"Nu ştiu alţi cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele, la casa părintească..." - am convingerea ca multi dintre voi cunoasteti aceste cuvinte, inceput de roman al copilariei lui Creanga. Le-as completa cu minunea tinuturilor copilariei mele - Calafat; cu Dunarea care spala, zambind, pasii de nisip ai indragostitilor; cu faleza cu tei si castani pe bancile careia se impletesc soaptele de seara ale amantilor fara casa, cu ganguritul de peste zi al bebelusilor nascuti de oameni veseli, optimisti, calzi, prieteni cu viata lor ca si cum nu le-ar fi refuzat, nicicand, nimic... oameni despre care destinul scrie romane de dragoste cum nici visate n-au fost de vreun scriitor - nici nu ai cum sa traiesti la mare sau la Dunare si sa nu inveti doua lucruri mari - sa inoti si sa iubesti salbatic!
Calafatul copilariei mele nu a fost atat de frumos pe cat este acum, cand ii inteleg diferentele aproape vii pe care le creste in aripi de ape, in umbre de tei, in susur de fantani, in locuri cu pomi pe care si numele meu sta scris de briceagul unui flacau de-a 12-a, intr-o inima de lemn ranit...
Cand ajung in acest "acasa" de vis, sunt ca un telefon la care s-a vorbit prea mult si piuie a baterie descarcata - Calafatul parintilor mei imi ataseaza un incarcator nu stiu din ce lume, si incep sa redevin functionala. Nu pun capul pe perna mai devreme de trei, nu stau mai mult de cinci minute intr-un loc, nu ma mai satur sa vorbesc, sa privesc, sa alerg, sa caut, sa reintalnesc. Copiii de atunci sunt acum barbati si femei, au copii ai lor si sunt, in ochii mei, imaginea neatinsa a unei bucurii care imi da forta, imi creste EGO-ul - sunte de-ai mei, eu sunt de-a lor!
Pana si dramele de aici au umorul lor - fratele meu a salvat zilele trecute o femeie care a cazut... in fantana - se pusese pe marginea ei, sa se odihneasca... si s-a lasat pe spate... NU E BANC!
Zilele trecute m-am simtit foarte rau si am mers la urgenta - acolo, in timp ce imi puneau perfuzia, asistentii spuneau bancuri - ma faceau sa rad in hohote!!!
Si tot aici, la Calafat, pe meleagurile sufletului tarii, a crescut "TABARA FOLK - Asta-i muzica ce-mi place!"
Aseara a fost ultima dintre serile evenimentului. Un alt vis pe care nici nu indrazneam sa il imaginez implinit - un regal de nume legendare ale muzicii folk,"toata floarea ce vestita" a poeziei cantate, crema, spuma, icoanele... Ganditi-va la un nume mare din muzica inimii albastre, si va voi raspunde, cu siguranta - DA, a fost pe scena Taberei Folk din Calafat, o scena unde spectatorii si artistii imparteau spatiul intr-un gest aproape ludic. Daca mergeai sa cauti un loc pe bancute aveai toate sansele sa se aseze langa tine, cinci minute mai tarziu, Ioan Gyuri Pascu sau Nicu Alifantis, sa-si dreaga vocea sau mintea cu o bere si sa dati si noroc,asa cum se cuvine sa dai cu un vechi si bun prieten...
Nu pot decat sa multumesc din tot sufletul staff-ului organizatoric, in frunte cu Dan Vana, cel care a crezut, mai presus de toate incercarile, ca SE POATE, CA MERITA, CA VA FI asa cum a fost aseara...
Ca sa intelegeti despre ce vorbesc, voi impartasi cu voi doar cateva, putine, dintre piesele cantate live de autorii lor atat de iubiti, la CALAFAT, in vama veche... Dati drumul gandului sa zboare, odata cu muzica!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Vorbeste cu mine! Spune-mi ce parere ai tu despre asta, spune-mi ca gresesc sau, dimpotriva, sustine-ma! Hai sa vorbim deschis despre viata!