Doi indragostiti si un cantec

Plaja, nisip arzand pana la sufocare, trestia cu plete verzi ce lasa vantul sa impleteasca urme racoroase de miresme, degetul aratator  desenand ceasuri preistorice pe marginea umeda a valurilor, cearsaful pe care mereu nu stiu unde sa il asez, talpile goale care sar de pe incinsul de jos spre incinsul de sus, mami draga, femeie frumoasa, furnica, indragostita mereu de tati si, bineinteles, el, zeul familiei noastre si al inimii ei, TATI. Printul, mereu punctual, vine intotdeauna sa ne recupereze de pe plaja, seara, tarziu, anuntand: "Vin sa-mi iau fetele!".

Intr-una din serile acestea ravasitor de calde, mami si tati raspund rugamintii mele, spunandu-mi, din nou, povestea tineretii lor, de data aceasta cu un farmec pe care n-am stiut sa il descopar in treizeci de veri. Minunatia despre care va vorbesc este o melodie. 

Melodia lor. 

Parintii mei sunt prieteni din clasa a cincea. In liceu, cand dragostea a pus stapanire pe inimile lor, obisnuiau sa se plimbe de-a lungul plajei, luati de mana si fredonand impreuna, printre saruturi, melodia "Se-nsera".

- O mai stiti, i-am intrebat mai mult in gluma. Ceva imi spunea ca timpul a sters farmecul si versurile din memoria celor doi indragostiti. Dar...
- Normal! Cum sa n-o stim, doar e melodia noastra, a raspuns tati, putin incruntat pe indrazneala prezumtiei mele.
- Eu sigur o mai stiu, a adaugat mami. Dar nu stiam ca o mai stii si tu, a continuat ea, zambind spre tati.
- Ei, hai ca asta-i buna! Pai asa ceva nu se uita!
Mami, la auzul acestui raspuns, s-a imbujorat. Ma uitam la ea si aveam epifania  adolescentei silfide, cu parul parca nesfarsit de lung, cu ochii mari ca doua luni pline, de vara...
- Daca o stiti amandoi, fredonati-mi-o si mie, va rooooog! m-am prelins eu pe rugaminti.
- Uite ce apus frumos! Tot cerul e vanat: parca ia Dunarea foc, a incercat tati sa schimbe subiectul.
- Da! E foarte frumos! ... puteti sa cantati incet, sa va aud doar eu...

N-am apucat sa termin, ca vocea de bariton a lui tati a strapuns aerul ca o sageata a zglobiului Amor ce isi mai incorda o data arcul spre inima mamei, care raspundea angelic, fredonand in ritm cu tati:
" - Amurgul purpuriu insangerase..........................................
..................................................................................................................................................
Iar pe plaj-acum pustie/ Unde soarele murea/ Mai eram doar noi/ Si dragostea..."

In clipele acelea m-am gandit ca, dupa atatia ani, "pe plaja pustie unde soarele murea" mai erau doar ei si eu cu fratele meu. Am inteles ca noi doi, ultimii, copiii, suntem dragostea pe care oricine poate sa o atinga, sa o pipaie si sa urle ESTE! Dupa atatia ani. Dragostea lor, a parintilor mei.