Inimi frante

Este limpede: iubirea poate aparea intr-o clipa si poate dura mai mult sau mai putin... de-atat. Ne place, sau nu, sa recunoastem: bucuria indragostirii este atat de plina, de vie, incat ne face sa stralucim la propriu. Ochii! Zambetul! Gandurile! Pana si chipurile celor din jur apar mai bine conturate in lumina sufletului nostru. Iar pasii... nu mai sunt pasi, ci zboruri.


Daca omul ar avea aripi, atunci aceasta este una dintre modalitatile prin care si le poate bate catre cer. Si plutim. Si ne inaltam. Planam pe deasupra tuturor cuvintelor - viata este dintr-o data o reverie cu minunatii. Nimic din trecut nu mai atinge prezentul. Clipa devine un intreg continuu, sugrumand toate celelalte ipostaze ale timpului, anuland orice posibilitate de trecere.


Cu toate acestea... Cu toate acestea, doar pentru ca avem aripi nu inseamna ca nu mai putem muri. Doar pentru ca zburam, nu inseamna ca nu ne putem prabusi. Asa cum, dupa, doar pentru ca, lovitura de pamant ne-a lasat rani la fel de vii, nu inseamna ca zborul nu a fost real.


Cea mai trista parte este aceea in care ne speriem de inaltari si refuzam sa ni le mai asumam - Gata. Nu ne mai dam drumul, pentru ca am vazut cum se cade. Am simtit forta cumplita a gravitatiei manjind cu sange penele visurilor noastre, frangandu-ne zborul si inimile.


Iubirea, ca orice fericire, este alegrea fiecaruia dintre noi. Legi, reguli, tipare: toate vin sa ingradeasca firescul ei. Daca altii simt altfel, nu inseamna ca ceea ce noi traim  este mai putin autentic. Daca altii vor altfel, nu inseamna ca dorintele noastre sunt mai putin  valide. Daca ceilalti nu ne iubesc, nu inseamna ca noi nu ii iubim... Asa cum, doar pentru ca noi nu iubim pe cineva, nu inseamna ca omul acela, prin acest simplu fapt,  isi poate sufoca iubirea pentru noi. 


Doar pentru ca este innorat, nu inseamna ca nu mai poti zbura, asa cum, doar pentru ca tu nu mai poti zbura, nu inseamna ca cerul nu va mai fi senin, pregatit mereu sa iti primeasca zborul...


Despre inimi frante, despre aripi frante, sunt atat de multe de spus - dar noi tacem mereu, fiecare mut in incercarea lui de uitare, de traversare, de ascundere, de negare... de teama ca altii sa nu rada caderea noastra din cer, neintelegandu-i usturimea si moartea.