... sometimes it hurts instead...

Mi-ar plăcea să zic: nu ştiu cum e...nu mă interesează... Dar...ştiu... 
Dacă aş putea să adun lacrimă cu lacrimă, şi fiecare durere din care ea s-a stors să o pot reconstrui întreagă, aşa cum a fost ea atunci, iar totul, ca preţ plătit pentru o fericire prea scurtă, totul acesta pustiu, fluid, eşecul sufletului meu ucis de vise prea naive pentru maturitatea cerută iubirilor de ... hârtie, dacă aş putea să transform această glorie  mizeră a suferinţei în bani, ca să aflu exact preţul plătit, am convingerea că aş putea cumpăra nu doar toate bogăţiile lumii, dar, mai mult decât atât:
dacă aş putea să îmi iau înapoi toate lacrimile şi să le transform în monedă oficială de schimb, aş putea să îmi cumpăr, cu experienţa dobândită, ani, mulţi ani...prea mulţi ani pierduţi între timp! O viaţă nouă!
O altă viaţă, în care lacrimile nu sunt monedă de schimb pentru fericire...
Pentru că, în această lume, bugetul meu de lacrimi s-a epuizat devreme şi nu îmi mai permite buzunarul de lacrimi fericiri plătite prea scump...
Astăzi nu îmi permit decât trocuri extreme - suflet pentru suflet... sau nimic.


Rândurile de mai sus sunt scrise pentru fete care au iubit bărbaţi pe care eu i-am iubit, şi, mai mult decât atât, pentru fete care au pierdut bărbaţi pe care însămi i-am pierdut, iar, peste toate, pentru acele femei care au pierdut, în ciuda tuturor monedelor de schimb - fie că au fost lacrimi, disperări, ameninţări, renunţări - bărbatul pe care eu, încă, nu l-am pierdut... Îmi pare rău pentru toată suferinţa pe care le-am provocat-o, involuntar! E adevărat! Pentru că... ştiu cum e!...

PS: Eu v-am iertat... Vă mulţumesc pentru felul în care l-aţi iubit...
Iulia Sîrbu Herbil