... în primul rând pentru că ţara mea, ţara noastră, nu se identifică în mod palpabil cu oamenii care o conduc şi interesele acestora...
Eu mă identific cu ţara mea.
Când ei i se vând valorile, mie mi se vinde sufletul: când ei i se înstrăinează aurul, mie mi se amanetează bijuteriile familiei;
când ea se umple de oameni săraci şi dislexici, eu mă umplu de păduchi;
când ei i se taie padurile, pe mine, mâini duşmane mă rad în cap;
când pe ea o arată lumea cu degetul, pe mine mă lovesc pietrele şi obrazul meu îl scuipă guri străine;
când bătrânii ei plâng, ochii mei se topesc în lacrimi;
când copiii ei mor, răceala sfârşitului se împrăştie în mine;
când părinţii ei se duc să caute în alte ţări rost de viaţă, eu rămân orfană;
când fetiţele ei învaţă să mintă iubire pe bani, pe mine se-adună, în umbrele urii, prăbuşirea lor;
când ei i se prădează hambarele, mie masa mi-e goală, mie foamea îmi urlă ecouri în gât;
când mamele ei spun copiilor că Mos Crăciun vine doar la cei bogaţi, eu uit colindele si încep să-mi amintesc rugăciunile:
Dă, Doamne, ţării mele, inima copiilor ei, care nu ştiu că sărăcia e o condamnare pe viaţă;
Dă, Doamne, ţării mele, puterea părinţilor ei buni, care luptă cu balaurii foamei, ca sa nu le mănânce pruncii;
Dă, Doamne, ţării mele, mândria omului înţelept, ca să nu mai plece capul în faţa închipuitelor puteri;
Dă, Doamne, ţării mele, curajul soldatului de pe front, ca să meargă înainte prin foc spre eroism sau spre VICTORIE!
Dă, Doamne, ţării mele, jertfa lupilor şi izbânda mieilor!
Mulţumesc, Doamne!
La mulţi ani, România!
