I'm a material girl. I love to be spoiled with golden memories!

Vara proaspata de mai. Doua ore peste miezul noptii. Caut cu disperare o pastila anti-tantari printre lucrurile asezate tot in cutii dupa renovarea de anul trecut. Sint o boema lipsita de orice simt practic - dezordinea imi ordoneaza gandurile...imi place mie sa cred, de lene. Printre actele de proprietate, facturi si retete de bucate se indoaie in unduiri de matase panglici albe, roz si albastrii, o foarfeca pe care o cautam de cateva saptamani, trei gheme de ata colorata si un borcanel de argila ... plin cu bijuterii!

Nestematele imi fac cu ochiul si ma apropii cu degetele flamande, sa imi impodobesc iara trupul cu nepretuitele mele daruri: o pereche de cercei stralucitori din tinichea argintata pe care se rostogolesc zvapaiate, ca niste maimute pe lianele subtiri, trei gogoloaie mici de lemn colorat. I-am primit in anul I de masterat de la prietena mea din copilarie, Di. V-am povestit vreodata de spre Di?...

Mi-a adus din Franta, de la Bordeaux, unde a studiat 9 luni cu bursa, perechea asta de cercei. Jucausii din urechile mele sint gratiosi ca imbratisarile ei in zilele mele cu note proaste la mate! Din putinii ei banisori a gasit de cuviinta sa cheltuiasca pentru mine o mica avere! Intotdeauna are cate ceva in desaga ei de surprize ...si pentru Giulai. Zambesc podoabelor de printesa si trec mai departe la cautari, varandu-mi mana printre hartii ca intr-o cutie a Pandorei, in care se afla acum toate comorile pamantului...

Chiar atunci cand ma intrebam ce cauta bancnote care s-au schimbat demult printre farduri si cutii de chibrituri, un plic alb, mic, se prinde grabit de varful degetelor mele. Il culeg, oftand lung si adanc...de atata dezordine...

Plicul are o dedicatie albastra, scrisa atent in caligrafia pe care am invatat sa o descifrez cu greu pe vremea gimnaziului, in timp ce copiam la lucrari de la colega de banca, mereu preocupata de cordeluta ei subtire, din catifea cand albastra cand roz, cu bile ce fusesera candva colorate...

"Ziiii-mi si mieeeeeeeee la 3)", sopteam spre burduful de par auriu, pieptanat impecabil, din stanga mea.
"Nu ajunsei inca acolo. Abia sint la 2)", imi raspundea vizibil deranjata din timpul ei minutios programat pentru fiecare litera din lucrare. Eu, insa, mai salbatica din fire, imi luam inima in dinti si insistam gratios:
"Atunci la 1)..." Sprancenele mele ridicate in forma de V intors si impreunate in mijloc, ce semanau in cazuri de smerenie suprema cu o palarie, erau sagetate pe loc de privirile ei verzi.
"Si la 2)..." continuam eu zambind cu nevinovatie studiata spre ingerasul cu piele de lapte care invatase pana tarziu in noaptea dinainte si pentru nota mea, in vreme ce eu scrisesem pana spre dimineata versuri in care imi plangeam nefericirea de a fi elev si cantam visul de a fi ... orice altceva. (SIC!)
Colega indrepta brusc spatele si, in timp ce isi infigea nasucul cat un ghemotoc in aerul de sus, imi impingea cu generozitate lucrarea ei cu scris de doctor...
"Nu! Nuuu!" ii shhhshhh-iam, rasucindu-mi claia umflata in directiile dezaprobarii.
"Ce e? Unde am gresit?" se repezea ea sa isi duca mana la gura cu ingrijorare...
"Ntza! NUUUU! Nu inteleeeeeeeeeeeeeeg... Citeste-mi ca nu inteleg scriiiiisuuuuuuul!"imi continuam eu sosoteala, ingrosand obrazul pana la catedra.
Dupa ce ma sageta din nou si ofta ca un parinte care nu mai stie ce tactica sa aplice odraslei neascultatoare, imi trantea cea mai crunta cruzime de care era capabila:
"Sa-mi inveti scrisul ca nu-ti mai spun!", apoi incepea sa imi dicteze, reluand fraza cu o rabdare supraomeneasca la fiecare "ce? ce? Nu acolo, mai inainte, ce zisesi?" de-al meu. (...)

Acum, dupa douazeci de ani de la primele noastre teze, citesc in dedicatia albastra si grabita ca trenul de acum trei ani, ce ne-a intors prea repede dintr-o excursie pe care o credeam pe atunci la capatul lumii:

"...Ca sa ne amintim ca am fost impreuna la Sighisoara, in inima tarii..." Scrisul lui Di imi mangaia privirile cu atingeri de roua proaspata si de dimineti cu desene animate in reluare; cu dupa-amieze de palme agatate, pana la basici, de bara pentru batut covoare, din spatele blocului; de lungi ceasuri batand mingea in centrala pana la vanatai pe toata incheietura mainii spre dincolo de cot; de laudele de dupa - care avea mai multe vanatai insemna ca lovise mingea mai tare si mai mult!!!

Imi trag nasul ca pe vremurile anilor dintai, cand batistele erau mereu curate, nu ca mansetele puloverului... Scutur plicul in palma dreapta. Deodata, intre linia vietii si a inimii, colorate ca podurile de cer arcuite in curcubee lungi peste ploile copilariei mele, imi mangaie pielea doua bijuterii pe care le-as vinde poate doar pe inca o viata, pentru inca o copilarie. E inca o pereche de cercei...de la Di.

V-am povestit vreodata despre Di?...