Experiente pentru suflet. Situl umilintelor - film de autor, Iulia Sirbu Herbil

Spatiu de Reculegere si Rugaciune - Foto Iulia Sirbu Herbil, 2011

In timpul doctoratului am facut un studiu amplu, elaborat, despre felul in care arta ajuta memoria. In urma sondarii memoriei colective, am realizat cateva filme de autor, dar...
DAR... experienta aceasta m-a transformat in mod iremediabil, cred eu. Eram, pana atunci, intr-un stadiu al adolescentei prelungite - credeam ca cea mai mare suferinta pricinuita omului nu poate fi decat pierderea dragostei. In repetatele mele itinerarii la Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistentei - extraordinara punere in situ a istoriei noastre recente, prin arta - acolo am inteles ca adevaratele patimi sunt acelea in care dragostea nu moare. Dragostea fata de tara, fata de familie, fata de identitatea personala. Sunt iubiri mai presus de zona individuala. Sunt zone de confort spiritual in care insul se refugiaza atunci cand mangaierile devin lanci, cand zona confortului material dispare, cand iadul se instituie ca instanta unica in realitatea imediata.
Cand am ajuns la Spatiul de Reculegere si Rugaciune, in ultima mea vizita, eram epuizata de amintiri crancene, impumutate printr-un catharsis desavarsit. M-am asezat pe banca de piatra si am cautat sa numar lumanarile de pe masa rotunda, imaginandu-mi sufletele acelor oameni care se topeau, de atat de vii, fara sa spuna nimic. Bietul si maretul Mircea Vulcanescu a avut taria (daca nu divina, atunci cum?) sa ceara umil: "Sa nu ma razbunati!", cu ultimele cuvinte.
"Sa nu ma razbunati" este varianta umana a mesianicului "Iarta-i, Doamne, ca nu stiu ce fac!", o rugaciune care a transformat inchisoarea uciderii de suflete in Golgota...
...........................................................................................................................................
Am plans pana cand lumanarile pe care le aprinsesem au sfarait, impreuna, atingandu-si flacara topita, de apa. Am plans insuficient. Cu ce pot eu sa curat trecutul? Nu pot.
Nu pot decat sa ma curat pe mine. Incerc sa ma educ - sa fiu mai mult om, asa cum trebuie sa fie OMUL, asa cum ar fi vrut EI, ingerii patimilor de la Pitesti, Aiud, Sighet, sa fie urmati de oameni, macar la nivel spiritual, atat cat imi poate permite umila conditie moderna de ins social, supus unei falsificari continue...
Sa nu ii razbunam, dar sa apostrofam impostura in orice forma a ei, sa daramam templele ridicate prostiei, superficialitatii, gogomaniei, lasitatii, rautatii, caci se vor intoarce impotriva noasta, umilind orice umbra de umanitate si spiritualitate din noi!
............................................................................................................................................
Indiferent de ceea ce spun altii despre tine, atata vreme cat vei sti cine esti, sufletul tau nu va putea fi calcat in picioare!