vineri, februarie 01, 2013

Despre singuratate

"Singuratatea este soarta tuturor oamenilor inzestrati cu o capacitate deosebita: ei o vor deplange uneori, insa o vor alege intotdeauna..." (Arthur Schopenhauer)



Am locuit singura foarte multa vreme. Fara televizor. Ii declarasem razboi inca de pe vremea adolescentei, cand dormeam in camera cu marea cutie vorbitoare si toata familia se aduna pana tarziu sa se uite... si sa-mi calce in picioarele publicitatii somnul. Cu toate acestea, in ciuda frumoaselor performante scolare (media generala a anilor mei de liceu a fost 9.63!!! ) si a optiunilor deschise spre orice domeniu, am ales sa urmez facultatea de Jurnalistica - Engleza, optand sa ma pregatesc pentru a lucra in televiziune - cred ca, in subconstient, voiam ca cei dragi mie sa imi dea, la propriu, atentia pe care o acordau televizorului. Asa se face ca, ani mai tarziu, aveam emisiunea mea, dar niciodata nu ma vedeam pe mine in ea - nici macar din narcisism nu mi-am luat televizor: probabil de aceea iesea emisiunea la fel de prost, de fiecare data, pentru ca nu aveam cum sa imi dau seama de greseli (am glumit! voi nu aveti voie sa spuneti asta fata de mine :P). Dar, despre minunata lume a televiziunii, cu alta ocazie. Acum vom vorbi despre singuratate, de fapt, despre starea de a fi singur.


In primul rand, starea de a fi singur nu este echivalentul singuratatii. In anii mei de singuratate am experimentat, de fapt, doar starea de a fi singur. Spun asta pentru ca am fost intrebata de foarte multe ori daca nu ma plictisesc asa, singura. Raspunsul este acesta: starea de a fi singur nu ma plictiseste niciodata, oamenii, in schimb, reusesc sa o faca. Si am pretentia ca nu sunt o sociopata -  imi plac oamenii, imi place sa rad cu ei, sa plang, poate, cu ei. Dar sunt limite de care nu pot trece. Chiar si atunci cand locuiam cu parintii aveam o capacitate incredibila de a cauta si de a gasi clipele de singuratate. A fi tu cu tine este una dintre starile la care, dupa mine, orice homo sapiens ar trebui sa aspire. Pana la urma, aceasta este unica forma sigura de existenta - singuratatea.

Ati observat cum relatiile noastre cu semenii, fie ele de prietenie sau de dragoste, se modifica in functie de modul in care inteleg sa intervina in singuratatea noastra? Personal, gasesc apasatoare acele relatii care au macar intentia de a-mi invada singuratatea, asa cum simt ca profund eliberatoare acele relatii in care singuratatea imi este nu doar privita cu respectul ochiului cunoscator, ci chiar oferita ca un dar de pret.

Singuratatea nu este o forma de instrainare. De ce ar fi? Adica, prin ce este singuratatea mai putin decat socializarea. Nu este, oare, aceasta, unica forma de "dialog" in care sinceritatea si minciuna sunt la fel de hialine? Tu cu tine insuti nu poti fi altfel decat transparent. Omul singur nu este un om insingurat decat daca are probleme cu sinele. Dar, in aceasta situatie, omul insingurat se simte la fel si atunci cand se arunca pe sine in societate, in grupul de prieteni, in familie. Nu inseamna ca, atunci cand ai problema insingurarii, daca "iesi cu prietenii" te simti mai putin singur decat atunci cand esti doar tu, cu tine. Bine, insingurarea este o stare nesanatoasa, este o rana pe suflet care nu se vindeca prin inmultire, prin socializare. Oamenii sanatosi sufleteste nu au nevoie de ceilalti in mod imperativ, dimpotriva, au nevoie de ei insisi.

Singuratatea este starea in care individul se regaseste cel mai bine, cel mai usor pe sine. Bunaoara, cum ar putea fi altfel cand, de buna seama, tu esti cel mai bun prieten al tau, abia apoi incepand sa vina ceilalti... Solitudinea este apreciata de spiritele elevate. De ce credeti ca se izoleaza pustnicii? Oare nu sunt ei expresia pura, palpabila, a acestei prietenii absolute a sinnelui cu sinele? Singuratatea este forma suprema de existenta a individului - pentru ca nu traiesti prin altii, traiesti prin tine. Iar cu altii traiesti un timp relativ limitat, dar cu tine traiesti pana la capatul tau. Iata de ce singuratatea trebuie nu doar pretuita, ci si cautata - pentru ca este o forma la indemana de linistire, de purificare, de viata intru adevar. Singuratatea este nimic altceva decat autonomie.

Pretuiti-va singuratatea!




Cu drag,
Iulia Sirbu Herbil

6 comentarii:

Unknown spunea...

Te apreciez mult. Esti foarte talentata si frumoasa

Iulia Sirbu Herbil spunea...

Anca, tu ai idee ce mult inseamna cuvintele tale pentru un om caruia ii place nespus sa scrie? Inseamna mult, mult, mult! Si iti multumesc pentru ca, atunci cand ai simtit, le-ai transmis mai departe, sa ajunga pana la mine si sa ma bucure in aceasta masura!

Anca spunea...

O spun din suflet si ma bucur ca inseamna ceva pentru tine. Acesta era si scopul deoarece oamenii valorosi si talentati trebuie sustinuti. Ma regasesc in ceea ce scrii, in trairile tale si ador faptul cum reusesti sa transmiti emotia, sa exprimi in cuvinte ceea ce simti.

Anonim spunea...

Iulia, tin sa iti marturisesc ca ma impresionezi pe zi ce trece, din ce in ce mai mult. Randurile tale sunt din ce in ce mai profunde si mai mature iar poeziile mai frumoase. Nu pot decat sa ma bucur atunci cand gasesc pe internet ceva scris de tine.. si nu ma pot abtine sa nu mi te imaginez citindu-le tu insati, asa cum faceai in anii de facultate..cand petreceam mai mult timp impreuna... Te pup si te felicit!!! Si ma bucur nespus sa te vad atat de fericita!!! Alina B.

Anonim spunea...

Iar placerea de a fi singuri le este, din pacate, refuzata multora...Alina B.

Iulia Sirbu Herbil spunea...

Ce seri frumoase am savurat impreuna, Ali! De la tine am invatat... sa invat! Si ce emotii! Si cum tu iti toceai memoria si nervii cu foile de la curs in brate, iar eu scriam versuri pe marginea lor, in loc sa citesc! Of, de mi-ar fi dat Hurezeanu macar un examen din versuri, nu mai aveam restanta la primul examen din facultate!!!! :))) Si, totusi, cat farmec au pana si esecurile vietii, daca stii sa le primesti ca pe darurile ascunse care sunt, de fapt... Pentru frumoasele amintiri pe care mi le-ai lasat si pentru cuvintele alese, te imbratisez, Ali!

Trimiteți un comentariu

Vorbeste cu mine! Spune-mi ce parere ai tu despre asta, spune-mi ca gresesc sau, dimpotriva, sustine-ma! Hai sa vorbim deschis despre viata!