sâmbătă, februarie 22, 2014

Conjugarea neuitarii



Vocea ei de casmir imi creste, pe luciul timpanului, nuferi de amintire. Pe cea mai lata frunza sta un broscoi melancolic, mut, zbarcit de atata asteptare. Sarutul printesei a uitat de el si povestea a ramas asa, innodata, neterminata.

Zambetul ei, boboc de rata ciugulind firul verde al primaverii de aprilie, imi imbraca ochii in voalul sarat al lacrimii.

Mana ei, matase creponata, stravezie, harnica, umpland pamantul de roade, imi intinde tot ce e mai proaspat, mai dulce, mai mare, mai copt... si paine invelita in aburi de grau.

Isi desface batista veche, aduna cu grija ultimii banuti si mi-i pune in mana, apoi imi strange, cu mainile amandoua, palma peste ei si-mi spune, cu bucurie "Astia i-a strans mamaie pentru tine!".

Pentru mamaie, pretentiosul A FI isi refuza forma negativa iar toate celelalte verbe se blocheaza in prezent. 

Vedeti voi, sfintii traiesc printre oameni un timp apoi, prin ei, pentru totdeauna!

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Vorbeste cu mine! Spune-mi ce parere ai tu despre asta, spune-mi ca gresesc sau, dimpotriva, sustine-ma! Hai sa vorbim deschis despre viata!