marți, martie 23, 2010

Dance me to the end of... love...

Rosu, cenusiu; inima, creier; gustul cuvintelor, serenada psihedelica a miscarilor de coapse pe urmele dansului, un pahar cu vin alb jucandu-se cu pensula noptii prin aburii de culoare ai oglinzilor, inca un toast, inca un zambet... Ma uit inspre ringul de dans pe care zeci de pasi isi urmeaza perechile. Priveste si el in aceeasi directie, dar stiu ca acolo, in spatele ochilor, gandurile sale ma urmaresc. Imi las obrajii impunsi de un zambet proaspat: pentru ca simt cat as vrea sa dansez... De ce baietii nu mai danseaza, astazi? Cat de multe pierd, sarmanii de ei... 

Ma intreb daca ar vrea sa dansam. Mi-ar placea... Dar el se pare ca e mai degraba unul dintre aceia care prefera sa fie plictisitori, inlemnind pe un scaun, decat penibili si, implicit, plini de umor, incalcindu-si pasii printre dansatori veritabili. Offff! Ce chef am sa dansez! Urasc lumea asta moderna in care toti se inghesuie' sa faca sex, dar nimeni nu mai stie sa cucereasca...
"Multumesc!" ii spun cavalerului de la masa mea care imi presara semintele fluide ale fructului vinetiu in paharul cu urme rujate, ca de sarut grabit. Ciocnim si, in timp ce zambetul ii musca buzele, ma intreaba, ca si cum eu l-as invita: "Ti-ar placea sa dansam?"...
Un minut mai tarziu descopar ca exista barbati plini de surprize frumoase, care invata sa se topeasca odata cu tine, pe acelasi ritm, in aceiasi pasi, prin aceeasi delicata miscare de trupuri ce iti da voie sa te daruiesti si sa primesti aproape totul, fara sa ai, fara sa dai nimic... Tocmai dansam cu cel mai bun partener pe care l-am avut vreodata...si nu imi venea sa cred ca nu e al meu, ca nu sunt a lui... De ce? Oare ... Este El al cuiva? Si, daca da, al cui? Iar Eu? EU?! A cui sunt eu?... Zambesc... din nou: ii simt mana alunecand pe spatele meu umed si stiu ce gandeste. 

Dintii ii musca zambetul. Ochii lui imi cauta raspunsul. Imi aplec genele si imi las capul sa-i alunece pe umar; buzele mi se preseaza pe gatul lui. Le las acolo fara sarutari. Ii simt parfumul scump si ma intreb daca vinovatia e un sentiment nobil - pentru ca eu nu-l am... Eu doar am senzatia ca timpul trebuie sa se opreasca aici: ca sa nu se termine nici melodia, nici ritmul degetelor ce imi deseneaza pe spate urme de fiori. Am senzatia ca partea stanga a pieptului mi se loveste de al lui, la fiecare bataie de inima. Parca nu mai e aer...sau parca e prea mult aer.

Imi doresc sa nu ma aiba vreodata, ca sa nu pot sa-l pierd! 
Ii prind mangaierea si ii ridic palma deasupra capului, fac o pirueta apoi ii ingadui sa ma arcuiasca pana la pamant. El se apleaca peste surasul meu si suspina: "Ce bine te misti!..." Rad in hohote si  ii raspund : "Pentru ca am cu cine..." Ii simt respiratia pe lobul urechii stangi. Joaca dur. Aproape dur... Isi inveleste degetele in parul meu si imi trage capul usor, pe spate... 

Imi strang pleoapele. Buzele imi dezvelesc dintii, ca raspuns unui gand aproape nevinovat care-mi da voie sa gresesc: CE BINE CA NU SUNT A NIMANUI!
 
...........................................................................................................
P.S. : Unde este el azi?!...

Chiar azi... e plecat din oras, dar a promis ca se intoarce inainte sa adorm. Da. El e...  :)

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Vorbeste cu mine! Spune-mi ce parere ai tu despre asta, spune-mi ca gresesc sau, dimpotriva, sustine-ma! Hai sa vorbim deschis despre viata!