sâmbătă, iunie 14, 2014

Lacrimi de soare




Nici sa nu te gandesti! Jos! Arunc-o! Acum!
Nu negociem acest gest. Pune piatra jos, am zis!

Uite ce iti propun: pui piatra pe pamant, langa tine, ne asezam pe iarba asta moale si proaspata ca ochii din care imi arunci sagetile astea de lumina, sperand sa imi arda sufletul si mintea, si stam de vorba. Putin. Foarte putin. Atat cat e nevoie sa respiram adanc, printre cuvinte, de zece ori.
Zece: numarul acela reprezentand nota pe care ne-o dadeam unul altuia atunci cand ne-am cunoscut...

Hai, intinde-te aici, paralel cu mine. Nu-ti fie teama ca iti murdaresti hainele - mizeria hainelor se spala cu maini de gospodina priceputa. Ce norocoase sunt hainele! Nu spune nimic, am zis amandoi destule... Hai doar sa privim albastrul asta de sus...

Nemarginirea cine stie cator universuri se deschide deasupra noastra ca o poarta a raiului: vesnic intinsa spre lumina din care noi nu mai facem parte de cand am ales sa nu ne iertam... Dar, de ce? Uita-te la cer! Nu am sa-ti reprosez ca, desi te-am rugat sa o pui jos, tu inca iti tii degetele inclestate pe piatra. Ma bucur doar ca mai astepti putin pana sa arunci.

Si, totusi, inainte sa arunci in mine, arunca in el, in cerul din care am venit si eu, si tu, si toata lumea asta care asculta ce se spune despre noi, vorbeste despre noi, nu uita si nu iarta, asa cum nici noi nu ne iertam. Arunca spre cerul in care ne vom intoarce amandoi, la fel de separat precum am venit, poate, spre a ne uni cu acelas spirit universal, alcatuit din toate sufletele lumilor. Doua bucati din aceeasi ne-materie, care s-au iubit si s-au urat cu disperare. Ce mare lucru ca ne-am iubit? Ce mare scofala ca ne uram acum? 

Un lucru adevarat mare ar fi ca tu sa pui piatra jos si sa o lasi acolo. Nu-ti cer sa ma prinzi de mana dupa aceea: ar fi, oricum, inutil. Doar ne-am mai tinut de mana si uite unde am ajuns. Ia seama, totusi, la palmele mele. Nu! Nu pietre strang in pumnul mainii drepte, asa cum crezi tu. Am mototolit doar un boboc de trandafir alb,  pregatit pentru tine: e facut din poezii de dragoste pe care le-am adunat dupa fiecare lacrima. Voiam sa ti-l daruiesc, dar m-am razgandit cand te-ai aplecat sa iei piatra.

Ce bucurie ti-ar aduce tie ranirea mea? 

Lasa-ma sa-ti iau piatra asta si sa pun in locul ei trandafirul meu de hartie. Asa! Acum e mai bine. Iti multumesc pentru ca m-ai ajutat sa construiesc acest trandafir! Nu-i asa ca e mai frumos decat o piatra?

Acum, ridica-te si pleaca. Ai privit cerul prea mult si soarele verii ti-a facut ochii sa lacrimeze...



0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Vorbeste cu mine! Spune-mi ce parere ai tu despre asta, spune-mi ca gresesc sau, dimpotriva, sustine-ma! Hai sa vorbim deschis despre viata!