joi, mai 29, 2008

La raison d'Edith Piaf. Rien de rien pour regreter, tout pour gagner...


Sa regreti atat de putin incat...sa nu ai niciodata nimic de pierdut... Puterea vine din lipsa constientizarii propriilor nevoi! Vise! Planuri ideale pentru viitor! Lasa-le deoparte, prefa-te ca nu stii cine esti si ce se ascunde intre dorintele tale... Fa-te ca nu ai planuri de viitor! Altfel, pregateste-te de lupta! De lupta cu barierele constiintei, de lupta cu distrugatorii de valori morale sau de lupta cu tine insati!

E la indemana sa te lasi fascinat de semnaturi ca Edith Piaf, iscalite la poalele istoriei. Copilul parasit de parinti pe strazile unui Paris mizer urma sa devina legenda cantecului francez peste timpuri. E simplu sa iei exemplul Edithei, asa cum visezi tu ca ar fi pilda ei. Ce curaj! Ce putere! Ce noroc! Ce frumos! Haideti sa luam exemplu de la Edith Piaf!

Cand ne gandim la asta vizam in primul rand gloria ei, razele ce strapung vremea de dincolo de moarte. Lumina reflectoarelor si aplauzele fara sfarsit! Cum ramane cu lacrimile? Cu saracia dusa pana la pustiire sufleteasca? Ce se alege de pasiunile ei zdrobitoare, de silnicia iubirii, de pieptul arid care nu avea ce sa stranga in brate seara, in afara unor amintiri cu Marcel si a unor sperante ascunse, dureroase, in intoarcerea lui definitiva? Cum ramane cu tragedia unei vieti sortite esecului sentimental?

Oare Edithei nu i-a venit niciodata sa isi vanda imaginea pentru o picatura de noroc? Dar, avem in fata o femeie desteapta. O femeie care stie ca forta scenei este unica stabilitate reala din viata ei. Daca ar fi renuntat la tot ca sa poata alerga dupa himerele amorului, ar fi pierdut TOT. Ar fi ramas cu NIMIC. Nu ar mai fi putut niciodata sa cante pentru Marcel, ingerul decazut din drepturile de amant spre a-i deveni jumatatea androgina de suflet, ce asculta vocea ei ispititoare patrunzanda pana in maduva Paradisului. Departe de lumina reflectoarelor, in disperarea si nebunia pierderilor, Edith se pregateste sa paraseasca lumea aceasta cu zambetul pe buze, stiind ca este asteptata pe celalalt taram de singura lumina ce conta pentru sufletul ei mistuit de singuratate: iubirea! Inima ei s-a aruncat in bratele vesniciei printr-un ultim salt. Edith Piaf isi traise gloria alaturi de o intreaga lume, iar mizeriile...de una singura.

Oamenii care nu regreta nimic sunt cei care au cel mai mult de regretat. Cand gloria devine un modus vivendis inseamna ca acasa nu te asteapta nimic. Ca nu ai cu ce altceva sa iti pierzi timpul si, astfel, alegi sa iti pierzi vremea cu aplauzele si fericirea celorlalti. Cat de frumoase raman momentele succesului pentru cei care primesc ovatii de pe scena! Si cum sint ele sfasietoare cand CEZARUL isi indreapta privirile catre cer, asteptand sa vina de acolo singurele aplauze care conteaza...si care intarzie mereu sa se faca auzite!

Cand vorbesc despre pilde ale succesului, muritorii de rand refuza sa creada in lacrimile zeilor. Motivul? Imposibilitatea acceptarii unei imposturi.

Daca muncesti pe branci pentru ceva, daca faci sacrificii duse pana la imposibil pentru a-ti atinge un scop, acesta TREBUIE sa te faca fericit. Asa ar fi ideal. Altfel, pentru ce atata osteneala? Raspunsul? Pentru aplauzele si fericirea celorlalti!

Pana la urma faima nu e decat un soi de bufonerie, o tumba, un salt efectuat spre deliciul spectatorilor avizi de tragedii si care tanjesc, in spatele rapaitului de palme, dupa un apoteotic si ireluabil salt mortal...

Mais, chaque fois, toute la tragedie "c'est paye, balaye, oublie" ...

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Vorbeste cu mine! Spune-mi ce parere ai tu despre asta, spune-mi ca gresesc sau, dimpotriva, sustine-ma! Hai sa vorbim deschis despre viata!