luni, iunie 08, 2009

Fata cu camasa alba. Autoportret. Pamflet pentru EUROPARLAMETARII IT, RO s.a.m.d.

(stati linistiti, cacofonia - cucafonia din titlu mi se potriveste..uneori, deci intra la autoportret) :)


Lumea-mi spune ca sunt cucă
sau ca sunt puţin ... năucă:
un pic dusă...sau mai bine
de atâta drag de tine;
Că-mi pierd capul mai mereu
După cel crezut AL MEU,
că trăiesc în altă lume
plină doar cu lucruri bune
ca-ntr-o ţară din poveşti
unde poţi să călăreşti
cai sălbatici lângă prinţi
ce te cer de la parinţi
înainte să te ştie...
Că sunt toată bucurie
fără griji şi-alte necazuri
ce fac riduri pe obrazuri
de domniţe serioase
ce-au uitat că sunt frumoase;
Mi se spune că-s copilă,
că prea cred şi prea mi-e milă
de-alţi copii ce par senini,
şi-ntind mâna la străini...
Toţi prietenii îmi spun
că nu ştiu să mă supun
lumii-n care m-am născut,
că n-am fler de priceput
într-ale minciunii iţe,
Că nu mi-ar strica nici fiţe,
nici un pic de mofturi mari
printre-atâţia "cocalari",
c-aş putea să fiu cochetă
cu vreo siglă pe poşetă

şi cu buze mai umflate...
Că am gusturi demodate
şi gândesc...mai învechit,
Că iubirea e un mit,
Că sinceritatea-i vis
şi că orice paradis
din această lume bună
se bazează pe minciună:
Deci eu nu prea mă-ncadrez
că nu ştiu să... conversez
în limbaj universal
limitat la "caşcaval"
şi la "Ce maşină ai?
Ah! Din-aia?! VAI! VAI! VAI!
Cred ca m-am îndrăgostit
Chiar de tine...ştiu....SUBIT!

Ce? Participi la orgii
şi nu vrei să faci copii?
Îţi pierzi nopţile şi anii
învăţând s-arunci cu banii?!
"Scuzemoa", dar eşti perfect!
Văd că eşti baiat deştept,
Chiar de n-ai vreo facultate...
Crede-mă...m-ai dat pe spate!
"Leţ toc biznis"... Fac ce vrei
pe un card, două sau trei:
Gold sau Platinium prefer
Că-s versată, am şi fler...
Poate, când mi-oi da valiza,
O s-accept, modest, şi VISA..."
Ce discurs! Câtă prestanţă!

F...tu-i mama ei de zdreanţă
şi a lui de cimpanzoi:
Marş la ZOO amandoi!
Ei sunt domni că sunt bogaţi?!
Ele, DOAMNE?! Staţi! Staţi! Staţi!
Ori n-am înţeles eu bine,
Ori ne facem de ruşine
Cu aşa societate
Unde-ţi faci loc, dând din ... toate:
Ba din ... mijloc, ba din gură...
Ele-i f...t iar ei ne fură.











Zilele trecute am primit un neasteptat pachet de acasa... Da...stiu...Inca mai primesc si inca ma mai bucur exact ca in primii ani de facultate, chiar daca au trecut de ceva vreme...
Am sfasiat "gratiile" de banda stravezie ce impreunau urechile de carton ale comorii postale, in speranta ca voi gasi o ciocolata Poiana sau o punga verde, mare si aromata de otrava castanie - cafeaua Jabobs - inventata special pentru aceia dintre noi care nu cunoastem alta forma de rasfat mai indraznet decat ceasca aburind miraculos spre nari flamande, deschizand, prin gustul de boabe salbatice, ochi incurcati printre ite labirintice de vis, catre spectacolul diminetii! Pentru mine cafeaua este o indispensabila Ariadna contemporana! Iata de ce am tresarit in strigate de bucurie cand am gasit exact ce cautam, si inca de sapte ori peste: erau asezate cu maiestria unui artist ce-si pregateste opera de expozitie! Pofta insa nu mi-a dat voie sa pastrez opera de arta in formula numarului de aur de acasa. Am scobit printre ciocolatele cu aroma de vanilie si cocos exotic, printre batoanele cremoase de caramel si pungile cu saratele unicat, facute in casa copilariei mele de maini ce nu au invatat inca sa oboseasca, de ochi ce nu cunosc somnul si de suflet ce nu stie departari peste care sa nu poata trece intr-o clipa, cu dorul...
Am inotat pana in adancul molatic al patratului de hartie, unde ma asteptau, pufoase ca niste gogosi, colorate ca umbrele primaverilor timpurii, hainutele noi pentru mine si Adrian, peste care mami si-a asternut cele mai inalte sperante de a ni se potrivi, si de a ne face placere moda lor...cu design grijuliu si modest de parinte bland.
Au parintii un dar extraordinar sa aduca Sfanta sarbatoare de Craciun chiar si in mijlocul verii! Pentru ca asa ne-am bucurat noi de toate minunatiile venite de departe: ca si colindatorii de placintele fierbinti si colacii de casa!
Camasa alba astepta la capatul comorii cu rabdarea si supunerea harazita doar acelor obiecte crescute in neculoarea ingerilor. Mi-am impletit degetele in spuma de bumbac proaspat, invartindu-ma cu ea prin fata celui caruia ii fusese dedicata zadarnic: ii era prea mare lui Adrian! In baia albastra de priviri jongland nehotarate intre amuzament si gelozie, mi-am pus tinuta de cenusareasa moderna, cu infumurarea acelor domnite care, imbracand pe ascuns haina printului, incep sa dea ordine prin palat, avand insa gija, inainte de toate, sa ferece usa de la intrarea in iatac, asigurandu-se astfel ca nu le aude nimeni...
Asa sunt si eu in majestuoasa camasa alba ce mi-l aduce aproape pe tati, prin dragostea mamei, si ma imbraca in Adrian, prin gratie divina...
Caci, pana la urma, trebuia sa fie a lui, dar mie mi s-a potrivit mai bine (SIC!).

Cu parere de rau pentru Adrian
si cu parere de bine pentru mine,

Iulia Sirbu - Fata cu camasa alba ;)

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Vorbeste cu mine! Spune-mi ce parere ai tu despre asta, spune-mi ca gresesc sau, dimpotriva, sustine-ma! Hai sa vorbim deschis despre viata!