joi, mai 29, 2008

C'est la vie...en rose...bonbon!


Te-ai gandit vreodata care este prima ta amintire din copilarie? Unde a invatat gandul tau definitia rationala a vietii? Ce a trezit setea de glorie in copilul care abia invata primii pasi, frecandu-si cenunchii de lana in culori impopotonate a covorului persan din sufragerie? E un exercitiu de rabdare pe care putini il putem rezolva ...definitiv...

Eu, daca ma gandesc la ghemotocul viu ce se prindea cu sete de cuvertura alba a patului, tragand-o intr-o clipa la picioarele lui, vad prin ochii sai de cafea proaspata palura din voal alb, cu flori de crin imperial brodate in argint peste straveziile-i valuri... Era mereu agatata in holul de la baie, langa dormitorul parintilor, ca semn al clipelor albe in care nunta a dus promisiunile adolescentei la bun sfarsit. Mama pastra talismanul dragostei sale ... in cui, deasupra unui "Car cu boi" imitat cu pasiune dupa o alta imitatie a unei imitatii dupa Grigorescu...

Inimitabila era doar ceremonia nuntii pe care o zamisleam singura, printre nuntasi imaginari, da capo al fine, in fiecare dimineata de libertate, cand parintii erau la cules de polen pentru stupul in care numai eu eram regina...intepata, uneori, ce-i drept, de un bondar realist care isi lua prea in serios rolul de frate mai mare...
De cum faceam ochi, alergam in bucatarie sa ridic scaunul cel mai usor. Era mai inalt, mai mare si mai greu ca mogaldeata herculiana ce se incumeta sa il tarasca prin toata casa, lovindu-l de patru usi, de zeci de ori, pana la destinatie: cuiul cu imitatia lui Grigorescu!
"Zduuuuuup! POC! Trrrrrrrrrrrrosc! Scaaaaaaaaaaaaaartzzzzzzzzzz! Trasc!.."

Dupa o ora de lupte in cetatea viselor de copil, scaunul trona ingamfat in toate cele patru picioare, asteptand, la poalele palurii nuptiale, sa fie din nou gratios escaladat de gogoloiul viu ce tarase un munte de tron pentru o glorie atat de mica!

In timp ce ma sprijineam in maini sa-mi pot urca picioarele pe piedestal, ma inaltam cu fruntea in valurile strlucitor de albe ale voalului si tremuram de emotia regasirii. Dupa gadilatul narilor cu praful sederii nostalgice si indelungi a bietului trofeu de nunta, la al patrulea stranut eram intodeauna sus. Cu mana pe cui, desprinzand emblema regala a copilariei. Era toata nuuuumai a mea! Dupa ce imi incalceam degetele prin florile gri ale coronitei de mireasa, ce fusesera candva mai albe ca spuma laptelui, intindeam mainile pline de cei patru metri stravezii si le dadeam drumul sa pluteasca pana la poalele de lemn verde lacuit ale tronului regal. Repede, repede, descalecam scaunul, imi infigeam fruntea in tezaurul rapus, apoi talpile in sandalele "bune" ale mamei. Cateva minute de cochetarie si eram gata!

Pijamalele cu magarusi erau ascunse bine sub cuvertura atarnanda, legata deasupra pieptului si peste gat cu noduri cam cat tot capul meu de sase ani. Palura imi incorona maret crestetul chel, in timp ce degetele de la mana dreapta o sprijineau sa nu mai imi cada pe ochi. Talpile imi inotau delicat printre bretelele subtiri ale incaltarii, in timp ce degetele piciorelor se agatau de varfurile cauciucate la fiecare pas tarat pe covorul proaspat aspirat...

Cu sprancenele inghetate intr-o umbra de simtamant aprig, hotarand de una singura ca ostenii mi-au incalcat cuvantul, dadeam ordine fiecarui supus: de la papusa din batiste innodate pana la indianul cu parul ascuns intr-o aura stramba din pene de rata!

La anii aceia dintai atributiile unei mirese nu imi erau prea cunoscute. De aceea imi venea la indemana sa impun mofturile personale supusilor cu chip de plastic si par de matase. Cea mai apriga dintre poruncile mogaldetei impopotonate in toate variantele de alb era:

"Aduceti-mi boicaneiui cu bomboane mentoiate Cip-Ciiip! " Toate bilutele de zahar aromat in tonul cel mai cald din treapta a doua a curcubeului urmau sa fie culese firimitura cu firimitura pentru domnita pofticioasa...de propriile-i degetele cu pretentii de robi credinciosi.

Cateva batai de ceas mai tarziu, mireasa improvizata se transforma din nufar in trandafir cu petalele patate de un dulce si lipicios roz bonbon...de la boticul umed si pofticios pana in jos pe brate si poalele maturande ale trenei.
Eram toata doar bomboane colorate din zahar topit in maini de copil. Roz bonbon!

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Vorbeste cu mine! Spune-mi ce parere ai tu despre asta, spune-mi ca gresesc sau, dimpotriva, sustine-ma! Hai sa vorbim deschis despre viata!