Centrul Timisoarei - ce ar spune Soren Kierkegaard...

Individualitatea, constiinţa subiectivă abolita de ceea ce, în viziunea lui Kierkegaard, apărea drept Creştinism necreştin - sunt pe cale de dispariţie în era comunicării prin sms si a vieţilor virtuale propagate sălbatic de către retelele de socializare. Am avut, pentru aproape un an, cont facebook si, cuprinsa de febra împărţirii de like-uri şi commentarii gratuite, neesenţiale, m-am trezit la un moment dat într-o realitate palpabilă care senmăna foarte puţin cu cea vehiculată de binecunoscuta social-network. În ultimele luni am fost, o spun nu fără ruşine, mereu ocupata, fără să fac nimic. Am fost ceea ce Kierkegaard ar fi numit o parte a spectatorilor - o non sau, cel mult, quasi-individualitate.
Or, menirea noastră este aceea de a trăi conform propriilor alegeri - indiscutabil, suntem tentaţi mai mult de alegeri proaste. Nu-i nimic, atâta vreme cât acţiunea este parte a procesului nostru existenţial, ne aflăm în poziţia convenabilă de suverani ai propriului destin... Amănunte... Să revenim la centrul Timişoarei...

Catedrala Creştin-Ortodoxă înfruntă (Kierkegaard ar spune că sfidează...) teatrul. Aşadar, teatrul fals al lumii contemporane se aşază fară jenă în faţa teatrului real, etalând, în fiecare duminică, superioritatea numerică a spectatorilor. Actorii, cu robe cusute în fir auriu, îşi parchează modest jeep-urile şi se grăbesc să intre în locul strâmt, acoperit de o cortină îngustă, în spatele căruia se murmură aceleaşi texte, chiar dacă protagoniştii au preferinţe diferite pentru lungimea bărbilor.
Biserica faţă în faţă cu teatrul, între ele derulându-se piesa zilnica de pe scena vieţii: din perspectiva lui Soren Kierkegaard, acest fenomen arhitectural poate fi doar o banală materializare a unui avertisment imperativ: falsul şi superficialitatea, elemente esenţiale ale oricărei lumi neesenţiale, îşi arogă titlul de adevăr fundamental. Îmbălsămaţi în uleiul volatil al acceptării de către alteritate, fiecare dintre noi ne autoservim din omogenitatea maselor, asemănându-ne, integrându-ne, pierzându-ne, ne-asumându-ne!

Iulia Sirbu Herbil