Imperfect la perfectul simplu. Un destin numit Iubire

Cateodata nu imi gasesc cuvinte sa laud ingerul in ai carui ochi se oglindeste seara doar cerul ...si cu mine...Asa cum uneori nu imi ajung vorbele de ocara, atunci cand uit cat de draga imi este inaltarea cu el prin zboruri luminate de penele stravezii ale iubirii...Dar asta seara imi place gustul amintirilor frumoase si, mai mult, inca primesc pe buze sarutari ce imi pot tine de cald in anotimpuri viforoase ale singuratatii, pe care taramul sufletului meu spera sa nu le mai cunoasca vreodata.
Asta seara ma indragostesc lin, ca un prunc in zi de Paste de luminile tremurande pe drum cand oamenii mari se intorc senini de la slujba noptii. Iubim, probabil, mereu, dar sunt putine clipele in care stam de vorba cu noi fara umbre, in stralucirea diafana a gandului de dragoste, orbitor de luminos uneori...
Alb e gustul clipei mele de acum, ca laptele de mama supt de gura inca nepangarita a puiului de om: mi-astampara foamea de viata, foamea de vise, foamea de lume. Ma satur iubind si refuz ospaturile destinului date pe scenele lumii, la care odata ma grabeam si eu: actori de o zi sau de o viata, spectacolul isi arunca mereu cortina spre intunecarea lor si lacrimile singuratatilor din culise raman fara ecou, fara imagine, doar pete de suflet prefacut vesel, facut insa trist...
Asa suntem atunci cand alergam dupa fantasme, cand refuzam sa calarim pe ingeri spre pajisti albastre, nicicand ofilite, sa rupem in ropot de aripi vazduhul in doua si sa intregim jumatatile printr-o singura imbratisare. Asa se intampla cand punem ocara mai presus de mangaiere, cand punem amintirea rea in fata amintirilor bune, cand ne certam si uitam sa zambim a impacare, cand ne incapatanam sa pastram intacte orgolii care sa ne acopere inimile strivite de alegeri proaste, tarate prin viata cu o prefacuta frunte sus...
E asa de simplu sa alegi iubirea, sa iti pleci fruntea in fata icoanei insufletite, spre sarutarea de dimineata...
E prea mult sa iti refuzi fericirea celui mai inaltator simtamant doar pentru ca ai vazut la altii, chiar la tine, ca nu tine vesnic. Si ce daca! In dragoste greseste mereu cel care se teme: si e pacat sa strici, din nesiguranta, povesti care merita scrise pe filele destinului!
Am fost iubita in viata aceasta si am iubit la randu-mi...Dar azi suntem doi, sincronizati de entitati blande care s-au indurat sa ne grabeasca recunoasterea, protejati de credinta in cuvat si fapta, de iertarea cautarilor dinainte dezvelite spre judecare si imbratisate cu intelegere si duiosie, regasite in trecuturile amandurora ca o identitate, un alter ego. Suntem alinati de reusite impacari ce adesea ne fac sa visam cu ochii deschisi pana in zori: ca sa apucam sa ne traim unul pe altul cat mai mult.
E atat de simplu! Se intampla si lui, si ei, si tie...Iubirea. E lesne de recunoscut: se simte in doi, in acelasi timp, si seamana cu o flacara ce incalzeste continuu atata timp cat sta aprinsa si, culmea, arde pana la rani adancite in carnea sufletului... abia cand se stinge. Dar astazi flacara este vie, alba si jucausa ca o rochie de craiasa a primaverii, impletita din razele soarelui sa poata incalzi intregul pamant... Sper ca iarna sa uite de pamantul ce sunt...

Va imbratisez cu sufletul si va doresc un secol de primavara!
Cu soare,
Iulia Sirbu