De cate ori nu m-am uitat la ceilalti, zambindu-mi cu nerusinare in barba si alintandu-ma cu: “Saracul de el…ce bine ca nu sunt asa…”. In fiecare dimineata stiristele nu reusesc sa ma impreioneze cu dictia lor perfecta, dar gasesc intotdeauna un defect la camasa, la felul in care e asezata lavaliera…la cearcane si greseli de make-up…mda…ma cred mai buna…
Merg printre necunoscuti si mi se intorc priviri, uneori mi se intorc armele care ranesc cel mai tare: cuvintele. Imi striga “papusa”, “pisi”…”esti frumoasa da’ esti proasta, fa!”, chiar daca nu au baut in viata lor o cafea cu mine, chiar daca de mana mea nu s-au prins decat propriile-mi cuvinte de furie din care le-as fi construit un cavou daca nu le prindeam la timp in pumnii stransi…Dar am zambit candid si m-am grabit sa ajung acasa, intre cei patru pereti care imprejmuiesc 11 m (patrati) de iluzii vremelnice…Acolo e cel mai bine. Acasa pot sa plang linistita, pot sa imi urlu necredintele si, in sfarsit, imi pot lasa rimelul si culorile sa mi se prelinga pe fata cu mangaieri de nebunie. Imi agat privirile de oglinda si ma indragostesc din nou de salbaticia mea, de neputinta mea, de ratarea mea si de curajul de a le vedea pe toate, fara vreo dorinta de marire…
M-au invatat oamenii mei dragi sa … invat, m-au invatat sa citesc romane cu parfumate coperte de carton ingalbenit si sa adun povete pentru viata, m-au invatat sa imi cladesc valorile in suflet si in minte, dar NU M-A INVATAT NIMENI CUM SA MA VAND. Asa ca mi-a fost la indemana sa ma ratez pe piata prostitutiei intelectuale. Era si cazul sa se rateze cineva…De ce nu eu? Cu ce sint eu mai buna?
Cand esti lipsit de aparare, toate luptele devin inutile. DA, am capitulat…de fapt…nici nu am inceput razboiul lumilor, al gloriei si al falsului. Mi-am cladit fronturi din diplome si distinctii, mi-am adunat munitie de cunostinte si am asteptat ca altii sa lupte cu ele… Treceam linistita pe langa circuri in care armele mele erau puse la incercare…in mainile altora…Nu am cerut bani, glorie, recunoastere, doar sa fi lasata in pace, sa pot trece neatinsa de mizeria acelui razboi cladit din cuvinte, pile si semnaturi…
Voua, celor care cresteti mari, parintii si prietenii ar trebui sa va spuna cum se pierde in viata, ar trebui sa va ceara sa fiti NIMENI si sa fugiti atunci cand puteti deveni CINEVA…Numai cine nu a vazut cum e devenirea in CINEVA nu crede ca NIMENI este apogeul firii, e tot ce avem noi mai bun, e motivul pentru care viata mai merita traita….
Eu sint un NIMENI. Te crezi mai bun pentru ca esti CINEVA? Te felicit atunci, ai reusit sublimul ratarii. Dar, nu-i nimic atata vreme cat asta te face fericit…
Te crezi mai bun ca fericitii nebuni care isi plang soarta in hohote de ras infernale? Cativa sunt acolo din cauza unor lovituri la cap suferite in urma unor accidente de masina in care au incercat sa fereasca un caine sau…un copil… In cearcanele lor inca se mai citeste reuzul de a deveni criminali…cu suspendare…Te crezi mai bun ca retardatii care mor la varste inaintate tot copii?!…Habar nu ai cata dragoste poate sa creasca in sufletele lor…fara a o putea marturisi vreodata! Te crezi mai bun ca parintii tai, ca bunicii tai, ca prietenii tai din copilarie care nu au reusit sa vina la oras, ci au ramas acolo unde tu ti-ai trait prima iubire…sa aiba grija de pamantul pe care si tu ai calcat cu talpile goale? TE CREZI MAI BUN?!
Merg printre necunoscuti si mi se intorc priviri, uneori mi se intorc armele care ranesc cel mai tare: cuvintele. Imi striga “papusa”, “pisi”…”esti frumoasa da’ esti proasta, fa!”, chiar daca nu au baut in viata lor o cafea cu mine, chiar daca de mana mea nu s-au prins decat propriile-mi cuvinte de furie din care le-as fi construit un cavou daca nu le prindeam la timp in pumnii stransi…Dar am zambit candid si m-am grabit sa ajung acasa, intre cei patru pereti care imprejmuiesc 11 m (patrati) de iluzii vremelnice…Acolo e cel mai bine. Acasa pot sa plang linistita, pot sa imi urlu necredintele si, in sfarsit, imi pot lasa rimelul si culorile sa mi se prelinga pe fata cu mangaieri de nebunie. Imi agat privirile de oglinda si ma indragostesc din nou de salbaticia mea, de neputinta mea, de ratarea mea si de curajul de a le vedea pe toate, fara vreo dorinta de marire…
M-au invatat oamenii mei dragi sa … invat, m-au invatat sa citesc romane cu parfumate coperte de carton ingalbenit si sa adun povete pentru viata, m-au invatat sa imi cladesc valorile in suflet si in minte, dar NU M-A INVATAT NIMENI CUM SA MA VAND. Asa ca mi-a fost la indemana sa ma ratez pe piata prostitutiei intelectuale. Era si cazul sa se rateze cineva…De ce nu eu? Cu ce sint eu mai buna?
Cand esti lipsit de aparare, toate luptele devin inutile. DA, am capitulat…de fapt…nici nu am inceput razboiul lumilor, al gloriei si al falsului. Mi-am cladit fronturi din diplome si distinctii, mi-am adunat munitie de cunostinte si am asteptat ca altii sa lupte cu ele… Treceam linistita pe langa circuri in care armele mele erau puse la incercare…in mainile altora…Nu am cerut bani, glorie, recunoastere, doar sa fi lasata in pace, sa pot trece neatinsa de mizeria acelui razboi cladit din cuvinte, pile si semnaturi…
Voua, celor care cresteti mari, parintii si prietenii ar trebui sa va spuna cum se pierde in viata, ar trebui sa va ceara sa fiti NIMENI si sa fugiti atunci cand puteti deveni CINEVA…Numai cine nu a vazut cum e devenirea in CINEVA nu crede ca NIMENI este apogeul firii, e tot ce avem noi mai bun, e motivul pentru care viata mai merita traita….
Eu sint un NIMENI. Te crezi mai bun pentru ca esti CINEVA? Te felicit atunci, ai reusit sublimul ratarii. Dar, nu-i nimic atata vreme cat asta te face fericit…
Te crezi mai bun ca fericitii nebuni care isi plang soarta in hohote de ras infernale? Cativa sunt acolo din cauza unor lovituri la cap suferite in urma unor accidente de masina in care au incercat sa fereasca un caine sau…un copil… In cearcanele lor inca se mai citeste reuzul de a deveni criminali…cu suspendare…Te crezi mai bun ca retardatii care mor la varste inaintate tot copii?!…Habar nu ai cata dragoste poate sa creasca in sufletele lor…fara a o putea marturisi vreodata! Te crezi mai bun ca parintii tai, ca bunicii tai, ca prietenii tai din copilarie care nu au reusit sa vina la oras, ci au ramas acolo unde tu ti-ai trait prima iubire…sa aiba grija de pamantul pe care si tu ai calcat cu talpile goale? TE CREZI MAI BUN?!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Vorbeste cu mine! Spune-mi ce parere ai tu despre asta, spune-mi ca gresesc sau, dimpotriva, sustine-ma! Hai sa vorbim deschis despre viata!