Raspuns...putin obosit...pentru comentarii anonime

In viata asta mi-am supus psihicul unei lupte inchipuite cu societatea: din fericire, insa,  societatea asta are loc pentru toti - si pentru nebuni (printre care am buni prieteni si cunostinte apropiate, "nebuni" in fata carora imi plec fruntea si ma invalui in amintirile copilariei, sperand sa pot indupleca viata sa ii crute de la acest stigmat dureros! Nebuni reali si nebuni inchipuiti pe care ii iubesc, pe care nu ii uit, pe care ii vreau langa mine mereu si in lumea carora am fost cel mai aproape de mine insami - una dintre aceste fiinte este, DA! Bunica mea!), si pentru genii (am intalnit, la extrema cealalalta, oameni a caror minte iscoditoare ingenuncheaza cele mai aspre spirite, si n-am cutezat sa musc venin, si n-am indraznit sa misc, sa respir, sa cred altceva decat adevarul la care m-au lasat sa acced!), si pentru copii (asa cum suntem toti atunci cand nu ne insusim, inca, dreptul la replica...), si pentru parinti (asa cum devenim fiecare dintre noi de fiecare data cand incercam sa ii aducem pe ceilalti pe drumul inchipuit, de noi, MAI BUN, doar pentru ca este drumul nostru...)... si pentru mici scriitori de ganduri contemporane (eu sint printre acestia si imi asum naivitatea, condescendenta, serviabilitatea sau duritatea lor, cruzimea faptelor, trasaturile neglorioase ale limbajului, lipsa de curaj sau prea indrazneala lor! Pentru ca pe blogul acesta, deasupra tuturor scrierilor si la capatul fiecarei fraze de final se afla numele meu - IULIA HERBIL, fie pentru a sublinia finetea, fie pentru a itera ignoranta, MA EXPUN unor oameni care pot scrie ORICE...in comentarii, aparati de un anonimat virtual, sperand sa ma poata atinge in vreun fel, dar... Numele meu este Iulia Herbil. Si scriu cu sufletul, si scriu cu amintirea, fie ca este amintirea mea sau a unui om drag mine, amintirile sunt urme de realitati, iar eu le pun aici, sa le citeasca sau sa nu le citeasca NIMENI. Si ma cheama IULIA HERBIL! Cu bine sau cu rau asta sunt, asa ma cheama, asa scriu...). 
Ceea ce va incapatanati, unii dintre voi, sa nu intelegeti este faptul ca scrisul se intampla din sentimente ce se nasc FIE DIN EXPERIENTE PROPRII, FIE DIN EXPERIENTE LA CARE AI PARTICIPAT, CHIAR SI SPIRITUAL, PENTRU CA OAMENII CARE LE-AU CLADIT  ITI SUNT PARTE DIN FIINTA PRIN DRAGOSTE, PRIN PRIETENIE, PRIN TIMP...  Asta nu vrei sa intelegi tu, domnule sau doamna anonim care imi reproseaza ca nu stiu "sa pastrez o guma de mestecat"... PROBABIL ca nu stiu. Sau, poate, nu ma mai intereseaza sa pastrez o guma de mestecat. AM INVATAT CA EU, LA RANDU-MI, SUNT O GUMA DE MESTECAT... SI AR TREBUI ALTCINEVA SA INCERCE SA MA PASTREZE PE MINE -  cu sau fara savoare comerciala! 
 
ASADAR:
1) sa nu va amagiti, nici macar o clipa, ca sunt flatata de comentarii care pun la indoiala casnicia mea - am intalnit prea multi anonimi ascunsi sub nume cu rezonanta, ale caror spirite nu rezonau, pur si simplu, cu Umanul la care faceam EU apel! Asadar, dezavuez orice incercare de "trezire" a mea la "realitatea" pe care voi o cunoasteti, in felul vostru, eu o cunosc... in felul meu!
2) sa nu va creeati iluzia ca as trai cumva tot ceea ce scriu sau ca tot ceea ce scriu ar fi urmarea, exclusiv, a ceea ce traiesc -  am scris, da!, despre infidelitate si gelozie pentru ca, sotie fiind, am cunoscut multe alte sotii - inainte ma invarteam in cercuri de domnisoare... si m-a inghetat nonsalanta cu care INSEALA si SE LASA INSELATE multe dintre ele!!!! Observatie deloc fina ce ma obliga la punctul urmator:
3) La antipodul discursului meu despre evenimentele rele ale unei casatorii sunt exemplele  - incredibile in acest context -  ale unor femei care au facut aproape totul pentru dragostea lor - DOAMNE care au stat ani la rand sa invete impreuna cu sotii lor cuvintele, mersul in picioare, tinutul furculitei in mana, mestecatul, inghititul, MAME care au stiut cu cine si de ce au facut copii, salvandu-si iubirile de la paralizie!!!! ANI! DIN VIATA LOR! PENTRU VIATA LOR! -  in IUBIREA ASTA CRED EU! IUBIREA ASTA este singura pe care o cunosc!
4) sa imi lasati, rogu-va, cuvintele sa va mangaie sufletele sau sa va redea curajul, fara a merge cu imaginatia pana acolo incat sa le transformati in fapte ineluctabile ale viitoarului meu! Ar fi o greseala! Si merit mai mult decat false banuieli de adulter -  fie la adresa mea, fie la adresa sotului meu - iar aceasta depozitie ne duce la punctul urmator:
5) pentru aceia dintre voi care cred ca mai ales oamenii ... "proeminenti" (prin frumuste, nume sau bani) inseala si mint -  va spun atat -  aceia care nu cunosc legile si regulile curtoaziei sunt mai mult supusi greselii decat aceia care au cunoscut minciuna, prefacatoria si "cucerirea" in toate formele lor... 

Iar daca mai aveti timp sa credeti ca am fost vitregita de toate acestea va spun atat -  nu este pe lume femeie care, atunci cand iese din casa, singura, sa nu fie curtata macar de un individ... Problema apare atunci cand indivizii sunt din ce in ce mai putini, sau femeia este din ce in ce mai proasta... Dati-mi voie sa fiu maniaca si sa cred ca nici eu nici vreuna dintre prietenele mele dragi nu ne aflam intr-o astfel de nefericita situatie! Si chiar daca ne-am afla, divortul ar fi mai la indemana decat adulterul...pentru acelea dintre noi care stim ce inseamna FERICIREA!


ATAT!
 

PS: Si, da, ai drepate pe jumatate, anonimule, guma a mai avut si gust de venin, dar, ca orice om cu papile gustative sanatoase, am scuipat-o imediat ce am simtit ca dulceata ei ar fi o o inchipuire... Si, poate, in amintirea ei am scris despre gume... :))) PENTRU CA VENINUL este un caz nefericit , DULCEATA, insa, este o constanta :D


Cu un strop de apostazie,
aceeasi IULIA HERBIL
 

Despre fericire, Paste, familie si, mai ales, despre cine sau ce suntem cu adevarat. - de Iulia Herbil, evident

Unul dintre inteleptii lumii spunea: "Orice ai face in viata aceasta este insignifiant." Cu putin timp in urma, pe holurile Facultatii de Arte, discutam cu o colega problema fericirii... Este unul dintre laitmotivele filozofiei universale si, nu in ultimul rand, principalul scop al fiecarui individ (sau, cel putin, asta ar trebui sa fie...). Am concluzionat atunci ca fericirea vine in cantitati egale, pentru fiecare dintre noi.


Sa explicam putin - nu stiu cati dintre voi au cunoscut oameni foarte bogati, foarte puternici, foarte influenti, foarte frumosi, foarte curtati, foarte, foarte, foarte, de multe ori toate intr-una... Ei, bine, acum nu stiu cati dintre voi ati avut ragazul sa le obsevati fericirea...si sa o comparati cu a unui om obisnuit. E...cam aceeasi! 

Culmea, chiar daca plusurile din viata fiecaruia dintre noi ar trebui sa ne faca mai fericiti decat ceilalti, ele, prin rutina, sau, poate, prin lupta la capatul careia le-am gasit fiecare, devin obisnuinte fara niciun fel de adaos special. Aroma realizarilor noastre se pierde odata cu obtinerea lor. Nu degeaba se spune ca drumul este farmecul oricarei destinatii. 
...................................................................................................
Vine Pastele. M-am plimbat pe ulitele unui sat banatean care seamana foarte mult cu satul bunicilor mei. Mi s-a imprastiat prin nari un miros delicat de fum, semn ca cineva isi face curat prin curte, doar vine cea mai importanta sarbatoare din an! Iarba este si aici la fel de proaspata ca la Cetate si, fara sa vreau, merg pe strada visand la parintii mei, la verisoarele mele, la fratele meu, la friptura de miel cu sos de ceapa verde, pregatita in stil unic de mamaie, la ouale de rata (neindicate pentru sanatate, dar... ce gust bun au fructele interzise, mereu! :D), la malul Dunarii pe care ne strangem stoluri, stoluri, cu gratare, seminte si glume bune, adunati pe pături, unii langa altii, jucand carti, remi, sau fotbal - chinuit :)). Niciodata nu am facut Pastele in alta parte decat la Cetate! Sotul meu trebuie sa ma suporte asa! Pana la urma, recunoaste si el ca ii place foarte mult situatia - "ai mei" seamana foarte mult cu "ai lui". Familia mea intreaga este grozava - am cu ce sa ma dau mare din puctul asta de vedere - chiar daca am evitat, de obicei, sa fac asta (pentru ca oamenii acestia imi sunt atat de dragi incat, de fiecare data cand vorbesc despre ei, am senzatia ca ma laud - probabil chiar o fac, doar am cu cine! :p).


Unchiul meu, Lusu, este unul dintre cei mai simpatici oameni din Cetate. Spre deosebire de fratele lui mai mare, tati, care este de o seriozitate austera, el a fost mereu libertin, un adolescent mare care, intr-un fel sau altul, a scos-o mereu la capat. Este un om deloc complicat - seamana mult cu Nea Marin, interpretat de Amza Pelea: are cele mai bune glume facute pe loc si "face mişto" de orice tragedie, cu riscul de a-i imbolnavi pe ceilalti de inima. A fost, intr-un fel, oaia neagra a familiei, dar, in acelasi timp, gura de aer proaspat pentru noi toti. Nu cunosc, pana acum, om care sa nu il simpatizeze pe Nenea Lusu! Inteleg de ce :)


Prima oara cand a venit Gelu acasa la ai mei...a trecut mai intai pe la Cetate - oricum trecem prin sat in drumul spre Calafat.  Unchiu' Lusu auzise de la cineva din Timisoara ca Gelu ar fi cam smecher pentru mine, si abia astepta sa il puna putin la punct... Degeaba incercam eu sa le explic tuturor ca situatia este cu totul alta: nu si nu - ei trebuie sa-l cunoasca, pentru ca eu sunt naiva, eu nu stiu, eu bla bla bla... Aveam niste emotii: "sa te tii acuma, cand ajunge Gelu, astia ma fac de ras..."


Da, de undeeeee! Nenea Lusu a fost extrem de prietenos cu el si cred ca l-a placut de prima data pe "maramuresean" :)) Culmea, detectivul principal, care a avut cele mai multe interogatii, a fost nimeni altul decat mamaie! :)) Pe filozofia: "Ba', fata mea, sa fie baiat bun, sa aiba grija de tine!" - l-a intrebat mamaie de toate si de toti, pana s-a convins ca n-are sanse sa il scoata din sarite. Dupa ce a trecut de interogatoriu, am plecat spre Calafat. La alde mami si tati. Cum am intrat in casa, Nenea Lusu a inceput prezentarile - "Uite, nene (asa ii spune el lu' tati), el e ginerele! Gelu. Baiat bun, sa stii, il studiai eu. Acu', mai studiaza-l si tu!... Da', e baiat bun! Vazui eu cu cine am de-a face, ca tu stii ca eu miros smecherasii de la distanta!"... 

Acestea fiind spuse, "baietii" s-au imprietenit atat de bine incat, anul trecut, de Paste, cand a fost timpul sa mergem la hora, chiar daca eu m-am impopotonat cu ce aveam mai bun, Gelu a zis ca el nu isi ia costum, ca : "Uite: tati, frate-tau si nenea Lusu se imbraca  in blugi. Ma imbrac si eu ca ei!" Na! Mai spune ceva, daca poti!
......................................................................................

De la ce am inceput? Ah, da... de la fericire... Fericirea este atunci cand te simti iubit, in pielea ta, printre oameni ca tine. Si, cum spuneam, cred ca, orice am face, nu putem fi mai mult sau mai putin fericiti: sentimentul acesta este impartit in doze egale, la fiecare dintre noi, doar ca nu este si distribuit in acelasi timp. Veti spune ca unii dintre noi suntem mai tot timpul cu zambetul pe buze, iar altii, nu. Ei bine, cantitatea unora se risipeste ca un fir de nisip, curgand  subtire, intr-o clepsidra, pe cand la altii este spulberata voluptos in furtuni - acestia sunt oamenii care cunosc extazul, apoi agonia (vorba lui Stone). Oricum ai privi-o, FERICIREA este in aceeasi cantitate, doar consumata in impulsuri diferite, la timpuri diferite, de fiecare dintre noi...


In loc de incheiere am sa iterez fraza de la inceput: orice ai face in viata aceasta, este prea putin important. De aceea cred ca majoritatea dintre noi simtim mersul cu talpile goale, prin iarba, ca pe o binefacere, in vreme ce incaltarile cele mai scumpe ne lasa aproape indiferenti...

PS: Fiti mereu voi insiva si incercati sa ii vedeti si pe ceilalti asa cum sunt cu adevarat... pentru ca adevarul fiecaruia dintre noi nu poate fi altfel decat CUCERITOR!

Parodia lui Avatar dupa Oscar....EXCELENT! Repeat!

Pentru ca nu pot altfel, pentru ca sunt prea buni baietii astia ca sa ii trecem cu vederea, ma supun providentei si zic: SA PROMOVAM, DAR, ZAMBETUL, TALENTUL SI MINTEA ASCUTITA!



BRAVO! BRAVO! BRAVOOOOOO! :)))))

Dedicatie pentru ADRIAN HERBIL: La muuuulti aaaani, Gelutzzzzuuuuuuuu!

Albastre ca ochii tai cand clipesc spre lumina diminetii, roze ca buzele tale cand se deschid spre cuvinte de dragoste, cand se aduna pe fruntea mea, sa imi trimita gandurile in lumea viselor frumoase...., albe ca parul in care iti vei incurca degetele peste jumatate de secol de azi inainte, marunte si pretioase ca zilele petrecute cu tine, stralucitoare ca noptile in care nu mi-e dor....

Toate bijuteriile lumii vreau sa fie, macar azi, ale tale, dar, singura pe care pot cu adevarat sa ti-o daruiesc, si azi, si maine, si pentru cat timp vei dori tu sa o ai... unica irizare cristalină si vie, ce nu poate fi amanetata, nici instrainata, nici pierduta de tine: EU! Asadar, primeste-mi zambetul dimineata, cearta-te cu mine cand crezi ca a venit timpul tau sa te razvratesti, iubeste-ma pe mine cand simti ca vrei sa te adapostesti de lume, traieste pentru mine, langa mine, impreuna cu mine multi, multi ani de acum inainte si fii, te rog, sanatos, ca sa ne putem bucura mereu de toate acestea, tu, aurul de Martie al pamantului meu cu zacaminte de ghiocei!

La multi ani, sotule!
Cu drag,
Jewelly :p