuita de a fi plictisitoare... :)) Ei bine, trebuie sa asigur intreaga audienta ca stiu sa ma cert ca un drac, dar si Bebele se pricepe la asta la fel de bine... Am gasit si un film care transpune realitatea noastra in fictiune, si am ras cu lacrimi! Astia din imagine suntem noi, sau ce?! :)) Pupe-i mama de fanatici ai certurilor de dragul impacarii! Hai copii, ca puteti si voi, nu e chiar asa de greu! E suficient sa inceapa unul, ca dup-aia... vine de la sine...si tot vine, si tot vine..... si toooooot vineeeeeeeeeeeeeeeee!



Va pup si va doresc talent la cearta, ca poezii scrie tot poporu' ;)
Cu umor, sper, Iulia Herbil, ba nu: Sirbu! Ba, nu: Herbil! Ba, nu! Sir.... dar, ce ma mai obosesc... Eu. Iulia. Herbil.... ba da...:)))

Cine este expertul in a se face de rasul vietii?!!!! Me! Me!!!! Meeeee! ... si ma antrenez de mica!!!:)) Martanule, Seseu, Di, MIE DOOOOR DE VOOOOI!

Tocmai priveam Miss Congeniality, si am ajuns la faza spectaculoasa cand agenţii cautau colega sub acoperire pentru concursul de miss, moment de mare umor pentru intreaga echipa, mai ales cand aleg, printre fete, sa photoshopeze si imaginea sefului: un nativ-american costumat, in 3 secunde, cu ajutorul tehnologiei, in costum feminin de mambo, cu floricica mareeee, roz, langa ureche... cel din fata calculatorului se prapadeste de ras, in vreme ce, culmea, toti ceilalti tac... V-ati prins - seful era chiar in spatele lui, nesavurand imaginea exotica de miss a ecranului....

Ei, bine, fiind experta in momente penibile de viata, regizate si asumate de JE (poate si de aici umorul de care nu ma pot debarasa - intotdeauna am cate ceva penibil de amintit... cu mine...si ma pufneste rasul :))), observ, cu ocheanul memoriei, ca am avut talent la asta, de mica. Ok. Scriu aceste lucruri pentru toata echipa de nebuni a scolii generale NR. 1 din Calafat (cred ca acum se numeste Ghe. Braescu), clasa domnului diriginte Serban (Serifu') - imi cer scuze in fata domnului diriginte pentru amintirea poreclei! Asaaaaa!
Protagonisti: Costi Giurca (SESEU - marea mea iubire din clasa a doua (el nu stie!!! :)))) :P, baiatul cu care ma bateam cu ghiozdanele pe tot drumul spre casa, ca eram vecini de bloc / acum e pe undeva prin State), Marius Nedea (Martanu'- talentatul in ale jocurilor si cantecelor populare / tot timpul ii canta melodia Murgule, de cand te-am luat bietului domn invatator. Nedea s-a insurat intre timp cu o fata frumoasa rau, am fost la nunta lui acum trei ani, in Craiova - o petrecere de vis!), Daniela Cioana (Di, eterna mea colega de banca si prietenă, casatorita si ea, anul trecut, cu un maramuresan pe sufletul si pe inima ei - nu se putea altfel) şi ultima, dar nu cea din urma, Eu, Iulia Sirbu (Cocosilă - ma strigau asa pentru ca mergeam cocosata si plangeam la orele de sport, fiind incapabila de exercitii fizice... da, stiu, toti copiii se bucura de sport...Ei bine... eu eram invers...).

Trebuie stiut de la bun inceput ca Eu si Di eram tocilare cu patalama si, mai rau, cu coronita!, responsabile cu linistea in clasa si niste acrituri de colege cand venea vorba de distractii, de aceea ne bateam mereu cu domnii Seseu si Martanu, pentru ca ei erau golanii clasei, mereu cu absente si pe muchie de corigente, care, atunci cand reuseam sa ne intelegem bine, vorbeau cu noi ca si cum am fi fost baieti - si noi chiar credeam ca suntem! Adica...nu cred ca ne-am privit vreodata ca pe niste fete...nici noi, nici ei. Buuun!

Evident ca eu eram omul cu ideile colorate, ca doar trebuia sa incep de mica. AM venit intr-o dimineata la scoala, incercand sa le explic colegilor ca ar fi distractiv sa ne jucam toti jocul ala cu cerculete colorate, nu stiu cum se cheama: ala in care pui mana pe culoarea ta, dup-aia piciorul, si ii dobori pe ceilalti de pe culorile lor...

Era pauza mare si am inceput sa desenam cerculetele pe parchet, langa doamna catedra, cu creta din dotarea fondului clasei: in loc de culori ne-am pus initialele si ...am inceput - primii participanti am fost astia patru, amintiti mai sus, vreme in care restul de 21 ai clasei faceau galerie: da' galerie, nu gluma!

Noi, imprastiati pe jos si amestecati ca in oala de fidea, tipam fiecare dupa bulinele noastre, facand o galagie ca in jungla... motiv pentru care nu am auzit ca au tacut galeriile. Adica, strigam doar noi, participantii, atenti la cerculete, la maini si picioare si la...nimic altceva... Innodati peste masura printre cercurile de creta, il auzim pe Nedea ca zice cu voce sugrumata: "Ba! Ba! Dom' diriginte! Dom' diriginte"... din pozitia culcat pe coate, sprijinit pe genunchi si inghesuit pe podea cu obrazul presat, ne-am indreptat toti privirile din gaturile intepenite spreeeeeeeee.... dom' diriginte, care nu stiu de cata vreme privea la noi....
:))))))
:)))))
:)))))
Ce a fost mai departe... Am platit amenda la scoala pentru galagie si a trebuim sa dam explicatii pentru pozitiile in care ne aflam toti patru - na! explica tu, elev de clasa a saptea, unui parinte, ce faceai innodat pe jos cu colegii tai. Normal ca argumentul nostru a fost aproape idiot: "Cautam bulinutele cu initialele noastre!"
:))))))
:)):)))

Vezi 1:46!

Oare, stabilopozii sunt fericiti?...

Cred ca valurile isi gasesc fericirea doar langa pesti... Asa cum pestii pot trai numai in ape limpezi ce nu au cunoscut poluari de minte si de suflet...


In marile drame ale iubirilor lumii, din pacate, unul este intotdeauna val, in vreme ce partenerul se dovedeste a fi, intotdeauna, stabilopod. Ramane intrebarea: oare, sabilopozii sunt fericiti?

"Prietenul" la beţie se cunoaşte... (44...fără număr)

Avem niste prieteni de familie... senzationala ea, cu sprancenele arcuite peste priviri de vulpiţă jucăuşă, încăpăţânată în decizia ei de a nu face copii până după treizeci de ani, ceea ce poate fi de înţeles, având în vedere faptul că respectivul cuplu zici ca lucreaza în aviaţie - aşa zboară în douăzeci de vacanţe pe an, ocupţi cu geografia lumii si a sufletului.
Nu de mult, proaspăt căsătorită şi înspăimântată de faptul că semnătura nu a reglementat şi insurmontabilele crize de cuplu, închipuite sau nu, mă erijez în sfătoşenii cu buna şi vechea mea prietenă, mizând pe înţelepciunea ei în ale vieţii şi relaţiilor amoroase... În intimitatea discuţiei noastre, sfatul ei a fost pe cât de simplu rostit, pe atât de dificil de ingerat pentru auditoriu (adică pentru mine):
"Pune-l la punct! Cum il cresti asa il ai. Pai, daca mi-ar face mie asa... nici nu stiu ce as fi in stare sa fac..." - imi flutura ea cuvintele prin faţă, cocoţată pe fotoliul meu preferat, cedat musafirei in speranţa unei bune revederi... Hmmmm! Sa-l pun la punct...adică...?! ... Mai intâi să vă explic: era vorba despre imposibilitatea noastra de a avea un concediu decent imediat dupa casatorie, o lună de miere, ceva... "al meu" fiind ocupat cu niste ridicări de palate prin Timisoara, iar eu, de prea mult bine probabil, ofticându-mă foarte pentru presupusa lui neglijenţă conjugală... Deci, ce mai "incoa si -ncolo - voiam si eu plimbata, dom-le!". Cu asta păcătuise Gelu: cu amânarea lunii de miere, iar eu, fuga, fuga, să cer sfatul sfătoaselor!
Evideeeent, frumoasa mea prietenă m-a reasigurat ca al ei NU AR ÎNDRĂZNI să nu o ducă, să nu o facă, să nu o dreagă, drept pentru care, după plecarea ei, suferinţa mea a devenit îngrijorătoooor de apăsătoare...

Trecură zile, săptămâni, luni, trecu şi anul şi iacătă-ne, reuniţi după o îndelungă absenţă, vreme în care noi ne-am facut luna de miere prin ţărişoara asta, la ceas de sărbători de iarnă, iar ei si-au refăcut lunile de miere prin vreo eişpe state de dincolo de ocean, cu nume care mai de care mai apetisante, de salivam doar ascultându-le poveştile, şi, în acelaşi timp privind duios spre Geluţu, cu pisiceasca ocheadă ce spune, pe tăcutelea: "Vreau si eeeeeu, miaaaau, miaaaaau!"

Povestesc ai nostri ce povestesc, timp in care cosul de gunoi se umplea cu dopuri de plută învineţită la un capăt, semn că vinul fusese bine ales, până când începe să se facă târziu pe ceas şi devreme la chef: iată, începeau şi discuţiile interesante!

Iubita mea prietenă încercă abordarea unei strategii de menţinere a soţului său pe linia de plutire a alcoolului, spunând un suav "Mulţumesc! De ajuns pentru azi!" , în locul perfectului ei soţ, când Gelu înclinase din nou licoarea spre cupa domnului. Perfectul ei soţ, însă, nu era de aceeaşi părere, şi nici nu s-a fofilat prea mult de asta. Mergând pe idealul "Eu si Gelu hotărâm când e suficient, nu tu! Ia vezi că schimbăm foaia imediat!...", soţul perfect, care nu ar îndrăzni muuulte lucruri, a îndrăznit să îşi mai toarne un pahar, şi încă unul, şi chiar încă unul după... Ea, poticnindu-se în propriile sfaturi, a incercat probabil să demonstreze că minciuna ei cu îndrăzneala era de fapt un mare adevăr, drept pentru care a pus piciorul în prag, spunând răspicat, ca o şefă de soţ perfect, care nu îndrăzneşte, care face, drege, şi ...e perfect (iterăm acest apanaj al domnului, nu pentru că altminteri n-ar fi perfect, dar...): "Gata, nesimţitule! Mergem acasa!"........
Din acest punct, în ciuda faptului că tăceam eu, tăcea Gelu şi pereţii toţi tăceau, la noi în casa a fost mare gălăgie... Soţul perfect (imi vine sa rand...de fapt, chiar rad când scriu...foarte tare întâmplarea asta!) şi-a strigat soţia cu apelative perfect valabile în lumea animală, nu şi în cea umană... Mai mult, soţia a ripostat cu argumente logice din lumea celor duşi, ca de exemplu ...morţii... direcţi sau indirecţi ai mamei lui. El a primit pomana cu un "Proasta dracu"! " în loc de "bogdaproste", ea a izbucnit în lacrimi de durere femeiască si i-a spus că (si acum e tare de tot faza!!!) dacă mai INDRĂZNEŞTE să o facă o dată proastă, atât îi spune...
Cum ce îi spune?! Nu ştiu... Daar, cert este că el nu a mai îndrăznit să o facă proastă, doar a drăcuit-o şi a înjurat-o tot holul, până când s-au încălţat şi au trântit uşa în urma lor, ca la mama lui acasa (că tot o pomeniseră atâta...)...şi s-or mai înjura şi astăzi, vorba poveştilor nemuritoare... dacă nu s-or fi împăcat (decapitat) între timp...

Iar eu încălecai pe-o şa, si îmi fac mea culpa faţă de prietena mea, dacă va citi colea...

Dar, la veninul pe care îl poate dărui, sincer, nu regret nicio clipă că am scris despre duplicitatea vieţii sale, si am certitudinea că, având în vedere intimitatea fenomenului respectiv, nu o va recunoaste nimeni în aceasta poveste (in cazul în care fenomenul nu este unul repetitiv la care au mai asistat si alti "norocoşi" ca mine şi ca Gelu). Nimeni ... in afara de ei ... si de noi...

Până data viitoare când, cine stie ce vă mai povestesc, vă doresc să fiţi şi cuminţi, dar şi cu minte! Iar, dacă aveţi nevoie vreodată de un sfat...intraţi pe google: e mai sigur! :))

8 Martie - o adevarata provocare la fericire :)))

Ziua internationala a celor care au invatat sa fie zeite...si nu numai.

8 Martie ar trebui sa fie celebrarea frumusetii, ziua celor mai tandre, dragastoase, sincere si delicate fiinte... si este, in multe, multe cazuri. In alte cazuri, femeile au devenit altceva decat ceea ce simbolizeaza numele lor... au devenit...expresii ale umilintei de bunavoie, detinatoare de trofee nemeritate, emitatoare de vorbe rele, mincinoase, prefacute, masti vesele de tarfe triste care isi hranesc la san copiii cu otrava urii fata de tatii prea batrani ca sa mai fie iubiti, dar prea bogati ca sa nu fie pastrati cu grija in cripta casniciei din interes...

Maine este atat ziua sotiilor indragostite, cat si ziua celor care se viseaza sotii...multe dintre ele sotii de soti deja revendicaţi. Unele au devenit amante si spera la mai mult...altele au fost amante, spera sa redevina...si vor mai mult decat ce si-au ales singure si nesilite de nimeni... Altele...n-au fost inca pangarite de ganduri necurate. Altele, care au fost candva...regreta, celelalte nu vor regreta niciodata...sau spera sa nu regrete vreodata.

Dar, majoritatea dintre cele sarbatorite maine, astepta sa le sune telefonul de pe un numar cunoscut, drag, stiut pe de rost - multe dintre ele vor suna inainte de a fi sunate, sa isi ceara drepturile la dragoste sau minciuna, altele vor ramane in asteptare zadarnic iar cele mai fericite dintre acestea vor primi urari frumoase din partea unor barbati care sunt sau nu au fost niciodata ai lor...

Maine este ziua celor care stiu sa isi respecte acest statut: de FEMEIE! A femeilor blande, dragalase, cu umor, sinceritate si delicatete, a sotiilor care iubesc numele pe care il poarta si a mamelor care isi adora pruncii nascuti din dragoste.

Maine Nu este ziua femeilor care dorm langa barbati alesi de ele, visand la alti barbati; maine Nu este ziua mamelor care tin de mana copii dragalasi pe care isi doresc sa ii fi facut cu alti taţi! Maine nu este ziua domnisoarelor care inca ingenuncheaza spre pantalonii unor domni cu verighete, nici a doamnelor care vor sa muste buze proaspete, de domnisori, dar nici a cucoanelor trecute de prima tinerete, care asalteaza cu declaratii siropoase si propuneri indecente fosti play-boy, deveniti (peste noapte aproape) domni respectabili!

Indragostit sau nu de cea pe care o va plimba maine de mana stanga pe care straluceste, incrustat in aur, numele lui, domnul ramane al doamnei, atata timp cat nu s-a pronuntat niciun divort! Asadar: maine nu este ziua naivelor cu visuri extravagante despre divortul altor femei! Maine, de ziua femeii, barbatii adevarati vor sti sa imparta iubire sotiilor, minciuni amantelor, si rabdare disperatelor cu veleitati de viitoare iubite...
Maine, femeile adevarate vor sti sa zambeasca ademenitor duioşiei celui mai frumos barbat din lume: al lor, si isi vor aminti sa ii multumeasca in gand lui Dumnezeu ca le-a binecuvantat cu iubirea la care prea multe altele ravnesc zadarnic...

Eu va urez voua, celor mai frumoase femei din lume, mame de copii adorati si sotii de barbati spectaculos de inteligenti (pentru ca au stiut sa aleaga ce era mai bun pentru ei), sa fiti puternice cand barbatii vostri sunt slabi, sa fiti gingase cand ei simt nevoia sa fie puternici, sa fiti iubite si iubinde mereu, si, mai presus de toate, sa fiti mereu fericite doar cu voi inseva - pentru ca sunteti niste veritabile bijuterii!


Doamnelor, Domnisoarelor,
LA MULTI ANI!

P.S. Desi nu cred in eventualitatea existentei amantelor de barbati ai sotiilor perfecte, simt nevoia unui avertisment: Trist ca unele femei intra in concurente pe care le pierd din start: multe nu sunt nici macar amante, dar au pretentia sa li se acorde o atentie mai mare chiar decat sotiilor...si...cum spuneam...nu sunt nici macar aventuri de trista amintire... As putea sa va ignor, dar nu am fost niciodata o ignoranta... Pun pariu ca sotul meu este muuult prea pretentios ca sa ma insele vreodata cu cineva, cu atat mai putin cu doamne trecute de varsta mea, indiferent de statutul lor social! Va provoc, asadar, pitipoance imbatranite, sa va traiti luxul, succesele si fericirea alaturi de incornoratii vostri parteneri, sau, daca vreti barbatii mai buni ai altora, va provoc sa fiti mai bune decat ele! Haideti! Va rog!Eu cred ca sunt chiar cea mai buna din lume pentru sotul meu! Va provoc sa fiti mai bune decat mine! Pentru asta va trebui sa imi trimiteti fotografii cu sotul meu printre petalele voastre ofilite, de trandafiri... (daca imi amintesc bine, de acolo vi l-am subtilizat eu...) Muah! Muah! (Ramanem prietene in continuare, da?! :D)


Ah, by the way: I hope u know the translation from Engl! It sais: "Tot ce poti tu sa faci, eu fac mai bine decat tine... " Enjoy watching! (Nuuuu, ca incepe sa imi placa jocul asta: ma flateaza faptul ca exista femei carora Dumnezeu le-a dat mai mult decat au visat sa aiba vreodata, la amaratii lor parinti de copii saraci, si, cu toate astea, ele viseaza la my man... Multumesc pentru compliment, iubitelor... aaaa, pardon, fostelor iubite :P Hai, nu va suparati pe mine, ca nu-s chiar atat de rea... Sunt chiar lipsita de aparare in fata voastra...Brrrr! Mor de frica! Vai! Vai! Ce sa ma fac?!:)) ) Si, sa nu uit: veti fi invitate la nunta noastra, curand - pentru ca va fi un deliciu sa stiu ca ma "admirati" in plina glorie! Sper sa fiti acolo! Evident, daca nu cumva imi furati sotul intre timp! Succes! :))

Dedicatie pentru ADRIAN HERBIL: La muuuulti aaaani, Gelutzzzzuuuuuuuu!

Albastre ca ochii tai cand clipesc spre lumina diminetii, roze ca buzele tale cand se deschid spre cuvinte de dragoste, cand se aduna pe fruntea mea, sa imi trimita gandurile in lumea viselor frumoase...., albe ca parul in care iti vei incurca degetele peste jumatate de secol de azi inainte, marunte si pretioase ca zilele petrecute cu tine, stralucitoare ca noptile in care nu mi-e dor....

Toate bijuteriile lumii vreau sa fie, macar azi, ale tale, dar, singura pe care pot cu adevarat sa ti-o daruiesc, si azi, si maine, si pentru cat timp vei dori tu sa o ai... unica irizare cristalină si vie, ce nu poate fi amanetata, nici instrainata, nici pierduta de tine: EU! Asadar, primeste-mi zambetul dimineata, cearta-te cu mine cand crezi ca a venit timpul tau sa te razvratesti, iubeste-ma pe mine cand simti ca vrei sa te adapostesti de lume, traieste pentru mine, langa mine, impreuna cu mine multi, multi ani de acum inainte si fii, te rog, sanatos, ca sa ne putem bucura mereu de toate acestea, tu, aurul de Martie al pamantului meu cu zacaminte de ghiocei!

La multi ani, sotule!
Cu drag,
Jewelly :p