Imediat se implineşte un an de cand a plecat în Israel, ţara ei de origine, una dintre cele mai dragi prietene ale mele: pentru noi, discuţiile deschise erau mai importante decât orice convenţii. Adica, pacatul nu e pacat, aşa cum ni se spune ca ar fi, oamenii cei mai nevinovaţi sunt de multe ori mai manjiţi de pofte şi chiar de fapte, mult mai mult decât cei care par a fi, de departe, nişte mediocri imorali...
De la plecarea Ninei am ramas cu un cumplit dor de oameni autentici: aceşti 'eu niciodata...'; aceşti 'daca tu ai reusit sa faci asta, inseamna ca a fost simplu' sau 'eu, daca aş fi fost în locul tău, niciodata nu aş fi...' şi alte şi alte mii de exemple covârşitor de plictisitoare... Mi-e dor de prietenii autentice cand toti amicii mei au crescut repede, prea repede pentru puţinul timp rămas discuţiilor oneste, chiar dacă nu de fiecare dată şi corecte...
Nostalgica am fost de multa vreme, poate dintotdeauna, dar începe să se vadă mai clar acum când lumea se înstrăinează din ce în ce mai mult de suflete, agăţându-se rapace de materialitatea neesenţială a gloriilor de orice fel.
Între norii aceştia albăstriţi de atâtea eforturi spre strălucire, iată o rază ce se diluaează spre zenit, ca un fulg scăpat din aripa unei păsări de pradă: îndrăgostirea. Ce vreme frumoasă este aceea răsărită la timp de dragoste! Ce lumi minunate putem cuceri doar în numele iubirii! Ce gesturi despre care, oricât de mult s-a scris, rămân insuficient aprofundate de logica umană! Este o minune să fii îndrăgostit! Si este un miracol, poate chiar mai mare, să ştii că cineva se îndrăgosteşte.. în ciuda oricăror circumstanţe...de tine. Îndrăgostirea este maniera inefabilă prin care natura se dezice de sălbăticie şi îngenunchează în faţa blândeţii şi a îngăduinţei umane.
Se cuvine să avem mai multă grijă de îndrăgostiri: fie că sunt ale noastre, fie că sunt ale altora, îndrăgostirile sunt flatări înalte pe care nu le dăruieşte oricine, nu oricând. Pentru că, dacă există în lumea aceasta, atât de neliniştită, un panaceu, acesta este, trebuie să fie dragostea - cu fluturaşii ei, cu fâstâcelile ei, cu supărările ei de-o clipă şi împăcările nesperat de lungi, cu disecarea clipelor în ore de confesiuni. Dacă este absolut normal să iubeşti, mi se pare sublim să fii iubit: minunea prin care un biet om ajunge să obsedeze gânduri străine, alterităţi impregnate cu alte sensuri genetice, nu poate fi decât de la Dumnezeu.
PS: Nu avem niciun merit în iubirile purtate pentru noi, dar avem, faţă de ele, obligaţia de a le proteja de dureri şi răniri gratuite, iar faţă de noi, datoria de a încerca, măcar, să ne ridicăm la asteptările lor...
IULIA SÎRBU HERBIL
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Vorbeste cu mine! Spune-mi ce parere ai tu despre asta, spune-mi ca gresesc sau, dimpotriva, sustine-ma! Hai sa vorbim deschis despre viata!