Daca nu ai nimic cu Dumnezeu, nici El nu are nimic cu tine...

Pana la sfarsitul facultatii am fost tot ce putea fi o persoana religioasa - membra a corului bisericesc, visand sa urmeze candava viata monahala. In gimnaziu mi-am facut bagajul, impreuna cu o buna prietena (acum ateu convins), si ne pregateam sa fugim la manastire, pentru a scapa de pacatele lumii din jur. Camera copilariei mele semana mai mult cu o chilie, tablourile si fotografiile de familie mi le inlocuisem cu icoane, spre disperarea parintilor,  cartea de rugaciuni nu lipsea din gentuta de scoala, cruciulita era o permanenta in penar si la gat, cand ma rugam, eram patrunsa pana la lacrimi si, de cate ori ma simteam obosita, aveam senzatia ca femeia din icoana se incrunta la mine, iar Iisus ma ignora, ca pe un pacatos amarat. Inutil sa mai spun ca, dupa atata evlavie, Dumnezeu era vinovat pentru fiecare nereusita a mea - cum, Doamne, adica eu ma rog toata ziua, imi petrec serile in genunchi si tu indraznesti sa imi strici media de premiul I? INADMISIBIL!
Ceea ce nu stiam eu pe atunci este faptul ca trebuie sa il ajuti pe Dumnezeu sa lucreze prin tine, nu sa ii ceri sa lucreze pentru tine. Recte: cu cat te dedici mai mult planului tau, cu atat si Dumnezeu te ajuta in realizarea lui. Si invers, cu cat fugi mai tare de nelinisti, petrecandu-ti timpul in rugaciuni in locul demersurilor de rezolvare a problemelor, cu atat si Dumnezeu se indeparteaza de planurile tale. 


De exemplu: daca esti atacat, jefuit, amenintat, lovit, umilit, ce faci? Cazi in genunchi si spui Tatal Nostru, sau te zbati, ripostezi, devii si tu o fiara care vrea sa rupa lanturile terorii? 


Te zbati! Raspunzi cu aceeasi moneda! Ii multumesti dupa aceea lui Dumnezeu, dar, pana una, alta, trebuie sa il ajuti sa te salveze. Iar asta nu se face demonstrandu-ti slabiciunea, in genunchi! La razboi nu mergi in genunchi. Niciodata!


Tot acest discurs a fost pentru a sublinia absurdul unei situatii care frizeaza ridicolul - ROMANIA, de aproape o saptamana, a prins glas, a luat atitudine, s-a revoltat, a urlat, s-a zbatut. 


Aseara, Constanta a ales sa se puna in genunchi si sa spuna Tatal Nostru... 


Daca o alta tara iti declara razboi, tu, statule, ce faci? Iti pui cetatenii in genunchi si dai comanda: "Atentie, toata lumea: la rugaciune!" (SIC!)

Romani, ridicati-va in picioare, luptati voi pentru Dumnezeul vostru, nu ii cereti Lui sa lupte pentru voi, de unul singur!

Noroc. Si sanatate. Viata perfecta

Nu stiu foarte multe despre fotbal. De fapt, nu stiu mai nimic. Dar, cativa fotbalisti de cultura incandescent ne-culturala, mai stiu si eu. De exemplu, brunetelul arogant si talentat, cu nume de scena deja consacrat - RONALDO. Cristiano Ronaldo. (Zic bine?)


Simpaticul, adulat de un procent ingrijorator de fetiscane mai mult sau mai putin adolescentine, s-a agatat de firul vietii altui om, cu tot cu numele, cu senzualitatea si cu norocul sau, atunci cand si-a dansat victoria unui gol.


De la acest moment, un dans a facut inconjurul lumii, o melodie a ridicat adrenalina petrecaretilor de pretutindeni si un alt nume s-a ridicat deasupra Rihannei si a celorlalte glorii pop:

Michel Teló!!!!!

AI SE EU TE PEGO....

Secretara fara inhibitii

Poate unul dintre cele mai ilare anunturi de pe piata muncii este acela in care se cauta secretara FARA INHIBITII. Nu mai punem aspectul fizic placut plus conditia sine qua non de open minded plus garantia dispozitiei pentru program prelungit - sa zicem ca acestor mici caracteristici le gasim un pic de motivatie, daca ne straduim cu adevarat... Dar, FARA INHIBITII?
Cum adica: FARA INHIBITII? De ce ar trebui o secretara sa nu iaba inhibitii? Sau, mai bine zis, la ce se asteapta un angajator ca ar putea inhiba o secretara? Costumul lui necalcat? sau .... poate costumul lui prea calcat... sau, poate, partenerii de afaceri - or fi prea incruntati,  prea galagiosi, prea impunatori si ar putea-o inhiba pe biata fata! Or, bineinteles, sefii vor sa previna o astfel de tragedie si anunta apriori - cautam fata lipsita de inhibitii (pe celelalte dinaintea ei le-am inhibat rau de tot, dracu stie de ce! - eu cred ca nici macar dracu nu a putut sa tina pasul...). A! Deci asta era!
Dupa ce am inteles ca secretarei i se cere dezinvoltura si dezinhibare, ajungem la salariu. Da! Ajungem la salariu si...astia mai perspicace dintre noi avem toate sansele sa ne crucim: 300 EURO!
T R E I      S U T E     D E     E U R O ???!!!!!
T R E I      S U T E     D E     E U R O ???!!!!!!!!
T R E I      S U T E     D E     E U R O ???!!!!!!!!!!!!!!
Pe luna, nu pe ora! :)))
CAT?!!
Am nevoie de un rand de puncte, puncte pentru o silentio stampa......................................................................................................................................................................................................................................................................................................................
Acum, ca ne-am adunat putin, sa reformulam - se cauta secretara - adica o tipa care stie sa tina o contabilitate primara, sa raspunda pe la telefoane si sa face programari profi, sa primeasca si sa intretina un picut clientii, in anticamera, dar sa mai fie si o tipa  misto, cu tate, cur, par pe cap, buze numai bune de spus MUMU si gene lungi de pisica marca Tom & Jerry, cu tocuri cui all-season, cu fusta mulata, scurta si usor de ridicat, cu maini dibace si suflet generos care sa poata raspunde cerintelor partenerilor de afaceri. PLUS disponibilitate la program prelungit!!! Adica non stop! :)) Si totul pentru: (TA DA!) 300 EURO/  L   U   N   A!
.......
CONCLUZII:


1) Cat de nesatui sunt unii!
2) Cat de zgarciti sunt nesatuii!
3) Romania este tara in care, cand e vorba de munca, trebuie sa dai totul, dar cand e vorba de salariu, trebuie sa te lingi pe bot si sa astepti pana luna viitoare, si pana luna viitoare, si pana luna viitoare, si... tot asa (bine, bine, asta stiati cu totii)
3.3) Romania este tara in care pana si prostitutia e gratis! (300 EURO? pentru ce? Pentru partea cu secretariatul sau pentru partea cu lipsa de inhibitii?!! PENTRU AMANDOUA LA UN LOC?!!! Ah! Deci, GRATIS!)


PS: Aveti, mai jos, varianta video metaforica pentru atributiile moderne ale unei secretare fara inhibitii: 
... Si Dumnezeu a facut omul... Mare greseala!

Sufletele se tem de trupuri. Intre rai si buni, proportiile sunt, de cele mai multe ori, inverse

La postarea anterioara, Mihai, un baiat probabil bun, pe care nu am avut placerea sa il cunosc, raspundea:
"Pentru femei: Ceea ce alegeti veti avea.
Cererea mare de barbati rai provoaca oferta mare de astfel de barbati. Vor exista tot mai putini barbati buni si multi dintre ei, vazand situatia existenta, se vor inchide in ei si nu se vor apropria de o femeie. Nici un om serios nu doreste un animal, o vulpe ci doreste o alta fiinta umana, o femeie.

Asadar, pierdem umanitatea: nu mai suntem OAMENI care sa formam o echipa bazata in primul rand pe prietenie care sa tina o viata (casatoria) ci ne transformam in ANIMALE, in lupi si vulpi.

Nu e de mirare ca exista atata violenta in familie; ce poti sa te astepti de la niste fiare?"

RASPUNS:

Mihai, cum as putea sa nu subscriu la ceea ce spui? Ai dreptate! Insa, din pacate, adevarul nu cucereste in zilele noastre. Daca vrei adevar, trebuie sa te multumesti cu eroismul celor patru pereti ai camerei tale si sa aplici regulile de baza ale lui Schopenhauer - singuratatea este cea mai buna arma impotriva disimularii sociale, insa, daca vrei sa te integrezi, asuma-ti riscul, asuma-ti hermeneutica mastii - mieii nu pot dansa cu lupii, de aceea multi dintre lupi tac - altfel ar behai in mod fatal...

Ca sa poata vedea cineva ceea ce esti cu adevarat, trebuie mai intai sa vrea acest lucru. Seamana-le, ca sa isi doreasca sa te cunoasca mai bine. Abia apoi decizi cat sunt de pregatiti sa descopere esenta ta. De aceea trupul poate fi considerat armura sufletului - pentru ca il apara de sagetile privirilor straine! Nu iti expune sufletul anapoda, oricui, oriunde, pentru ca oamenii, preocupati poate de propriile lor rani, isi vor razbuna caderile cu tine, cu sufletul tau. Obisnuiti cu falsitatea cotidiana, semenii nostri nu mai stiu sa faca diferentele elementare intre fals si adevarat - de aceea, de cate ori vei incerca sa fii tu insuti, vei vedea ca lumea nu crede ceea ce esti, banuind ca joci, de fapt, un rol menit sa dea bine. Asadar - fii mai intai ceea ce par ei a fi, ca sa se poata recunoaste prin tine, sa indrazneasca sa se apropie. Cunoaste-i tu mai intai, inainte de a te cunoaste ei pe tine. Daca joci jocul societatii, trebuie sa ii respecti si regulile - or, aceste reguli nu sunt facute de tine, ci au fost scrise cu mult inainte. Etosul nu este o alegere, dimpotriva, este o amprenta a istoriei, daca vrei.

Vorbesti despre baietii buni ca si cum ai vorbi despre ingeri. Iti spune o fata care cunoaste cativa baieti buni, mai bine decat ar vrea - asa cum mieii trebuie sa se imbrace in lupi, acestia din urma stiu sa se imbrace in miei pentru a-si creste credibilitatea. Nu trebuie sa iei personal evenimentele si personajele - oamenii pot sa iti semene, dar, cu certitudine, nu sunt ca tine. De multe ori lucrurile stau exact invers fata de aparenta - baietii buni sunt ceva mai rai in cuplu decat in societate: un procent ingrijorator dintre cei care trec drept oameni senzationali in grupul de prieteni, acasa isi nenorocesc familiile. Violenta domestica se propaga la toate nivelurile societatii - dar este determinata mult tocmai de alegerea "baietilor buni" - niste mucosi ce se tem sa fie barbati in societate , facand pe diplomatii, pe matele blande, pana cand ajung acasa, acolo unde pot sa fie si ei puternici in fata celui slab! Mihai, cand te gandesti la baietii buni nu te mai gandi la tine - gandeste-te la cei pe care ii cunosti ca atare si la cum sunt ei in intimitate - priveste, analizeaza, discerne: vei fi consternat de concluzii!

Un barbat care isi permite luxul de a refuza, de a negocia, de a se lupta pebtru propriile opinii in societate, acasa poate fi bland - pentru ca nu simte nevoia sa isi demonstreze forta. El stie cat de puternic este, iar, daca cineva ar crede altfel despre el, unui barbat adevarat putin ii pasa. El stie ca parerea celorlalti este strict problema lor. Problemele lui sunt mult mai reale si il preocupa mai mult rezolvarea decat ascunderea lor.

Baietii buni nu sunt asertivi in fata autoritatilor, ca sa nu isi piarda statutul de baiat bun. Ei doar asteapta sa li se dea si se frustreaza pentru tot ceea ce nu le pica din cer. Baietii rai cer, negociaza, dau cu pumnul in masa, intorc spatele si cauta in alta parte. Lupta pentru ceea ce vor si, daca pierd ceea ce au obtinut, pornesc o alta cruciada, pentru altceva. Nu se razbuna pe altii mai slabi pentru propriile lor slabiciuni. Dimpotriva, stiu sa piarda si de foarte multe ori pierd - pierderea este umana!

"Baietii buni", pe de alta parte, asteapta sa aiba tot ce e mai bun, doar pentru ca in proprii lor ochi ei sunt buni. Iar, daca nu obtin aceste lucruri, devin din ce in ce mai apasati de aceste neimpliniri, acuzand pe toata lumea, mai putin pe ei insisi. Ei sunt, de obicei, soti violenti, dar tati perfecti; parteneri violenti, dar copii/ angajati/ elevi/ prieteni perfecti.

Asadar, in societate nimeni nu isi permite sa fie ceea ce este cu adevarat: de obicei mieii se camufleaza in piele de lup in vreme ce lupii se ascund in blana de miel, fiecare in functie de propriile interese. Daca esti cu adevarat miel si te arati ca atare, de multe ori oamenii vor crede ca esti doar un lup care face pe nevinovatul. Asadar, pregateste-te pentru dezamagiri daca vrei sa iesi in fata numai cu adevarul tau!

PS: Aceasta asociere cu animalele este construita doar la nivel metaforic. A nu se lua ad literam!

Iulia Sirbu Herbil

Dorulet...2...

7 zile... Gata! Vino inapoi, da-i dracu de bani! Vreau sa mananc pate pe paine cu tine!

Emil Moldovan. Un om de cultură. Un prieten. O amintire... Te vom pastra in suflet pana la sfârşit, domnule profesor de ÎNGERI!

...de data aceasta, pâna la sfârşitul nostru!
Este prima săptămână fără tine pe pământ, cu tine în cer. Ieri mă uitam la străzile Timişoarei, la oamenii ei, la Facultatea de Arte pe langa uşa careia am trecut grăbit, privind în partea opusă şi gustându-mi saliva amară de atâta durere: căci ce om care te-a cunoscut, chiar şi pentru puţină vreme, vrea să trăiască într-o lume din care tu te-ai retras in siletio stampa, fără să anunţi publicul admirator că îţi dai ultima reprezentaţie.
Eşti primul om extraordinar pe care îl ştiu şi care pleacă, aproape cu obraznicie, într-o lume mai bună (culmea, neoccidentală!). În ACEA LUME pe care o visăm cu toţii şi de care ne temem pe rând, căci ne cheamă nu pe noi, ci pe ai noştri, fără să-i pese cât de singuri le rămânem în urmă... Cât de necopţi, cât de stingheri şi strâmbi şi cocârjaţi de durere!
EMIIIIIIIIIIIL! Hai, mă, cântă! Hai, Emil, zi-o tu pe aia lui Bănică "Toată lumea dansează/ Toata lumea se distrează...!" - aia pe care o fredonai când era lumea mai stresată pe la secretariat, sfidând, parcă, toate nelegiuirile destinului, pe care nu îl închide nimeni când face pagube de proporţii. DA! PAGUBE! HOŢII! Căci nu te-a chemat! NU! Nu te-a chemat pentru că ştia că tu nu ai fi răspuns - erai mult prea ocupat cu cele pământeşti, erai mult prea îndrăgostit de cea care îţi poartă numele, de cea care s-a îmbrăcat acum în haina cumplită a pierderii de tine - unicului, Marelui Ei TU! Laura! Măcar pentru ea, şi tot nu ai fi răspuns! Aşa că nelegiuita soartă a decis: te-a furat! Da! Asta e hoţie!
Unde este Tribunalul Divin să dăm în judecată Sfârşitul pentru tâlhărie la drumul mare? Tu ai senzaţia că suntem răzvrătiţi, Emile? Ca suntem trişti sau plangăcioşi pentru plecarea ta? Ooooo! Nu! Suntem sfâşiaţi! Devastaţi! Îngenunchiaţi!
Ne rămân, peste, doar întrebări care încep cu... "Ce rost mai are....?"...
Dinspre tine, am trei curcubee, pictate cu amintiri, pe retina sufletului-
1) Emil (Emilică), explicând cu elocinţă subiectul unei cărti vechi pe care o recomanda ...cândva... unui student al carui buzunar nu cunoaştea încă bancnote, doar monede (te asemuiam pe atunci unui pustnic - văd că nu m-am înşelat prea tare - acum eşti printre sfinţi);
2)Emil (Emilică), cântând şi dansând în drumul spre ieşirea din secretariat, râzându-şi de o boala care pe alţii, mai nesăbuiţi, i-ar fi terminat psihic şi, mai ales, public - tu, însă, mai gaseai putere şi zâmbet să ne încurajezi pe noi, ăştia mai prăpădiţi, care eram în stare să plângem aiurea o nota mica la un examen. Hai, Emile: "Gasca mea nu poate sa stea...."!!!
3) Ultima întâlnire. Întâmplătoare. Veselă. Aia din Unirii, acum doua, trei săptămâni, când mergeam în direcţii opuse şi am râs împreună de "leucocitele obraznice" care nu se iau! Mai ştii, Emilică?! Te-am pupat pe amandoi obrajii, rotunzi de la atâtea tratamente, şi mi-ai zis "ai grijă! cu leucocitele mele...să nu iei". Am râs cu hohote răspunzându-ţi că asta nu se ia, dar tu să fii cuminte, să nu mai faci "prostii" şi să nu ne sperii...în rest nu se ia... Iar tu ai zâmbit şi te-ai întors să îmi strigi din urmă "Da! Chiar! Vezi! Ai zis un lucru mare! Nu se ia! Multumesc mult! Serios! Multumesc!".
Astea au fost ultimele cuvinte pe care ţi le aud şi acum, Emile! Nu se ia. Şi eu, ca proasta, am amânat mereu o invitaţie la ceai pentru tine şi Laura... Credeam că sunteti prea oacupaţi, că le aveţi pe-ale voastre pe cap, să nu va mai încurc şi eu... CE PROSTIE! De ce n-am ieşit toţi, Emile? TU, Laura, Eu, Gelu... De ce nu am stat pe capul vostru, că şi noi trebuia să dăm de băut pentru cununie, şi voi la fel! Nu ne-am cinstit, Emile! Am tot amânat! Ce proşti, Emile! Ce proşti! Ce proşti, amărâţii de noi, că n-am ştiut mai mult să ne bucurăm de veselia ta, de viaţa ta, de tine!


Ai grijă, Emilică, prin cer, să le cânţi îngerilor posomorâţi aia cu "toata lumea dansează"... că şi noi o cântăm...de dorul tău, Emil!!!!

Pe curând, că viaţa-i scurtă! Îţi mulţumim că ne-ai trecut prin zile! Promitem să spunem şi noi PREZENT lumii tale de acum...că nici n-avem încotro, nici nu vrem altfel!
până atunci..."gaşca ta nu poate să stea liniştită", Emile!...

PS: Cu fiecare clipă care trece, se verifică teoria că Dumnezeu îi cheamă la El pe cei mai blanzi, pe cei mai buni, primii. Voi, cei care l-aţi cunoscut pe EMIL MOLDOVAN, rămâneţi mărturie a vieţii lui frumoase! Scrieţi despre el! Povestiţi despre el! Oricui! Oriunde! Tuturor! Mereu! Şi, poate mai mult decât atât, întâmpinaţi cu o mângâiere şi cu nemărginită blândeţe paşii celei care l-a iubit mai presus de puterea umană: Laura Moldovan! Căci suntem atâţia care i-am cunoscut şi i-am iubit aşa cum erau: mereu unul pentru celălalt!
Sincere condoleanţe şi regrete adânci, îndureratei familii Moldovan!