"Alo! Doamna Herbil? ..."... (sau despre cum sa fii o doamna...doar pentru El)

Asa imi spun prietenele, urmandu-si introducerea cu hohote luminoase de ras... E ca o joaca frumoasa, pe care o practicam de cand am invatat ca numele fetei se schimba dupa casatorie...dar de data aceasta este real!
Ah! La Serviciul de Stare Civila, cand imi incolacisem trei degete pe stiloul obisnuit cu tandreturi de mireasa, o uitare nevinovata mi-a strapuns gandirea: nu mi-am exersat suficient semnatura cu noul nume!!!! Aoleeeu! Si acum ce naiba ma fac? In vremea asta mazgaleam un Herbil incomprehensibil pe hartia oficiala. Acest element aparent insignifiant a determinat-o pe doamna "oficiatoare" sa ma apostrofeze: "Am zis sa scrii CITETZZZZZZ!!! SCRIE CU LITERE DE TIPAR!!!!" M-a pufnit rasul, in vreme ce sagetam litere de o schioapa, in unghiuri drepte de majuscule tiparite: H....E...R...B...I...L. Inca o data viata mi-a demonstrat ca scolile nu te ajuta sa fii nici practic, nici frumos, nici ... nicicum. Eventual sunt o emblema fascinanta a timpului pierdut...Dar, despre diplome si distinctii...cu alta ocazie...
Sunt o doamna, iata, desi legile casatoriei ma lasa rece: doamnele, observ nu fara uimire, sunt pline de ele, de domnia lor, de un soi de plictis in fata fenomenelor entuziaste, sunt mereu preocupate de felul in care sotul isi aseaza sau nu hainele la locul lor, sunt atente cu timpul liber al domnului - avand pretentia sa aocupe, daca nu 100% din acesta, macar 99%, sunt puse pe hartza si pe gelozii inchipuite...sau nu (de parca geloziile ar aduce, implicit, fidelitatea DHAAAA!), sunt ocupate sau se fac ocupate, sunt posesive cu tot ce tine de casa si de numele pe care il poarta, sunt mereu pregatite sa dea lectii de viata si, mai ales, sa se planga de sotii lor... Majoritatea femeilor casatorite sunt exact ceea ce nu vreau sa invat sa fiu...si sper ca Gelu sa nu ma faca vreodata sa fiu!!!
(e drept, am cateva exceptii in fata carora ma inclin si de la care incerc sa invat... sa "fur meserie" - perechi armonioase de Ea si El, de sot si sotie, de mama si de tata - Deci SE POATE! )
Incerc sa descopar singura ce inseamna sa fii o doamna. Pentru ca domnia fetelor (repet...cu exceptia...exceptiilor :P) casatorite inaintea mea imi lasa un gust amar . Si ma intreb daca ele ar putea trai cu ele...fericite. Eu nu cred! Fetele devenite doamne incep sa se plictiseasca rapid, incep sa isi dea o importanta agasanta in fata barbatilor de langa ele - punand conditii, facand reguli, inventand pedepse - incep sa ceara si incep sa nu mai dea, se inchid in bucatarii, uitand ca mai exista si dormitoare, sau, la fel de rau, se inchid in dormitoare, uitand ca mai exista si bucatarii!!!... Voua va place ceea ce am scris mai sus? Va cucereste, va recucereste, va inspira portretul doamnei de mai sus?
Nici pe mine!
Inteleg acum ce a vrut sa spuna un prieten pe care l-am innobilat cu intreaga mea incredere si stima, indraznind sa il intreb ce sa nu fac...acum, ca am devenit sotie...ca nu cumva sa imi alung, inconstient sotul. El mi-a raspuns franc si fara menajamente: "In primul rand nu ii deveni NEVASTA!". O astfel de atentionare, dupa ce deja ai semnat actul de "innevestire", pare un pic absurda: adica, deja sunt...NU?! Ei bine...NU!
Cand te casatoresti, deci pana in momentul semnarii si desemnarii...esti iubita lui. Adica ... tot ceea ce tine de cuplul vostru este pasional - nimic nu pare si nu este luat prea in serios, de la certuri pana la cele mai intime momente sunteti amandoi pusi pe glume, pe tachinari, pe joaca. Va distrati impreuna! Dupa "DA" -ul mult asteptat...intervine seriozitatea. Totul devine grav. Urgent. Obligatoriu. Supus regulilor.
Paralela analogica celor doua situatii ar fi aceea in care ... cand eram copii, ne jucam de-a scoala si totul era foarte amuzant... dup'aia...cand a trebuit sa mergem la scoala de-adevaratelea, situatia a devenit, aproape brusc, apasatoare...Nu! Nu din prima zi... ci din a treia saptamana, cand au inceput notele...
Hopa! Deci notele sunt problema aici...
Adica atitudinea analitica a insurateilor: tendinta de a pune sub lupa toate cuvintele, gesturile, BUGETUL familiei (inclusiv bugetul sentimental). Automat joaca de-a famlia devine familie obligatorie: "Poarta-te ca un sot!" sau "Unde ai mai vazut tu ca o femeie casatorita sa faca/spuna/gandeasca asta?!" sau "Suntem sot si sotie...cum sa mergi singur/singura acolo?!". Iata regulile! "Voala" obligativitatea si implicit stresul!

Probabil de aceea se spune ca greul vietii incepe dupa ce iti intemeiezi o familie...pentru ca abia atunci incepi sa mergi din nou "la scoala": trebuie

• sa nu chiulesti,
  
• sa stai in banca ta cu mainile la spate, daca se poate,
  
• sa fii mereu ordonat,
  
• sa inveti lectia,
  
• sa iei numai note mari,
  
• sa fii atent,
  
• sa te porti frumos,
  
• sa... sa... sa ...
  
• sa fii orice in afara de cel care erai cand s-a infiripat idila voastra...

Sa va ajut putin sa recunoasteti regulile de aur despre cum trebuie sa fie o doamna...cu adevarat?!
Pai...o doamna TREBUIE doar sa ramana domnisoara care a fost...atat.

1. Sa fie un picut naiva,
   
2. sa piarda mereu controlul asupra vietii ca sotul ei sa o mai poata salva din cand in cand si sa se simta mereu eroul ei,
   
3. sa fie spontana si sa spuna lucruri prostesti, ca el sa o poata corecta dragalas,
   
4. sa fie zvapaiata,
   
5. dezordonata, ca el sa nu se simta vinovat de cate ori isi schimba tricoul in graba sau intra incaltat pana in bucatarie,
   
6. o doamna trebuie sa rada cand mananca pate pe paine...
7. sa gaseasca romantica fiecare clipa de saracie,
   
8. si sa se bucure pana la cer de fiecare cina in oras...
   
9. o doamna trebuie sa fie entuziasmata de fiecare floare primita
   
10. si trebuie sa daruiasca flori la randul ei....
    
11. o doamna trebuie sa se imbrace exact asa cum ii place domnului ei, pentru ca asa se imbraca atunci cand visa sa il cucereasca ;)...
    
12. o doamna are voie sa lase vraiste in casa, dar sa faca ordine in sufletului sotului ei,
    
13. are voie sa fie neglijenta cu cei din jur, dar sa fie atenta cu domnul ei,
    
14. o doamna trebuie sa mangaie,
    
15. sa laude,
    
16. sa incurajeze
    
17. si sa admire omul de langa ea,
    
18. o doamna are voie sa fie indragostita toata viata ei de domnul ei,
    
19. dar, mai presus de toate, o doamna trebie sa ii arate si lui intreaga ei afectiune,
    
20. incredere si dedicatie!!! (am vrut sa subliniez acest lucru pentru ca nu gasesc deloc "cool "noile reguli : "Prefa-te indiferenta!" sau "Arata-i tu cine e seful" sau "El nu trebuie sa stie ca esti topita dupa el"... Zau ma! Pai si atunci de ce ii port numele?! Cred sincer ca aceste reguli de emancipare bulverseaza o femeie, agaseaza un barbat si distrug armonia unei relatii de dragoste...).

O doamna trebuie DOAR sa iubeasca si sa se lase iubita de domnul ei... Si o sa fie bine! Promit!

Cu mare, mare incredere in domnii vostri si in doamnele care le sunteti,

Iulia Herbil (aceeasi cu Iulia Sirbu...)


Dating Humor:
How To Be The Perfect Girlfriend

Fata cu camasa alba. Autoportret. Pamflet pentru EUROPARLAMETARII IT, RO s.a.m.d.

(stati linistiti, cacofonia - cucafonia din titlu mi se potriveste..uneori, deci intra la autoportret) :)


Lumea-mi spune ca sunt cucă
sau ca sunt puţin ... năucă:
un pic dusă...sau mai bine
de atâta drag de tine;
Că-mi pierd capul mai mereu
După cel crezut AL MEU,
că trăiesc în altă lume
plină doar cu lucruri bune
ca-ntr-o ţară din poveşti
unde poţi să călăreşti
cai sălbatici lângă prinţi
ce te cer de la parinţi
înainte să te ştie...
Că sunt toată bucurie
fără griji şi-alte necazuri
ce fac riduri pe obrazuri
de domniţe serioase
ce-au uitat că sunt frumoase;
Mi se spune că-s copilă,
că prea cred şi prea mi-e milă
de-alţi copii ce par senini,
şi-ntind mâna la străini...
Toţi prietenii îmi spun
că nu ştiu să mă supun
lumii-n care m-am născut,
că n-am fler de priceput
într-ale minciunii iţe,
Că nu mi-ar strica nici fiţe,
nici un pic de mofturi mari
printre-atâţia "cocalari",
c-aş putea să fiu cochetă
cu vreo siglă pe poşetă
şi cu buze mai umflate...
Că am gusturi demodate
şi gândesc...mai învechit,
Că iubirea e un mit,
Că sinceritatea-i vis
şi că orice paradis
din această lume bună
se bazează pe minciună:
Deci eu nu prea mă-ncadrez
că nu ştiu să... conversez
în limbaj universal
limitat la "caşcaval"
şi la "Ce maşină ai?
Ah! Din-aia?! VAI! VAI! VAI!
Cred ca m-am îndrăgostit
Chiar de tine...ştiu....SUBIT!
Ce? Participi la orgii
şi nu vrei să faci copii?
Îţi pierzi nopţile şi anii
învăţând s-arunci cu banii?!
"Scuzemoa", dar eşti perfect!
Văd că eşti baiat deştept,
Chiar de n-ai vreo facultate...
Crede-mă...m-ai dat pe spate!
"Leţ toc biznis"... Fac ce vrei
pe un card, două sau trei:
Gold sau Platinium prefer
Că-s versată, am şi fler...
Poate, când mi-oi da valiza,
O s-accept, modest, şi VISA..."
Ce discurs! Câtă prestanţă!
F...tu-i mama ei de zdreanţă
şi a lui de cimpanzoi:
Marş la ZOO amandoi!
Ei sunt domni că sunt bogaţi?!
Ele, DOAMNE?! Staţi! Staţi! Staţi!
Ori n-am înţeles eu bine,
Ori ne facem de ruşine
Cu aşa societate
Unde-ţi faci loc, dând din ... toate:
Ba din ... mijloc, ba din gură...
Ele-i f...t iar ei ne fură.











Zilele trecute am primit un neasteptat pachet de acasa... Da...stiu...Inca mai primesc si inca ma mai bucur exact ca in primii ani de facultate, chiar daca au trecut de ceva vreme...
Am sfasiat "gratiile" de banda stravezie ce impreunau urechile de carton ale comorii postale, in speranta ca voi gasi o ciocolata Poiana sau o punga verde, mare si aromata de otrava castanie - cafeaua Jabobs - inventata special pentru aceia dintre noi care nu cunoastem alta forma de rasfat mai indraznet decat ceasca aburind miraculos spre nari flamande, deschizand, prin gustul de boabe salbatice, ochi incurcati printre ite labirintice de vis, catre spectacolul diminetii! Pentru mine cafeaua este o indispensabila Ariadna contemporana! Iata de ce am tresarit in strigate de bucurie cand am gasit exact ce cautam, si inca de sapte ori peste: erau asezate cu maiestria unui artist ce-si pregateste opera de expozitie! Pofta insa nu mi-a dat voie sa pastrez opera de arta in formula numarului de aur de acasa. Am scobit printre ciocolatele cu aroma de vanilie si cocos exotic, printre batoanele cremoase de caramel si pungile cu saratele unicat, facute in casa copilariei mele de maini ce nu au invatat inca sa oboseasca, de ochi ce nu cunosc somnul si de suflet ce nu stie departari peste care sa nu poata trece intr-o clipa, cu dorul...
Am inotat pana in adancul molatic al patratului de hartie, unde ma asteptau, pufoase ca niste gogosi, colorate ca umbrele primaverilor timpurii, hainutele noi pentru mine si Adrian, peste care mami si-a asternut cele mai inalte sperante de a ni se potrivi, si de a ne face placere moda lor...cu design grijuliu si modest de parinte bland.
Au parintii un dar extraordinar sa aduca Sfanta sarbatoare de Craciun chiar si in mijlocul verii! Pentru ca asa ne-am bucurat noi de toate minunatiile venite de departe: ca si colindatorii de placintele fierbinti si colacii de casa!
Camasa alba astepta la capatul comorii cu rabdarea si supunerea harazita doar acelor obiecte crescute in neculoarea ingerilor. Mi-am impletit degetele in spuma de bumbac proaspat, invartindu-ma cu ea prin fata celui caruia ii fusese dedicata zadarnic: ii era prea mare lui Adrian! In baia albastra de priviri jongland nehotarate intre amuzament si gelozie, mi-am pus tinuta de cenusareasa moderna, cu infumurarea acelor domnite care, imbracand pe ascuns haina printului, incep sa dea ordine prin palat, avand insa gija, inainte de toate, sa ferece usa de la intrarea in iatac, asigurandu-se astfel ca nu le aude nimeni...
Asa sunt si eu in majestuoasa camasa alba ce mi-l aduce aproape pe tati, prin dragostea mamei, si ma imbraca in Adrian, prin gratie divina...
Caci, pana la urma, trebuia sa fie a lui, dar mie mi s-a potrivit mai bine (SIC!).

Cu parere de rau pentru Adrian
si cu parere de bine pentru mine,

Iulia Sirbu - Fata cu camasa alba ;)