Emil Moldovan. Un om de cultură. Un prieten. O amintire... Te vom pastra in suflet pana la sfârşit, domnule profesor de ÎNGERI!

...de data aceasta, pâna la sfârşitul nostru!
Este prima săptămână fără tine pe pământ, cu tine în cer. Ieri mă uitam la străzile Timişoarei, la oamenii ei, la Facultatea de Arte pe langa uşa careia am trecut grăbit, privind în partea opusă şi gustându-mi saliva amară de atâta durere: căci ce om care te-a cunoscut, chiar şi pentru puţină vreme, vrea să trăiască într-o lume din care tu te-ai retras in siletio stampa, fără să anunţi publicul admirator că îţi dai ultima reprezentaţie.
Eşti primul om extraordinar pe care îl ştiu şi care pleacă, aproape cu obraznicie, într-o lume mai bună (culmea, neoccidentală!). În ACEA LUME pe care o visăm cu toţii şi de care ne temem pe rând, căci ne cheamă nu pe noi, ci pe ai noştri, fără să-i pese cât de singuri le rămânem în urmă... Cât de necopţi, cât de stingheri şi strâmbi şi cocârjaţi de durere!
EMIIIIIIIIIIIL! Hai, mă, cântă! Hai, Emil, zi-o tu pe aia lui Bănică "Toată lumea dansează/ Toata lumea se distrează...!" - aia pe care o fredonai când era lumea mai stresată pe la secretariat, sfidând, parcă, toate nelegiuirile destinului, pe care nu îl închide nimeni când face pagube de proporţii. DA! PAGUBE! HOŢII! Căci nu te-a chemat! NU! Nu te-a chemat pentru că ştia că tu nu ai fi răspuns - erai mult prea ocupat cu cele pământeşti, erai mult prea îndrăgostit de cea care îţi poartă numele, de cea care s-a îmbrăcat acum în haina cumplită a pierderii de tine - unicului, Marelui Ei TU! Laura! Măcar pentru ea, şi tot nu ai fi răspuns! Aşa că nelegiuita soartă a decis: te-a furat! Da! Asta e hoţie!
Unde este Tribunalul Divin să dăm în judecată Sfârşitul pentru tâlhărie la drumul mare? Tu ai senzaţia că suntem răzvrătiţi, Emile? Ca suntem trişti sau plangăcioşi pentru plecarea ta? Ooooo! Nu! Suntem sfâşiaţi! Devastaţi! Îngenunchiaţi!
Ne rămân, peste, doar întrebări care încep cu... "Ce rost mai are....?"...
Dinspre tine, am trei curcubee, pictate cu amintiri, pe retina sufletului-
1) Emil (Emilică), explicând cu elocinţă subiectul unei cărti vechi pe care o recomanda ...cândva... unui student al carui buzunar nu cunoaştea încă bancnote, doar monede (te asemuiam pe atunci unui pustnic - văd că nu m-am înşelat prea tare - acum eşti printre sfinţi);
2)Emil (Emilică), cântând şi dansând în drumul spre ieşirea din secretariat, râzându-şi de o boala care pe alţii, mai nesăbuiţi, i-ar fi terminat psihic şi, mai ales, public - tu, însă, mai gaseai putere şi zâmbet să ne încurajezi pe noi, ăştia mai prăpădiţi, care eram în stare să plângem aiurea o nota mica la un examen. Hai, Emile: "Gasca mea nu poate sa stea...."!!!
3) Ultima întâlnire. Întâmplătoare. Veselă. Aia din Unirii, acum doua, trei săptămâni, când mergeam în direcţii opuse şi am râs împreună de "leucocitele obraznice" care nu se iau! Mai ştii, Emilică?! Te-am pupat pe amandoi obrajii, rotunzi de la atâtea tratamente, şi mi-ai zis "ai grijă! cu leucocitele mele...să nu iei". Am râs cu hohote răspunzându-ţi că asta nu se ia, dar tu să fii cuminte, să nu mai faci "prostii" şi să nu ne sperii...în rest nu se ia... Iar tu ai zâmbit şi te-ai întors să îmi strigi din urmă "Da! Chiar! Vezi! Ai zis un lucru mare! Nu se ia! Multumesc mult! Serios! Multumesc!".
Astea au fost ultimele cuvinte pe care ţi le aud şi acum, Emile! Nu se ia. Şi eu, ca proasta, am amânat mereu o invitaţie la ceai pentru tine şi Laura... Credeam că sunteti prea oacupaţi, că le aveţi pe-ale voastre pe cap, să nu va mai încurc şi eu... CE PROSTIE! De ce n-am ieşit toţi, Emile? TU, Laura, Eu, Gelu... De ce nu am stat pe capul vostru, că şi noi trebuia să dăm de băut pentru cununie, şi voi la fel! Nu ne-am cinstit, Emile! Am tot amânat! Ce proşti, Emile! Ce proşti! Ce proşti, amărâţii de noi, că n-am ştiut mai mult să ne bucurăm de veselia ta, de viaţa ta, de tine!


Ai grijă, Emilică, prin cer, să le cânţi îngerilor posomorâţi aia cu "toata lumea dansează"... că şi noi o cântăm...de dorul tău, Emil!!!!

Pe curând, că viaţa-i scurtă! Îţi mulţumim că ne-ai trecut prin zile! Promitem să spunem şi noi PREZENT lumii tale de acum...că nici n-avem încotro, nici nu vrem altfel!
până atunci..."gaşca ta nu poate să stea liniştită", Emile!...

PS: Cu fiecare clipă care trece, se verifică teoria că Dumnezeu îi cheamă la El pe cei mai blanzi, pe cei mai buni, primii. Voi, cei care l-aţi cunoscut pe EMIL MOLDOVAN, rămâneţi mărturie a vieţii lui frumoase! Scrieţi despre el! Povestiţi despre el! Oricui! Oriunde! Tuturor! Mereu! Şi, poate mai mult decât atât, întâmpinaţi cu o mângâiere şi cu nemărginită blândeţe paşii celei care l-a iubit mai presus de puterea umană: Laura Moldovan! Căci suntem atâţia care i-am cunoscut şi i-am iubit aşa cum erau: mereu unul pentru celălalt!
Sincere condoleanţe şi regrete adânci, îndureratei familii Moldovan!