Cel mai bun prieten al omului... Laila :) (Labrador retreiver)

Intotdeauna am incercat sa stau departe de casele mari si de sufletele mici... Este ceva sinistru in aceasta antiteza, o legatura pe care nu vreau, inca, sa mi-o confirm...desi am putea fi convinsi de realitatea ei inainte de orice demonstratie... Dar, dincolo de convingerile mele puerile, am invatat sa astup goluri gaunoase cu plinuri marete. Astfel, cand a venit randul micutei mele garsoniere din Girocului sa fie inlocuita cu infinit mai multi metri patrati, impartiti pe camere spatioase ce riscau sa imi provoace agorafobie, si in fasii verzi de primavaratica iarba ce se incapatana sa devina gazon de oras, asa cum se poarta la casele mari, am simtit ca imi fuge pamantul de sub picioare...adica blocul tot!
Stiu, e greu de inteles de unde atasamentul caduc pentru unsprezece metri patrati care te obliga la dragoste sincera, pentru ca aici avem loc DOI numai imbratisati (SIC!). Orice mica naintelegere poate deveni o adevarata drama pe un spatiu atat de neingaduitor cu ...rasa ariana.
Pana cand a aparut EA. Laila! Este cadoul de Paste al singurului print care a renuntat la spatiu-i vital pentru a trece pragul vietii si al garsonierei mele, in semn de respect si deplina consideratie pentru lumea piticilor pe care o stapanesc! Labradorita cu blanita taciune a fost botezata intamplator , fara sa stim la ora aceea ca Laila este varianta ebraica pentru noapte...asadar, suntem norocosii stapani ai noptii...de fiecare zi.
De cand iesim impreuna la plimbare, Laila m-a invatat cum poti stapani toate parcurile, aleile, florile si frunzele, iarba intreaga si leaganele copiilor, bancile pensionarilor plictisiti si trecatoarele dughene de inghetata: chiar daca le vede pentru prima oara in viata, Laila are aerul ca le stie pe toate, ca le-a mai trait, ba chiar le-a fost stapana intr-un alt timp, intr-o alta viata, poate chiar intr-o alta lume... Rasul unui stapan de caine este incomparabil mai galagios si mai greu de stapanit decat rasul unui stapan de ...orice altceva. Trecatorii se dedau pe rand sarutarilor semibaloase, admirandu-ne potaia care, grabindu-se la imprietenire, ii plescaie peste maini cu o limba rosie, umeda si mereu atarnanda in stanga de bot.
Laila este caraghiasa in permanenta, chiar si atunci cand incearca seriozitatea omului mare! Dar cel mai dragastos au urmarit-o privirile noastre la vremea pranzului, cand incerca sa lege o prietenie neobisnuita cu porumbeii din Piata Operei. Va imaginati ca, la fiecare tentativa a sa de imbratisare laboasa, asfaltul se insufletea intr-o explozie cenusie de aripi falfaind galagios a salvare.
Neastamparata labradorita Laila e nimic altceva decat obligarea la copilarie si instigarea la libertate... Iar asta se intampla indiferent de spatiu!

Va doresc o casa mare si un caine credincios...iar daca trebuie sa alegeti intre ele...va doresc...sa faceti alegerea cea buna!

Cu salturi buclucase spre zboruri de porumbei,
Iulia Sirbu
si Laila :D