Persoanele infestate cu NARCISISM DE MAHALA

Au şi ele orgolii... pretenţii... gusturi...păreri... Si nu se sfiesc să le facă publice, cu orice risc... 
Au şi ele parteneri de viaţă care, culmea!, le-au făcut şi copii! 
Au şi ele studii, uneori chiar peste liceu, e drept că nu la universităţi de prestigiu, dar, oricum, la oraş...
Au şi ele preocupări mondene, chiar dacă estetica nu are legătură cu alegerile lor, culmea!, de multe ori excesiv de scumpe...
Au şi ele gelozii şi senzaţii ridicole că pot pune la punct pe cineva, dacă îşi propun...
Au şi ele o viaţă, acolo, în cătunele lor cu pretenţii de megastructuri urbane...
Au şi ele drept la vot! 
drept la vorbă
opţiuni... Tocmai de aceea sunt de acuzat şi de eludat,
căci au şi dreptul de a face alegeri bune, alegeri delicate, fine, distinse, umane...
au dreptul să înveţe, din viaţă şi din şcoli, au dreptul să se sustragă obştilor săteşti de pe la porţi şi de prin şanţuri cu radioul lor universal, 
au şi ele dreptul să se plieze pe mersul firesc al lucrurilor,
au dreptul să refuze emulaţiile superficiale aferente subiectivităţii sociale în favoarea emulaţiilor profunde ale transgresării fiinţei prin erudiţie endogenă, autoindusă - valoarea unui om este valoarea sufletului său, atât!
Au şi ele pretenţia de a fi cineva, acolo, în micul areal pe care îl domină nu atât prin potenţa lor (oricare ar fi ea) cât prin impotenţa sau indolenţa celor din jurul lor...
Problema apare când au pretenţia ca, atunci când îşi părăsesc "cercul strâmt", să vină cu cineva'ul lor închipuit peste tine şi să te forţeze să te închini, să le recunoşti supremaţia, să te supui atotcunoaşterii lor, să te integrezi absolutismului perfect nul pe care şi l-au arogat ca nişte majestăţi insinuate nefiresc şi cu nemiluita în realitaea imediată în care tu, năucit, trebuie să îţi vezi de treaba la un moment dat.
Acestea sunt divele de mahala: cele care pun repede emblema de necredincios pe fiinţele care nu merg la Biserică la fel de înverşunat ca ele, în vreme ce ele au grijă să îşi facă rugăciunea în fiecare seară, chiar şi în serile care se anunţă presărate cu clipe straşnice de certuri şi injurii conjugale;
cele care impun modestie celorlalţi doar pentru a-şi menţine postura, altfel ameninţată grav de verticalităţi;
cele care ştiu cel mai bine ce trebuie făcut, cum trebuie făcut, dar nu fac niciodată ceva decât sub lumina reflectoarelor acelora care fac lucrurile altfel, mustrându-i,  dispreţuindu-i, haituindu-i, ca şi cum ar avea acest drept...
cele care zâmbesc şi apreciază pozitiv alte persoane, dar se grăbesc să plece şi să deprecieze aceleaşi persoane, altora...
cele care tind să se autoproclameze mai sfinte decât sfinţii din calendar, mai smerite decât fecioarele din pilda cu asteptarea lui Christos, mai nevinovate decât însuşi Cel Răstignit...
cele care îşi arogă mai multe drepturi decât au, invadând drepturile şi libertăţile celorlalţi...
cele care cred că, doar pentru că le zâmbeşti atunci când spun răutăţi, eşti mai slab - pentru ele putere înseamnă mahala iar om puternic înseamnă mahalagiu...
cele care, deşi la stadiul de păşună, îşi permit să vorbească de sus unui munte... mai ales unui munte cu piscuri foarte înalte, doar pentru că le-au crescut şi lor câţiva mărăcini mai lunguieţi...
cele care sunt privite cu prietenie şi drag doar pentru că există convenţii sociale...
cele care îşi umilesc şi înjosesc persoanele cele mai dragi, uitând că prin aceasta se umilesc şi înjosesc pe ele însele...
cele care lovesc, acresc, otrăvesc...
cele care nu se simt citind această pildă, chiar dacă toată lumea le "simte".


Cu milă creştinească,
Iulia Sîrbu Herbil