IN FORMAL

Casatoria - alianta celor puternici, anularea celor slabi

2012-02-13T04:30:00.000-08:00

Am din ce in ce mai mult convingerea ca societatea a perpetuat obiceiul casatoriei din nevoia de a limita, intr-un mod aparent neutru, libertatile omului. Mai mult decat atat, modernizarea casatoriilor - adica ralierea casatoriei la dragoste, prin faptul ca s-a instaurat intr-o mai mare proportie in clasa mijlocie, ma indreptateste sa cred ca s-a urmarit si limitarea fortei financiare a acestei categorii de cetateni.

Nu cu mult timp in urma, doar doua sute de ani, nobilii, mai ales, faceau aliante intre familii pentru a-si largi dominatia. Aceste aliante erau perfectate prin casatorie. Mai mult decat atat, acestia urmareau sa aiba si un numar considerabil de urmasi - pentru a-i casatori si, prin aceasta, pentru a se alia cu cat mai multe familii puternice.

Casatoria si copiii sunt, chiar astazi, un mathesis universalis (calcul perfect) pentru familiile de rang social inalt. Casatoria este o coalitie, o conventie, un pact. Toti nobilii stiu asta si nu au alte pretentii conjugale. Tocmai pentru ca pasiunile lor se consuma in alta parte decat in patul nuptial, iar acest lucru, pentru ei, este perfect normal.

Cum ramane cu dragostea, veti spune. Ei bine, dragostea, ca element de baza al casatoriei, este un fel de balast pentru cei puternici, adunat de cei slabi spre a-si construi ceva, cat de mic.
Eu nu cred in mitul androginului, cred, insa in pasiune si dedicatie. Cu toate acestea, sa te casatoresti cu omul pe care il iubesti mi se pare imoral fata de societatea materialista, dar moral fata de tine. Mai mult decat atat, mi se pare un act de curaj. Chiar daca este un curaj asemanator cu temeritatea de a te sinucide.

Iubire XXL

2012-02-08T04:31:00.000-08:00

Suntem pe un podium invizibil pe care ne inghesuim, impiedicandu-ne, punand pas dupa pas, cu oarecare ingamfare, tranzitand zonele bunului simt spre uluitoare indrazneli, lipsite de orice fel de asumare. "Cine sunt eu? Asta? Nu, nu ... nu prea cred..." Acceptam, fara ostilitate, legile altora, deloc sanatoase, cu privire la limita bunului nostru gust, ne taiem din caracter, din haine si din carne, spre a ne incadra in coordonatele perfectiunii, imaginate dealtfel, impuse de o lume total straina. Ce e rau cu masura XXL? Ce problema are ea? Oamenii cei mai dragi ai vietii mele sunt... XXL. Daca nu la trup, atunci la suflet! Rotofeul de tati ma purta pe burtica, intr-o echitatie imaginata a copilariei mele, cantandu-mi un trap parintesc ale carui note imi rasuna si acum, cu dragoste, peste amintiri. Mami, o XXL-a cu miscari de gazela, a fost balerina in propria ei copilariei, fiind o lebada neagra in grupul de micute de la Petrosani. Timpul a pus pe parintii mei arome de XXL fantastic, transformand doi tineri uscativi, care isi puneau verighetele pe degete tremurande si reci, in doi oameni cuceritor de rotunjori. Si ii iubesc! Nu i-as da pe 1000 de parinti uscativi! Mai am exemple. Am si exemple de oameni grozav de uscati si grozav de prieteni! Asta incerc sa subliniez - ce legatura are masura cu ... cu orice? Cu moralitatea, cu loialitatea, cu inteligenta? Despre normele sanatatii nu pot decat sa constat ca un grasuliu are probleme de sanatate in aceeasi masura ca un uscativ. Moderatia apartine prea putinor oameni.Asadar, nu pot decat sa va doresc POFTA MARE SI BUCATE DIN BELSUG!Eu va iubesc oricum, dar, mai ales, atunci cand sunteti voi fericiti cu voi...

Versuri emblematice pentru noaptea lui azi - de Nicolae Dan Fruntelata

2012-02-03T04:34:00.000-08:00

Eu nu pot spune: Noapte bună, România

Oriunde te-ai afla

Pentru că tu nu te mai afli nicăieri

Decât, poate, în inima mea

Într-o stare de veghe chircită

Într-o stare de frică

Aşteptând judecăţi şi sentinţe

Ţara mea veche şi mică

Vândută mereu, răstignită mereu

Pe cruce, pe stea, pe vecie

Os în gâtul balenelor lumii

Momeală vie

E noapte prelungă în Est

Zi n-a fost aproape niciodată

Sunt vinovat că m-am născut aici

Vinovaţi şi voi, mamă şi tată

Eu nu pot spune: Noapte bună, România

Oriunde te-ai afla

Pentru că tu nu te afli nicăieri

Decât, poate, în inima mea.”

(Nicolae Dan Fruntelata)

Inimi frante

2012-01-30T06:42:00.000-08:00

Este limpede: iubirea poate aparea intr-o clipa si poate dura mai mult sau mai putin... de-atat. Ne place, sau nu, sa recunoastem: bucuria indragostirii este atat de plina, de vie, incat ne face sa stralucim la propriu. Ochii! Zambetul! Gandurile! Pana si chipurile celor din jur apar mai bine conturate in lumina sufletului nostru. Iar pasii... nu mai sunt pasi, ci zboruri.

Daca omul ar avea aripi, atunci aceasta este una dintre modalitatile prin care si le poate bate catre cer. Si plutim. Si ne inaltam. Planam pe deasupra tuturor cuvintelor - viata este dintr-o data o reverie cu minunatii. Nimic din trecut nu mai atinge prezentul. Clipa devine un intreg continuu, sugrumand toate celelalte ipostaze ale timpului, anuland orice posibilitate de trecere.

Cu toate acestea... Cu toate acestea, doar pentru ca avem aripi nu inseamna ca nu mai putem muri. Doar pentru ca zburam, nu inseamna ca nu ne putem prabusi. Asa cum, dupa, doar pentru ca, lovitura de pamant ne-a lasat rani la fel de vii, nu inseamna ca zborul nu a fost real.

Cea mai trista parte este aceea in care ne speriem de inaltari si refuzam sa ni le mai asumam - Gata. Nu ne mai dam drumul, pentru ca am vazut cum se cade. Am simtit forta cumplita a gravitatiei manjind cu sange penele visurilor noastre, frangandu-ne zborul si inimile.

Iubirea, ca orice fericire, este alegrea fiecaruia dintre noi. Legi, reguli, tipare: toate vin sa ingradeasca firescul ei. Daca altii simt altfel, nu inseamna ca ceea ce noi traim este mai putin autentic. Daca altii vor altfel, nu inseamna ca dorintele noastre sunt mai putin valide. Daca ceilalti nu ne iubesc, nu inseamna ca noi nu ii iubim... Asa cum, doar pentru ca noi nu iubim pe cineva, nu inseamna ca omul acela, prin acest simplu fapt, isi poate sufoca iubirea pentru noi.

Doar pentru ca este innorat, nu inseamna ca nu mai poti zbura, asa cum, doar pentru ca tu nu mai poti zbura, nu inseamna ca cerul nu va mai fi senin, pregatit mereu sa iti primeasca zborul...

Despre inimi frante, despre aripi frante, sunt atat de multe de spus - dar noi tacem mereu, fiecare mut in incercarea lui de uitare, de traversare, de ascundere, de negare... de teama ca altii sa nu rada caderea noastra din cer, neintelegandu-i usturimea si moartea.

Da, am si eu tot zece vieti. Dar...

2012-01-27T15:45:00.000-08:00

Am, probabil, ca majoritatea dintre voi, zece vieti. Dar, pentru ca, spre deosebire de multi dintre voi, eu nu stiu cum se ajunge la celelalte, intentionez sa fac un shake de 10 in 1: le traiesc pe toate in aceasta si, dupa, ma retrag in negocieri pentru toate celelalte.

Am de gand sa ma interesez de traditii si superstitii in urmatoarea mea viata.

In cealalta, a treia adica, promit sa nu ma mai casatoresc, ca sa am bunul simt al femeii libere de contract - acela de a ma lasa aleasa, in fiecare seara, de acelasi barbat, la fel de liber de constrangeri oficiale ca si mine...

In cea de-a patra viata, am sa ma angajez cu norma intreaga, mai devreme in viata - am sa renunt la scoli si am sa fac o mega-carte de munca, sa imi cresc o maxi pensie, din care nimeni nu va avea, pe atunci, nemernicia sa taie!

In cea de-a cincea, pentru ca are o cifra de mare anvergura asupra intaii mele vieti, ma voi calugari, urmand o pasiune nascuta inca din prima existenta - aceea de a venera tot ce e sfant, cu tot ce sunt eu...

In cea de-a sasea viata, pentru ca sase este cifra care imi place cel mai putin, am sa ma las de scoala de tot, am sa iau doar note mici, dar am sa citesc numai carti mari, am sa cer clementa profesorilor si am sa termin, cu chiu, cu vai, opt clase, apoi am sa fug in lume, undeva la mare, sa-mi mai indulcesc un pic fatidicul sase, cu briza de sare si orgii in zori. Apoi, am sa ma adapostesc intr-un conac de Bucuresti, in umbra vreunui nume sonor care sa imi scoata ochii toata ziua ca fara el as fi fost nimic. Voi duce, smerita, o viata de sclavie pe bani, dupa ce imi voi fi trait anticipat, in frageda adolescenta, toate fanteziile, de orice fel... Apoi, nu foarte batrana, (nici atat de bogata pe cat ar fi crezut cei din jur ca merita sa te vinzi unui moguletz hapsan), in patul unui amant epic, boem si poet, care sa ma ridice la cer in toate formele unei vieti ratate (daca se poate, pe versurile mele din viata I), voi muri spre a trece spre viata numarul 7...

Aici, in anul odihnei, voi alege sa fiu cersetoare si calatoare. Nimic mai mult.

In viata a opta ma voi dedica intru totul parerilor celor din jur - dar cum sa fac? Cand unii spun hais, altii spun cea, cand unii vad alb, altii vad negru, cand unii vor, altii nu vor, cand.................
Astfel, inainte de majorat, suferind de vreo boala cumplita de nervi, imi voi amesteca sangele cu apa fierbinte, pe ritmul "Todo Cambia" - Mercedes Sosa...

...ca sa pot ajunge la cea de-a noua si la cea de-a zecea viata, care vor fi ca doua gemene, una cu cealalta - nici mai mult, nici mai putin decat tot ceea ce sunt in aceasta viata - HAOTICUL EU - DE TREI ORI, cate trei vieti: PRIMA...si ULTIMELE DOUA!

Cu modestie (pentru ca nu am avut pretentia sa le traiesc pe toate la fel),
Iulia Sirbu Herbil
PS: toate acestea au fost spuse pentru a sublinia inutilitatea incercarilor celorlalti de a-ti face ordine in viata, de a te invata cum sa iti traiesti orele, zilele, de a-ti impune, de a constrange, dupa traditii, piedici, mofturi, o viata care, pana la proba contrarie, este unica si irepetabila.

Dinicu Golescu si rugaciunea pentru Romania

2012-01-26T11:11:00.000-08:00

La 1820, cand Dinicu Golescu, pe la varsta de 50 de ani, a mers in strainatate sa isi dea copiii la scoli occidentale, un prieten al sau, boier austriac, i-a marturisit: "Mai bine as fi gradinar la Schonbrunn, decat ban in ticaloasa Tara Romaneasca!"

Aceasta, si multe alte lucruri "curate" vazute in vest, l-au facut pe Golescu sa se intrebe, retoric: "O, prea puternice Parinte al tuturor noroadelor! Niciodata nu o sa se ridice deasupra neamului romanesc acest nor intunecos, plin de rautati si de chinuri?..." Se pare ca, doua sute de ani mai tarziu, raspunsul lui Dumnezeu este acelasi: NU!

Daca nu ai nimic cu Dumnezeu, nici El nu are nimic cu tine...

2012-01-19T03:40:00.000-08:00

Pana la sfarsitul facultatii am fost tot ce putea fi o persoana religioasa - membra a corului bisericesc, visand sa urmeze candava viata monahala. In gimnaziu mi-am facut bagajul, impreuna cu o buna prietena (acum ateu convins), si ne pregateam sa fugim la manastire, pentru a scapa de pacatele lumii din jur. Camera copilariei mele semana mai mult cu o chilie, tablourile si fotografiile de familie mi le inlocuisem cu icoane, spre disperarea parintilor, cartea de rugaciuni nu lipsea din gentuta de scoala, cruciulita era o permanenta in penar si la gat, cand ma rugam, eram patrunsa pana la lacrimi si, de cate ori ma simteam obosita, aveam senzatia ca femeia din icoana se incrunta la mine, iar Iisus ma ignora, ca pe un pacatos amarat. Inutil sa mai spun ca, dupa atata evlavie, Dumnezeu era vinovat pentru fiecare nereusita a mea - cum, Doamne, adica eu ma rog toata ziua, imi petrec serile in genunchi si tu indraznesti sa imi strici media de premiul I? INADMISIBIL!
Ceea ce nu stiam eu pe atunci este faptul ca trebuie sa il ajuti pe Dumnezeu sa lucreze prin tine, nu sa ii ceri sa lucreze pentru tine. Recte: cu cat te dedici mai mult planului tau, cu atat si Dumnezeu te ajuta in realizarea lui. Si invers, cu cat fugi mai tare de nelinisti, petrecandu-ti timpul in rugaciuni in locul demersurilor de rezolvare a problemelor, cu atat si Dumnezeu se indeparteaza de planurile tale.

De exemplu: daca esti atacat, jefuit, amenintat, lovit, umilit, ce faci? Cazi in genunchi si spui Tatal Nostru, sau te zbati, ripostezi, devii si tu o fiara care vrea sa rupa lanturile terorii?

Te zbati! Raspunzi cu aceeasi moneda! Ii multumesti dupa aceea lui Dumnezeu, dar, pana una, alta, trebuie sa il ajuti sa te salveze. Iar asta nu se face demonstrandu-ti slabiciunea, in genunchi! La razboi nu mergi in genunchi. Niciodata!

Tot acest discurs a fost pentru a sublinia absurdul unei situatii care frizeaza ridicolul - ROMANIA, de aproape o saptamana, a prins glas, a luat atitudine, s-a revoltat, a urlat, s-a zbatut.

Aseara, Constanta a ales sa se puna in genunchi si sa spuna Tatal Nostru...

Daca o alta tara iti declara razboi, tu, statule, ce faci? Iti pui cetatenii in genunchi si dai comanda: "Atentie, toata lumea: la rugaciune!" (SIC!)

Romani, ridicati-va in picioare, luptati voi pentru Dumnezeul vostru, nu ii cereti Lui sa lupte pentru voi, de unul singur!

Noroc. Si sanatate. Viata perfecta

2012-01-18T02:29:00.000-08:00

Nu stiu foarte multe despre fotbal. De fapt, nu stiu mai nimic. Dar, cativa fotbalisti de cultura incandescent ne-culturala, mai stiu si eu. De exemplu, brunetelul arogant si talentat, cu nume de scena deja consacrat - RONALDO. Cristiano Ronaldo. (Zic bine?)

Simpaticul, adulat de un procent ingrijorator de fetiscane mai mult sau mai putin adolescentine, s-a agatat de firul vietii altui om, cu tot cu numele, cu senzualitatea si cu norocul sau, atunci cand si-a dansat victoria unui gol.

De la acest moment, un dans a facut inconjurul lumii, o melodie a ridicat adrenalina petrecaretilor de pretutindeni si un alt nume s-a ridicat deasupra Rihannei si a celorlalte glorii pop:

Michel Teló!!!!!

AI SE EU TE PEGO....

LA MULTI ANI, de 29 de ori! :))

2012-01-17T05:40:00.000-08:00

Am lipsit, motivat, categoric. Ma pregateam de zor sa risipesc inca o data copilaria si sa ma imbat cu bulgari de zapada, de la un capat al tarii la altul. Fara sa stiu prin ce miracol, intre aceste doua lumi quasi paralele, clipele mele s-au prefacut in frisca si fructe, eu insami fiind toata numai zahar. Si miere adusa de mama. Si bumbac fin, si crema cu parfum de primavara, si trandafiri proaspat saditi intr-un pamant din care se pregatesc sa iese pui cu petale roz...

Omul sfinteste locul, iar locurile sfinte sunt pline de candoare si regasiri. Implinirile noastre nu se afla acolo unde luxul striga tipator in ecouri de paiete si cristale, ci acolo unde imbratisarile soptesc: "Mi-a fost tare dor de tine! Cat ma bucur ca esti aici!"

Cand oamenii-bijuterie ai sufletului nostru sparg bulele distantelor si ajung pana la noi, de oriunde ar fi, atunci putem renunta la bogatiile lumii, pentru o pereche de bocanci, blugi, caciula si un banner epic pe care scrie -
AM 29 DE ANI SI CEI MAI BUNI SI NEBUNI PRIETENI!

VA MULTUMESC!
CU DRAGOSTE,

IULIA SIRBU HERBIL

Stralucirea dragostei: bijuteriile

2011-12-05T01:51:00.000-08:00

Sa recunoastem: ne plac bijuteriile! Sunt itemuri pe care viata ni le-a dat in compensatie pentru toate celelalte mici necazuri nesclipitoare: ploi, lapovita, noroaie, praf sau vremea curateniei generale, cand, vrei nu vrei, te murdaresti pana in dinti. Unde mai pui ca SCLIPITOARELE pot fi amanetate, vandute sau facute cadou, in momente in care mizeria da navala si prin buzunarele vietii!

Stralucirea bijuteriei este echivalenta cu stralucirea sufletului, uneori!

De exemplu, daca o relatie la care ai tinut se sfarseste, in mod tragic, cu el in bratele altei femei, tu, in perioada de doliu de trei saptamani, permanent in pijamale, ciufulita, buhaita, inconjurata de batiste de unica folosinta umezite cu lacrimi si muci, nu trebuie sa faci mai mult decat asta: intinde mana spre cutia de bijuterii, aseaza-ti pe deget inelul cu diamant, trage aer adanc in piept si zambeste: a venit timpul pentru reinnoirea garderobei vestimentare si sentimentale!

GRIJA MARE la relatii - nu lasa niciuna sa treaca fara obiectul de cult! Altfel te alegi doar cu timp pierdut, cu barfele lui de dupa (pentru ca baietii stiu sa dea detalii dintre cele mai intime in modul cel mai grosolan cu putinta) si cu sufletul facut bucati pe degeaba! Bijuteria este garantia achitarii facturilor la psiholog, profesor de dansuri si spa-urile de dupa, lucruri mici de care ai nevoie ca sa treci peste drame mari. Toate costa bani! Si banii se gasesc in bijuterii! Iar pentru asta, el trebuie sa plateasca anticipat, la vreme de dragoste, magaria ulterioara de a lasa viermaria regretelor in locul mangaierilor.

Daca ai langa tine un cavaler plin de eleganta, incapabil sa te raneasca vreodata, orice bijuterie a familiei va fi acolo pentru vremea rea a situatiilor materiale dificile sau, si mai bine, pentru copiii vostri: felicitari!

Un lucru este cert: bijuteriile nu fac niciun rau, dimpotriva!

Va propun sa va bucurati de stralucirea lor ori de cate ori aveti ocazia: si nu lasati ocazia sa va scape prea des!
PS: MI SE PARE MIE SAU CHIAR SUNTEM IN LUNA CADOURILOR?!

Posesivitatea: calitate si defect?

2011-12-02T02:48:00.000-08:00

Sunt recunoscuta drept o persoana posesiva. Nu ma declar eu, ma declara cei din jur: ei spun ca asa se vede dinafara si ca atitudinea mea denota posesivitate.
"Bine, bine, dar eu nu sunt posesiva! sau... sunt?!..."
Ce inseamna possesivitate?
Cel mai sigur este sa intrebam DEX-ul. Iata ce scrie la carte:
POSESÍV, -Ă adj. 1. (despre pronume, adjective, articole) care indică posesiunea, apartenența. 2. care manifestă, trădează spirit de posesor.

Conform definitiei, posesivitate, pana la urma, mi se pare un adjectiv fara de care o relatie este sortita esecului. Pe principiul "Ce-i al meu e doar al meu", Ordinul Indragostitilor capata un sens. Daca nu as simti ca apartin celui de langa mine, daca nu as simti ca el este al meu, de ce, Doamne iarta-ma!, sa ma mai declar indragostita?

Dragii mei, lipsa de posesivitate este o amputare a picioarelor iubirii. Fara sa ai pretentia de apartenenta bilaterala, iti plimbi iubirea in carucior cu rotile si ai veleitati de participant la un maraton pe viata! Te minti singur/a!

Sunt posesiva - daca posesivitate inseamna declaratie de razboi in fata celor care atenteaza la integritatea sexuala ori sentimentala a barbatului meu.
Si sunt atat de posesiva ca, orice om care mi se declara neposesiv, mi se pare o minciuna cu ochi!

Eu nu imi imprumut nici hainele, cum sa imi dau cu imprumut barbatul? Nici vorba!
Mi s-a intamplat sa fiu constransa de situatie si sa dau o haina cu imprumut. Cum am procedat? Am facut-o cadou! Nu vreau inapoi ceva ce nu imi mai apartine! Nici macar o haina! PUNCT!
Pot investi sentimente si timp, bani si vise, renuntari si victorii in ceva, DAR, cand am sentimentul deposedarii, cand nu mai am satisfactia apartenentei totale, plec fara sa stau pe ganduri. Fuga, fuga spre viitor, ca sa nu ma prinda trecutul din urma: sunt recunoscuta drept un om care "da cu piciorul" la tot din orgoliu. CATEGORIC! Decat sa stau in palatul altcuiva, fara drept de posesie, mai bine imi iau un cort si dorm in el - dar stiu ca pe cortul meu pot scrie cu litere de-o schioapa: "IULIA'S! Don't touch: I KILL YOU!"
Defecte mari, ati putea spune... Se prea poate, recunosc. Nu am avut nicicand pretentia de a fi un om perfect. Am si eu piulite lipsa. Una dintre ele se cheama posesivitate. Si o iubesc - pentru ca e lipsa MEA!
Dar, de unde aveti voi certitudinea ca este o lipsa?...
Posesivitatea este un apanaj al umanului - altfel nu am munci toata viata ca niste robi doar ca sa avem CASA NOASTRA, MASINA NOASTRA etc. Casatoria, in sine, nu este altceva decat o declaratie de posesivitate - bilaterala. De ce sa te mai casatoresti, daca nu simti ca apartii, daca nu simti ca iti apartine? De ce sa iti mai cumperi o casa, daca nu vrei sa fie a ta?
Amatorii de orgii declara ca nu au sntimentul posesivitatii intr-o relatie: prea posibil - intrebarea este pe ce se bazeaza acea relatie? Daca se bazeaza pe libertate reciproca, atunci avem de-a face cu o prietenie, cu o colaborare. Prin aceasta, dragostea se diferentiaza de prietenie - te supara deposedarea.
Barbatii si femeile care declara ca sunt dispusi sa isi imparta partenerii cu altcineva sunt fie goliti de sentimentele iubirii erotice fata de celalalt, fie, dimpotriva, sunt disperati de posibilitatea deposedarii si aplica principiul - "mai bine sa stiu ca il trimit eu, decat sa stiu ca alege singur pe altcineva!". La aceste alegeri quasi morbide participa si partenerul care, nu in putine randuri, declara ca principal motiv al neintelegerilor in familie POSESIVITATEA celui inselat, nu INFIDELITATEA celui care inseala! Or, lucrurile stau exact invers!
Oamenii care inseala sunt paraziti sentimentali. Trebuie sa scapi de ei ca de capusele daunatoare, ca de pureci, ca de paduchi - pentru ca sunt la fel de daunatori, de iritanti si de insidiosi. Aici vreau sa va vad: aceasta declaratie de lipsa de posesivitate, aceasta acceptare a celui de langa tine fara niciun fel de pretentie - aceasta este adevarata posesivitate-cea negativa. Sa te agati de ceva sau de cineva, in ciuda tuturor lucrurilor negative care vin odata cu aceasta incatusare ascunde, sub masca aparentei libertati, exact imposibilitatea eliberarii - aceasta este posesivitate negativa! Nu aduce nimic bun, submineaza iubirea, autoritatea, increderea. Pe cine mintim?
Posesivitatea "pozitiva" este apa calda, confortul unei bai perfecte. Lipsa ei te supune dusului rece al infidelitatii. Te trezeste brusc la realitate! Si abia de aici incolo poate incepe fluxul posesivitatii "negative"...

ROSU, GALBEN şi ALBASTRU! De ce iubesc eu Romania

2011-12-01T02:59:00.000-08:00

... în primul rând pentru că ţara mea, ţara noastră, nu se identifică în mod palpabil cu oamenii care o conduc şi interesele acestora...

Eu mă identific cu ţara mea.

Când ei i se vând valorile, mie mi se vinde sufletul: când ei i se înstrăinează aurul, mie mi se amanetează bijuteriile familiei;

când ea se umple de oameni săraci şi dislexici, eu mă umplu de păduchi;

când ei i se taie padurile, pe mine, mâini duşmane mă rad în cap;

când pe ea o arată lumea cu degetul, pe mine mă lovesc pietrele şi obrazul meu îl scuipă guri străine;

când bătrânii ei plâng, ochii mei se topesc în lacrimi;

când copiii ei mor, răceala sfârşitului se împrăştie în mine;

când părinţii ei se duc să caute în alte ţări rost de viaţă, eu rămân orfană;

când fetiţele ei învaţă să mintă iubire pe bani, pe mine se-adună, în umbrele urii, prăbuşirea lor;

când ei i se prădează hambarele, mie masa mi-e goală, mie foamea îmi urlă ecouri în gât;

când mamele ei spun copiilor că Mos Crăciun vine doar la cei bogaţi, eu uit colindele si încep să-mi amintesc rugăciunile:

Dă, Doamne, ţării mele, inima copiilor ei, care nu ştiu că sărăcia e o condamnare pe viaţă;
Dă, Doamne, ţării mele, puterea părinţilor ei buni, care luptă cu balaurii foamei, ca sa nu le mănânce pruncii;
Dă, Doamne, ţării mele, mândria omului înţelept, ca să nu mai plece capul în faţa închipuitelor puteri;

Dă, Doamne, ţării mele, curajul soldatului de pe front, ca să meargă înainte prin foc spre eroism sau spre VICTORIE!
Dă, Doamne, ţării mele, jertfa lupilor şi izbânda mieilor!

Mulţumesc, Doamne!

La mulţi ani, România!

Cu neam si suflet românesc,Iulia Sîrbu Herbil

Cel mai bun prieten al omului? Suplimentul de vitamine şi minerale!

2011-11-30T02:29:00.000-08:00

Încă din timpul adolescenţei am avut mici probleme de sănătate: nu grave, dar recurente şi, prin aceasta, iritante. Repetitivitate ce mă împingea de fiecare dată în cabinetul medicului de familie, sau al medicului specialist. Au fost cazuri în care, din cauza episoadelor acute, am petrecut seri de neuitat la secţia URGENŢE. (Una dintre acestea a fost chiar în seara dinaintea nunţii fratelui meu - singurul meu frate! Şi cine credeţi că a alergat cu mine la spital?! Da, chiar el: viitorul mire!). De fiecare data mi se administra o doză şoc de antibiotice, care să înlăture efectele imediate, acute, apoi continuam cu tratament câteva zile.

Această situaţie, extinsă temporal în peste zece ani, a crescut rezistenţa organismului meu la medicament: în urmă cu doi ani deja antibioticul nu îmi lipsea din geantă - aveam nevoie de el săptămânal - de aici, rezultate catastrofale, în amănuntele cărora nu vreau să intru.

Am apelat la o clinică privată din Timişoara - după analize şi ecografii care au ieşit impecabil, doctorul a dat verdictul implacabil: 'Suferinţa ta există doar la nivel psihic - ţi-e frică de ea şi de aceea îţi imaginezi că te doare... E singura explicaţie pe care o am', mi-a spus acesta grav, ca şi cum ar fi ştiut despre ce vorbeşte.

'- Să mori tu!'.........................

Acum, dacă nu aş avea prieteni medicinişti, dacă nu aş şti că sunt colegi de-ai lor de anul şase care merg la examene de Gineco spunând Obstretică în loc de Obstetrică şi care habar nu au ce înseamnă o sarcină ectopică, doar pentru că nu îi spune, oficial, extrauterină, atunci, poate, m-aş fi închinat în faţa domnului doctor şi m-aş fi resemnat cu ideea că, de data asta, eu sunt nebuna.
Numai că eu, nebună sau nu, simt ce simt şi nu simt ce nu simt, oricât de stupidă ar părea această afirmaţie!
Ceea ce am omis să vă spun este că, timp de opt ani am fost fumătoare de ţigări tari. Şi am uitat să vă mărturisesc faptul că iubesc aroma cafelei - dimineaţa, la prânz, după prânz, seara, noaptea, mereu! De cinsprezece ani! Am sorbit-o, la început, din ceşcuţă, apoi din ceaşcă, apoi din cană, apoi din tot mai multe căni... Or, cum în viaţă sunt pasiuni care fac mult rău, invizibil, aceste două pasiuni ale mele se încadrează AD LITERAM la iubiri criminale. După documentări individuale disperate, am aflat următoarele:
nicotina şi cofeina sunt substanţe care împiedică organismul să asimileze unele vitamine şi minerale esenţiale (deci nu diminuaează asimilarea, ci o anulează!). Printre acestea se numără CALCIUL, FIERUL, şi VITAMINA C.
CALCIUL este răspunzător de sănătatea organelor, oaselor şi dinţilor;
FIERUL este răspunzător de sănătatea întregului organism, el fiind un motor pentru sistemul imunitar;
VITAMINA C are ca principală funcţie să apere organismul de elementele externe nocive - viruşi, bacterii - şi să împiedice înmulţirea acestora.

Întrebare de bun simţ: dacă, în permanenţă, fumezi şi bei cafea, cât de multe vitamine şi minerale îţi asimilează organismul?

Niciun medic nu m-a întrebat. Niciun medic nu mi-a spus să încerc măcar o cură de vitamine. Toţi au combătut EFECTUL! Eu mă luptam cu o CAUZĂ! Iar această cauză era lipsa de vitamine şi minerale. Când am descoperit acest lucru a fost ca şi cum aş fi ieşit de la întuneric la lumină. Dintr-o dată senin!

PS: Pentru aceia dintre voi care cred că vitaminele îngraşă, veşti bune: vitaminele reechilibrează organismul. S-ar putea să pui câteva kilograme - puţine - dacă eşti mai firav, dar nu vei deveni obez de la vitamine! Ceea ce trebuie să reţinem de aici este faptul că suplimentele de vitamine şi minerale salvează vieţi! Atat.

Cu încrederea celui care, de această dată, a învăţat experimentând,

Iulia Sîrbu Herbil

Secretara fara inhibitii

2011-11-29T03:59:00.000-08:00

Poate unul dintre cele mai ilare anunturi de pe piata muncii este acela in care se cauta secretara FARA INHIBITII. Nu mai punem aspectul fizic placut plus conditia sine qua non de open minded plus garantia dispozitiei pentru program prelungit - sa zicem ca acestor mici caracteristici le gasim un pic de motivatie, daca ne straduim cu adevarat... Dar, FARA INHIBITII?
Cum adica: FARA INHIBITII? De ce ar trebui o secretara sa nu iaba inhibitii? Sau, mai bine zis, la ce se asteapta un angajator ca ar putea inhiba o secretara? Costumul lui necalcat? sau .... poate costumul lui prea calcat... sau, poate, partenerii de afaceri - or fi prea incruntati, prea galagiosi, prea impunatori si ar putea-o inhiba pe biata fata! Or, bineinteles, sefii vor sa previna o astfel de tragedie si anunta apriori - cautam fata lipsita de inhibitii (pe celelalte dinaintea ei le-am inhibat rau de tot, dracu stie de ce! - eu cred ca nici macar dracu nu a putut sa tina pasul...). A! Deci asta era!
Dupa ce am inteles ca secretarei i se cere dezinvoltura si dezinhibare, ajungem la salariu. Da! Ajungem la salariu si...astia mai perspicace dintre noi avem toate sansele sa ne crucim: 300 EURO!
T R E I S U T E D E E U R O ???!!!!!
T R E I S U T E D E E U R O ???!!!!!!!!
T R E I S U T E D E E U R O ???!!!!!!!!!!!!!!
Pe luna, nu pe ora! :)))
CAT?!!
Am nevoie de un rand de puncte, puncte pentru o silentio stampa......................................................................................................................................................................................................................................................................................................................
Acum, ca ne-am adunat putin, sa reformulam - se cauta secretara - adica o tipa care stie sa tina o contabilitate primara, sa raspunda pe la telefoane si sa face programari profi, sa primeasca si sa intretina un picut clientii, in anticamera, dar sa mai fie si o tipa misto, cu tate, cur, par pe cap, buze numai bune de spus MUMU si gene lungi de pisica marca Tom & Jerry, cu tocuri cui all-season, cu fusta mulata, scurta si usor de ridicat, cu maini dibace si suflet generos care sa poata raspunde cerintelor partenerilor de afaceri. PLUS disponibilitate la program prelungit!!! Adica non stop! :)) Si totul pentru: (TA DA!) 300 EURO/ L U N A!
.......
CONCLUZII:

1) Cat de nesatui sunt unii!
2) Cat de zgarciti sunt nesatuii!
3) Romania este tara in care, cand e vorba de munca, trebuie sa dai totul, dar cand e vorba de salariu, trebuie sa te lingi pe bot si sa astepti pana luna viitoare, si pana luna viitoare, si pana luna viitoare, si... tot asa (bine, bine, asta stiati cu totii)
3.3) Romania este tara in care pana si prostitutia e gratis! (300 EURO? pentru ce? Pentru partea cu secretariatul sau pentru partea cu lipsa de inhibitii?!! PENTRU AMANDOUA LA UN LOC?!!! Ah! Deci, GRATIS!)

PS: Aveti, mai jos, varianta video metaforica pentru atributiile moderne ale unei secretare fara inhibitii:
... Si Dumnezeu a facut omul... Mare greseala!

Cand gloria lumii apune, ramane numai sufletul

2011-11-28T07:20:00.000-08:00

Singurele certitudini in aceasta viata sunt clipa concreta si raspunsul "prezent" la chemarea divina. Atat. Nu cunoastem felul, timpul sau locul in care vom pleca din aceasta lume. Si, mai ales, nu prea depinde de noi. Indiferent de eforturile depuse, alergarea noastra se va opri, undeva, fie brusc, fie incetinita de avertismentele timpului. Exista un autor contemporan, se cheama Rene Guenon, pe care spatiul emancipat al lumii dezvoltate din punct de vedere material l-a alungat in lumea subdezvoltata a saraciei si a dominatiei spiritului asupra palpabilului volatil in fata vesniciei: un exemplu de om care si-a dorit cu tot dinadinsul sa SIMTA, inainte de a nu mai simti, sa FIE, inainde de a nu mai fi.
In cele ce urmeaza am sa asez cateva imagini cu felul in care oamenii pleaca fara sa isi ia ramas bun, fara sa stie ca tocmai ei aveau sa plece astfel...

Versurile lui FUMED de pe KUDIKA: Fetele de altadata

2011-11-27T01:19:00.001-08:00

Utilizatorul Fumed a postat un pamfletel amuzant si cat se poate de realist, pe Kudika. Se cheama "FETELE DE ALTADATA" si suna cam asa:

Multe s-au schimbat cu timpul. Unele doar “in mai prost”,
Chiar şi fetele sunt altfel, nu mai sunt deloc ce-au fost.
Inainte erau tandre, mai cuminţi, mergeau la şcoală
Acum au ca singur scop, să bage bărbaţii-n boală.

In trecut te-ar fi iubit de veneai c-o floare-n dar,
Astăzi nu au timp de flori, stau prin mall sau la solar.
Dădeai gata orice fată c-o cutie de bomboane,
Acum unele iţi cer să le pui chiar silicoane.

In trecut ieşeau prin parcuri, la plimbare, dar acu’,
Ele nu mai vor pe bancă, ci pe boxe in Bamboo.
Te rugai intens de vre-una ca s-o plimbi prin parc in noapte
Acum vin şi câte zece, dacă au ai tăi Q7.

In trecut de te plăcea, iţi scria destul de des
Bileţele de amor, nu-ţi lăsa “offline” pe mess.
Nu aveai poze cu ea, o puteai vedea doar “live”.
Acum poţi s-o studiezi şi pe “Facebook” şi “Hi5″

Atunci de-o scoteai la film, aşteptaţi la braţ troleul
Azi stă la telenovele dacă n-o scoţi cu BMW-ul.
Seara, la prima-ntalnire, i-arătai ceru-nstelat
Acum ii arăţi tavanul, că deja ai dus-o-n pat.

Pe-atunci nu ştia ce-i “shopping”, nu işi lua haine din mall
N-avea firme preferate… se ducea la croitor.
Atunci nu aveam mobile, aşteptai in frig o fată.
Acum ii dai SMS :”Am ajuns.Cobori odată?!?”

Ce frumos era-n trecut, când vorbeam de viitor
La un suc la o terasă, nu direct in dormitor.
Ne doream c-acele vremuri să nu treacă niciodată,
Unde sunt?, unde s-au dus… fetele de altădată?

Minunat! Subscriu la tot ce a spus FUME in versuri! Si mie mi-ar fi placut ca baietii sa aprecieze fetele de altadata, sa nu le ceara sa fie dive, siliconate, bombate peste tot si fierbinti la comanda... Si...dupa cateva kicks-uri, l-am gasit pe baiatul care s-a indragostit de felul in care am reusit sa-mi scot o haina din dulap, fara sa le rostogolesc pe toate peste mine. Si m-am casatorit cu el, si ne-am imbracat amandoi in pijamale cu ursuleti... Si...uneori...cand avem un ban in plus, imi aduce o floare, o ciocolata si ma scoate la un film:D
Cu certitudinea ca inca existam, si unii si altii, cand renuntam la camuflare,
Iulia Sirbu Herbil

Mosuletii in calduri nu sunt cu nimic mai sexi decat o mare flescaiala

2011-11-26T13:05:00.001-08:00

Nu inteleg de ce barbatii ajunsi la onorabila varsta a senectutii isi pierd pudoarea, bunele maniere si, de prea multe ori, mintile, cand vine vorba despre amor.

Tie de cate ori nu ti s-a intamplat ca un mosulica simpatic, aparent inofensiv, sa iti propuna, mai mult sau mai putin direct, o colaborare de ordin intim? De parca intim ar mai intra in schema lui de programare!

Nu stiu, sa fie impotenta de vina si, implicit nevoia confirmarii unei masculinitati demult apuse in tenebrele timpului, sa fie domnisoarele cu nurii prea evident decoltati spre analize aproape medicale, sa fie ceasul rau? Da... Ceasul rau trebuie sa fie! Ceasul rau in care o fata, cu preocupari, cu griji, cu necazuri, cu treburi mai importante, ajunge sa stea de vorba cu mosuletul in calduri.

Pentru toti cei care inca mai cred ca perioada senectutii incepe de la 90 de ani incolo, propun o definire sincera a senectutii erotice: orice tanar de peste patruzeci de ani reprezinta un magnet sexual pentru toate femeile - doar ca toate femeile de pana in 25 de ani (cu exceptia amaratelor din familii destramate, care nu primesc alocatie de la parinti grijulii si care nu au avut timp sau cap sau chef de invatat la vremea potrivita), cum spuneam, toate caprioarele cu peste zece ani mai mici decat domnul de varsta onorabila sunt magneti de respingere! Exact! Pentru ca tinerii cu multi ani mai mari decat o femeie, ii provoaca acesteia cel mult rasul, daca reusesc sa nu provoace doar greata si varsaturi, in emulatie cu shawoarmele expirate!

Cea mai proasta parte cu mosuletul in calduri este faptul ca, tocmai din cauza ca e mosulet, pare inofensiv de prietenos! Pare neajutorat un pic, iar veselia lui te bucura si pe tine, ca veselia unui copil. Iata de ce ii raspunzi zambind si ai gesturi blande fata de nepriceperea lui. Cum interpreteaza mosuletul zambetul tau? Nu vrei sa stii.

Mosuletul in calduri isi spune ca orice fata care ii zambeste il gaseste nespus de sexi! Si purcede la gesturi de imperechere! E grotesc sau ce?

Ce ne facem, fetelor, cu mosuletii in calduri? Cine sa ii faca sa inteleaga faptul ca un bilet de tramvai, o pereche de blugi rupti, dinti albi si un cur tare inseamna cu mult mai mult decat un bolid cat toata gestiunea RATB, costum de firma cu accent italian, proteza dentara lipita by COREGA si un cur puhav?

Cred ca, mai ales noi, astea mai ne-celibatare, mai devreme sau mai tarziu (pe la varsta senectutii) oricum ne vom alege cu flescaiala generala: deci, de ce sa nu profitam de prospaturi, acum, cat mai putem! Sa nu, Doamne fereste, sa ajungem niste babaciuni ridate, moi de tot, cu pretentii de fetiscane fierbinti. Eu zic, atunci cand o fi, sa ramanem doar niste bunicute simpatice si inofensive! Daca exista ceva frumos in batranete, este sa-i lasi pe tineri sa se bucure de ceea ce doar ei au si tie nu-ti dau!

Cu certitudinea ca lucrurile care nu sunt facute la timpul lor frizeaza ridicolul, daca sunt incercate prea tarziu...

Iulia Sirbu Herbil

Sufletele se tem de trupuri. Intre rai si buni, proportiile sunt, de cele mai multe ori, inverse

2011-11-12T05:12:00.001-08:00

La postarea anterioara, Mihai, un baiat probabil bun, pe care nu am avut placerea sa il cunosc, raspundea:
"Pentru femei: Ceea ce alegeti veti avea.
Cererea mare de barbati rai provoaca oferta mare de astfel de barbati. Vor exista tot mai putini barbati buni si multi dintre ei, vazand situatia existenta, se vor inchide in ei si nu se vor apropria de o femeie. Nici un om serios nu doreste un animal, o vulpe ci doreste o alta fiinta umana, o femeie.

Asadar, pierdem umanitatea: nu mai suntem OAMENI care sa formam o echipa bazata in primul rand pe prietenie care sa tina o viata (casatoria) ci ne transformam in ANIMALE, in lupi si vulpi.

Nu e de mirare ca exista atata violenta in familie; ce poti sa te astepti de la niste fiare?"

RASPUNS:

Mihai, cum as putea sa nu subscriu la ceea ce spui? Ai dreptate! Insa, din pacate, adevarul nu cucereste in zilele noastre. Daca vrei adevar, trebuie sa te multumesti cu eroismul celor patru pereti ai camerei tale si sa aplici regulile de baza ale lui Schopenhauer - singuratatea este cea mai buna arma impotriva disimularii sociale, insa, daca vrei sa te integrezi, asuma-ti riscul, asuma-ti hermeneutica mastii - mieii nu pot dansa cu lupii, de aceea multi dintre lupi tac - altfel ar behai in mod fatal...

Ca sa poata vedea cineva ceea ce esti cu adevarat, trebuie mai intai sa vrea acest lucru. Seamana-le, ca sa isi doreasca sa te cunoasca mai bine. Abia apoi decizi cat sunt de pregatiti sa descopere esenta ta. De aceea trupul poate fi considerat armura sufletului - pentru ca il apara de sagetile privirilor straine! Nu iti expune sufletul anapoda, oricui, oriunde, pentru ca oamenii, preocupati poate de propriile lor rani, isi vor razbuna caderile cu tine, cu sufletul tau. Obisnuiti cu falsitatea cotidiana, semenii nostri nu mai stiu sa faca diferentele elementare intre fals si adevarat - de aceea, de cate ori vei incerca sa fii tu insuti, vei vedea ca lumea nu crede ceea ce esti, banuind ca joci, de fapt, un rol menit sa dea bine. Asadar - fii mai intai ceea ce par ei a fi, ca sa se poata recunoaste prin tine, sa indrazneasca sa se apropie. Cunoaste-i tu mai intai, inainte de a te cunoaste ei pe tine. Daca joci jocul societatii, trebuie sa ii respecti si regulile - or, aceste reguli nu sunt facute de tine, ci au fost scrise cu mult inainte. Etosul nu este o alegere, dimpotriva, este o amprenta a istoriei, daca vrei.

Vorbesti despre baietii buni ca si cum ai vorbi despre ingeri. Iti spune o fata care cunoaste cativa baieti buni, mai bine decat ar vrea - asa cum mieii trebuie sa se imbrace in lupi, acestia din urma stiu sa se imbrace in miei pentru a-si creste credibilitatea. Nu trebuie sa iei personal evenimentele si personajele - oamenii pot sa iti semene, dar, cu certitudine, nu sunt ca tine. De multe ori lucrurile stau exact invers fata de aparenta - baietii buni sunt ceva mai rai in cuplu decat in societate: un procent ingrijorator dintre cei care trec drept oameni senzationali in grupul de prieteni, acasa isi nenorocesc familiile. Violenta domestica se propaga la toate nivelurile societatii - dar este determinata mult tocmai de alegerea "baietilor buni" - niste mucosi ce se tem sa fie barbati in societate , facand pe diplomatii, pe matele blande, pana cand ajung acasa, acolo unde pot sa fie si ei puternici in fata celui slab! Mihai, cand te gandesti la baietii buni nu te mai gandi la tine - gandeste-te la cei pe care ii cunosti ca atare si la cum sunt ei in intimitate - priveste, analizeaza, discerne: vei fi consternat de concluzii!

Un barbat care isi permite luxul de a refuza, de a negocia, de a se lupta pebtru propriile opinii in societate, acasa poate fi bland - pentru ca nu simte nevoia sa isi demonstreze forta. El stie cat de puternic este, iar, daca cineva ar crede altfel despre el, unui barbat adevarat putin ii pasa. El stie ca parerea celorlalti este strict problema lor. Problemele lui sunt mult mai reale si il preocupa mai mult rezolvarea decat ascunderea lor.

Baietii buni nu sunt asertivi in fata autoritatilor, ca sa nu isi piarda statutul de baiat bun. Ei doar asteapta sa li se dea si se frustreaza pentru tot ceea ce nu le pica din cer. Baietii rai cer, negociaza, dau cu pumnul in masa, intorc spatele si cauta in alta parte. Lupta pentru ceea ce vor si, daca pierd ceea ce au obtinut, pornesc o alta cruciada, pentru altceva. Nu se razbuna pe altii mai slabi pentru propriile lor slabiciuni. Dimpotriva, stiu sa piarda si de foarte multe ori pierd - pierderea este umana!

"Baietii buni", pe de alta parte, asteapta sa aiba tot ce e mai bun, doar pentru ca in proprii lor ochi ei sunt buni. Iar, daca nu obtin aceste lucruri, devin din ce in ce mai apasati de aceste neimpliniri, acuzand pe toata lumea, mai putin pe ei insisi. Ei sunt, de obicei, soti violenti, dar tati perfecti; parteneri violenti, dar copii/ angajati/ elevi/ prieteni perfecti.

Asadar, in societate nimeni nu isi permite sa fie ceea ce este cu adevarat: de obicei mieii se camufleaza in piele de lup in vreme ce lupii se ascund in blana de miel, fiecare in functie de propriile interese. Daca esti cu adevarat miel si te arati ca atare, de multe ori oamenii vor crede ca esti doar un lup care face pe nevinovatul. Asadar, pregateste-te pentru dezamagiri daca vrei sa iesi in fata numai cu adevarul tau!

PS: Aceasta asociere cu animalele este construita doar la nivel metaforic. A nu se lua ad literam!

Iulia Sirbu Herbil

Tehnici de cuceritor - cum trebuie sa privesti o femeie

2011-10-11T13:24:00.000-07:00

Dragul meu prieten de o viata,

Ai avut, cred, suficienta vreme sa iti pliezi cunostintele pe noua teorie a feminitatii. Ramasesem, daca nu ma insel, la acele tipologii masculine care sunt irezistibile in ochii sexului frumos. Iti mai amintesti, desigur, ca te-am rugat sa il votezi pe acela care aparea chiar inainte de incheierea listei. De ce, oare? De ce nu m-am oprit la primul, care are privirea pierduta in umbrele unui romantism mangaietor, ai spune, pentru sufletul delicat al femeii? De ce nu am avut fiori la cel de-al doilea, un Don Juan obraznic si increzator? De ce nu l-am vrut pe ultimul - un magnat vesel, prietenos, obisnuit cu deliciile cuceririlor patimase? Raspuns: pentru ca cel de-al treilea este pur si simplu irezistibil!

De ce? Iti propun sa raspundem impreuna la aceasta intrebare!

Dragul meu, stiai ca este un cliseu deja faptul ca, daca reusesti sa faci o fata sa rada, aceasta este pe jumatate cucerita? Ah! Nimic mai neadevarat! Sau, ca sa fiu mai exacta, nimic mai gresit inteles de catre barbati. Cand voi va puneti in cap sa faceti o fata sa rada...ceea ce urmeaza este dezastruos pentru voi. Fetele care zambesc usor sunt cuceritoare - uita-te cu cata usurinta zambesc asistentele tv, secretarele catre sefii lor, mamele catre bebelusii lor, cucerind usor. Daca, in ceea ce ne priveste, acest mecanism al zambetului functioneaza perfect, de la voi avem asteptari mai putin ludice.

FII SERIOS! Orice ai face, nu zambi! Nu te hlizi! Daca fetele cuceresc prin zambete, baietii cuceresc prin seriozitate! Fa-o sa rada si o sa-si aminteasca de tine ca despre "baiatul acela amuzant care stie cele mai bune bancuri". Or, tu nu asta urmaresti, nu-i asa?

Uita-te si ce nume porti: BARBAT! Cand te gandesti la barbatie, la masculinitate, iti vine cumva in minte un bufon? Nu! Atunci cand te gandesti la masculinitate, iti vine in minte un rege, un conducator care a angajat un arlechin sa-i amuze regina! Vezi diferenta - rege/arlechin. Ce poate fi sexi la un bufon? Nimic! Daca bufonii ar avea ceva cat de cat sexi, li s-ar interzice accesul la petrecerile copiilor! Or, clownii acolo sunt in centrul atentiei: intre copii! Tu vrei o femeie, iti doresti sa intorci privirea si sa vezi la bratul tau stang mana delicata a unei FEMEI intregind, cu eleganta, tot ceea ce esti. Pentru asta, trebuie sa inveti sa respiri in acelasi ritm cu regii!

Cum arati ca esti un tip serios? In primul rand, sterge-ti ranjetul de pe figura. Un barbat irezistibil are voie doar sa surada. (discutam aici despre construirea primelor impresii, nu despre viata de zi cu zi langa o femeie)

Barbatie inseamna forta. Forta inseamna incredere in tine. Increderea se citeste IN OCHI! Invata sa pastrezi contactul vizual! NU NU NU NU! NUUUUUUUUU te holba! (Damn!)

CUM SE FACE: pas cu pas

Fii atent: daca nu sunteti in acelasi grup de prieteni, ii prinzi privirea fetei (nu zambesti, nu te incrunti, nu te concentrezi ca la citirea unui manuscris egiptean - cel mai bine pentru pastrarea starii neutre a fizionomiei tale este sa iti strangi maxilarele: ca atunci cand te preocupa ceva important sau cand incerci sa te abtii de la ceva), apoi te uiti in ochii ei 1,2,3,4, maxim 5 secunde. Maxim! Eu zic sa te opresti undeva intre 3 si 4, altfel se cheama ca te holbezi! Si tu nu vrei sa te holbezi! Tu urmaresti, analizezi, calculezi, daca vrei. La sfarsit, surazi. Surazi ca si cum ai spune ca iti place ceea ce vezi. Si intorci privirea. Te angajezi intr-o discutie cu prietenii, apoi, dupa alte trei minute, faci acelasi lucru - ii prinzi privirea, 1,2,3, surazi, si, daca iti raspunde cu un zambet, mergi la ea si o intrebi: "CIne esti?" Obesrvi: nu am zis: "cum te cheama?", ca la gradinita. Intrebarea ta: "Cine esti", iti da ocazia sa dezvolti un dialog ludic. Ea raspunde: "Andreea Andreescu", tu intinzi mana, te prezinti si continui - dar nu te-am intrebat cum te cheama, desi ma bucur sa te cunosc. Te-am intrebat cine esti". O sa intrebe inevitabil: "Cum adica cine sunt?!", tu raspunzi - "Cum, nu ai inca o definitie pentru tine? Atunci, da-mi voie sa te definesc eu, asta seara... "

Te las sa exersezi, pana data viitoare...
Noapte buna, tigrule!

Lectii de agatat pentru baietii buni ai timpurilor noastre

2011-10-07T13:46:00.000-07:00

Salut, dragul meu prieten de o viata!

Scriu aceste randuri pentru tine si pentru toti baietii extraordinari care iti seamana: pentru aceia care, preocupati de urmarirea succesului pe planuri mai importante, au pierdut undeva contactul cu realitatea "dureros de dulce" a relatiilor de amor si joaca sentimentala.
Voi incepe cu expunerea unei convingeri ale mele: fetele sunt mult mai rele decat baietii. Da. Noi suntem infinit mai rele decat voi. Tot ceea ce voi puteti sa ne faceti rau este fie sa ne inselati, fie sa ne bateti. Noi, insa, suntem mult mai subtile, mai abile, mai antrenate. Nu avem fair play, lovim sub centura, si, mai presus de toate, suntem obisnuite cu lacrimile - le-am folosit de mici, de pe vremea cand trebuia sa ne convingem tatii sa ne cumpere jucarii (iar camera unei fetite este intotdeauna plina cu jucarii - tot atatea trofee inocente pentru lupte castigate in persuadarea primului barbat din viata noastra - panoplia aceasta ar trebui sa te puna pe ganduri: pentru fiecare jucarie a unei fetite, tatal ei a cedat in fata rugamintilor. Si fii sigur ca tatal ei este cu mult mai matur decat tine!) ...

Dar, sa revenim la subiectul nostru. Pentru a intelege de ce baietii buni raman, de obicei, pe dinafara, oricat de mult s-ar apropia de o fata, trebuie sa intelegem mai intai ce vor fetele. Fetele nu vor ceea ce baietii cred ca vor.
La baieti este simplu: ei se uita daca fata e spalata si gata, e multumit cu ce vede (uneori nu se uita nici macar la asta). Fetele, insa, ....ei, la fete e altceva...

Fetele incearca, inca din copilarie, sa impresioneze, sa se insinueze pe locul I la scoala, acasa, in grupul de prieteni. Ele vor sa aiba cele mai frumoase papusi, cele mai curate hainute, cele mai lungi codite, cele mai bune prietene... Ele vor sa fie mai cu mot! Iar, cand sunt mari, raman aceleasi mari cautatoare ale unei vieti "mai cu mot". De aici succesul "cocalarilor" in fata domnilor mai finuti (explic mai tarziu). Daca o fata face eroarea de a se casatori cu un domn finut, acest domn finut are toate nesansele de a fi incornorat cu un te-miri-cine (Vezi cazul Nastase!!!!).

Unei fete nu trebuie sa ii oferi ce spune ea ca vrea. Ci, exact invers! Spune ca vrea un barbat sensibil, tu fii insensibil! Fii dur, tigrule! Fii o fiara! Ea, fata, nu este o caprioara: NICIODATA! Este o vulpita smechera, smechera, ce isi rasuceste coada pufoasa in unduiri matasoase pe la nasul tau de urs care, daca nu stie sa joace, va ramane, pana la urma, fara coada! Esti un tigru! Esti un rege al junglei, esti un tip greu de impresionat, al naiba de versat si deloc bine intentionat! Atentie, insa, nu esti o hiena! Nu agresezi, nu esti impulsiv, nu te pierzi, nu iti infigi coltii ca un hamesit! Esti imparatul felinelor: agil, atent, interesant dar niciodata interesat!

Pana aici ne-am inteles. Bine, bine, vei spune. Si cum fac asta? Ei aici ai nevoie de putin antrenament, sau, macar, de ... mura-n gura! Tie iti plac fetele obraznice? Si noua ne plac baietii obraznici: nu vrem sa o recunoastem, nu suntem sincere si nu am fost in viata noastra sincere - de aceea nicio fata nu iti va spune asta. Nicio fata nu recunoaste asta (nici macar siesi). Atentie, insa: obraznic nu inseamna libidinos, ofensiv, disperat. Obraznic inseamna doar ca trebuie sa inveti sa "ii dai peste nas" vulpitei. Asta, in ochii ei, te ajuta sa intri in categoria celor greu de impresionat (minunat!).

De exemplu, inainte de o iesire importanta in oras (o petrecere, sa zicem), iti vor spune toti barbatii casatoriti ca unei femei normale ii ia nu o ora, nu doua, ci cam toata ziua sa se pregateasca. Ea se trezeste de dimineata, are deja programare la salon unde va merge ca intr-o pestera misterioasa si unde va ramane mult dupa pranz, intorcandu-se intr-o graba disperata acasa abia cu doua ore inainte de petrecere. Nu ai voie sa ii ceri cafea sau sa o rogi sa iti calce vreo camasa si amaratului de tine care ti-ai petrecut ziua la munca sau pe canapea, rozand seminte... asta daca nu vrei sa vezi cum iti sta spanzurat de lustra cu cordonul de la halatul de casa...

O femeie pune mare pret pe aranjarea propriei persoane: isi intinde parul sau isi face bucle (ustensilele acelea ard, uneori!!!), isi pune pe fata maglavaisuri de namol si solutii care contin uree (pipi, adica), ramanand blocata in masca ei de frumusete (ORIBILA) zeci de minute, isi face impachetari cu parafina (si asudeaza in costume de cosmonaut pana lesina de sete!!!), se epileaza cu ceara prin locuri usturator de sensibile (inchizitia folosea metode asemanatoare ca mijloace de tortionare!!!), isi strange banii de alocatie/bursa/salariu/ banii parintilor luni de zile si, dintr-o data, ii da pe toti pe o pereche de ... PANTOFI (nu fi consternat: cand va veti casatori, ii va da tot pe toti pe o pereche de chiloti TANGA, sa te impresioneze. Oricum, atunci vor fi banii tai! Da, da! Este adevarat - banii ei sunt banii ei, banii tai sunt banii ei! Fara mila! Ti-am spus deja! Fara milaaaaa!). Iar acestea sunt doar cateva "chestii" pe care o fata le face inainte de iesirea in oras. Doar ca-te-va... (Unde mai pui ca merge mai tot timpul pe tocuri. Tu ai incercat sa stai, macar, pe tocuri? Ia, incearca si vorbim dupa...)

De ce crezi tu ca se supune atator suplicii de infrumusetare (in fata ei vei folosi termenul "intretinere", pentru ca ea sustine ca nu are nevoie de infrumusetare, ci de intretinere a propriei frumuseti)? Ea va spune ca pentru ea, ca asta ii da un sentiment de beatitudine, ca propria ei frumusete expusa in mod ostentativ o face sa se simta bine. Dar, te rog, uita-te la ceas: inca mai ai timp sa crezi acest bla bla de vulpita vopsita pe unghii cu gel UV? NUUUUU!

Pentru ca tu esti un baiat destept, educat, versat, vei sti ca FATA ARE NEVOIE DE ATENTIE! Ea face asta pentru atentia tuturor, pentru ca ea se simte bine in atentia mareului public, acolo unde, intamplator, esti si tu inclus. Trebuie sa inveti sa iti vinzi atentia greu, pentru ca ea este intotdeauna intrigata de cei care nu ii dau atentia asteptata. Voi, baietii buni, cand apare vulpita, dupa multele ei ore de chin cosmetic, incepeti sa aplaudati cu limbile scoase si cineva trebuie sa vina sa va stearga balele din coltul gurii. Si le complimentati, si le spuneti cat sunt de importante, si de gingase, si de unice, si de , si de, si de... si cum voi le apreciati sincer, si cum orice barbat ar trebui sa faca la fel.

Mai rau, voi sunteti prietenul bun care mereu o asculta, o intelege, o sfatuieste. Ce-i rau in asta, vei spune? Este rau pentru ca un prieten ramane un prieten, un iubit nu ramane prieten asa cum un prieten nu se transforma in iubit. O fata, atunci cand "un prieten" se indragosteste "subit" de ea, se simte tradata! Nu fi prieten bun cu o fata decat daca esti sigur ca vrei sa ramai doar asta! Altfel, uita strategia! Va esua!

Alta strategie total anapoda este sa faci pe dusmanul, sa fii total indiferent, sa joci jocul orb, in care tu nu o observi deloc, nu o vezi. Ea va crede ca esti ocupat cu altcineva sau ca ai o problema.... Deci, NU!

Inca o gafa masculina grava este aceea de a juca prea ... masculin - "Hai ca stim amandoi ce vrem!" este o fraza cu care vei agata doar sobolanite cu taxa. Vulpitele detesta lenesii care nu stiu sa faca diferenta sau care, pur si simplu, n-au chef sa depuna efort...

Un barbat trebuie sa fie cuceritor: el trebuie sa asedieze si sa astepte pana cand cetatea ramane fara provizii si este prea slabita sa se mai poata apara.

Ca model, desi toate modelele de barbati de mai jos sunt ok, unul singur este irezistibil... Ghici care!

PENULTIMUUUUUUL! Care ai zis tu?! :)))

Te las sa maditezi la aceste diferente, pana la urmatoarea postare in care vom elucida misterul alegerilor feminine.

Noapte buna, "fiara"! :)

Cu stima,
Iulia Sirbu Herbil

O secunda care te-ajuta sa mori

2011-10-06T15:40:00.000-07:00

Cand iti strangi dintii pe o lacrima, cand inghiti nodurile strigatelor pe care nu ti-e ingaduit sa le lasi in zborul lor spre lumea vie - pentru ca umilinta se plateste greu; cand iti bate inima sub diafragma, ca si cum pantecele tau ar respira prin emotia trecerii spre moarte...
cand te doare, cand viata nu te cruta,
cand, afara, tragi cu dintii de un zambet mandru, chiar daca in gura simti ca saliva, innodata cu plans, se face acru-amaruie, ca si cum o mana eterica ti-ar fi stors o lamaie, dinspre coaja spre buze...
cand iti infigi barbia in aerul de deasupra gatului, drept, cu mandria celui care s-a luptat cu morile de vant fara sa aiba pretentia de a fi inteles vreodata, fara sa creada ca nu va fi iubit...
cand stai drept pe dinafara, dar, pe dinauntru, esti ghemuit ca un fetus de luna a saptea,
cand degetele viseaza sa se poata adaposti in culcusul pumnului, sa isi apere palmele de semnul interzis al mangaierilor,
cand ochii sunt deschisi spre ceva ce nu vor sa vada, ceva ce nu mai pot sa vada, pentru ca, odata cu acea imagine, o alta realitate se trezeste in spatele lor si rastoarna lumi: prezentul se reintoarce spre ceea ce trebuia sa fi trecut, spre ce nu a trecut, spre ceea ce nu va trece chiar daca toata lumea cheama asta obraznicie, nebunie, ABSURD!
cand simti ...
ca simti...
din nou...
si, intr-o secunda, toate urmele celui de-al doilea razboi mondial se aduna in tine; si, pentru o secunda, tu esti al treilea razboi al lumilor: al lumii care este si al lumii care nu trebuie sa fie...
cand nervii iti refuza impulsurile, cand iti simti degetul mic, de la mana dreapta, mangaiat de o perluta rece de sudoare;
cand, intre cer si pamant, tie iti vine sa te intinzi pe acel pantec divin al taranii, sa te ia inapoi, dar ramai ca un soldat in fata imnului national,
chiar daca ieri-ul isi infige ghearele in gatul tau
si te strange, scrasnind...
.......................................................................................
........trebuie sa inveti sa iti dai drumul la cuvinte bland, suav si sa zambesti spre realitate:
"Buna! Ce surpriza sa te gasesc aici! Ce mai faci?"
apoi, cu aceeasi mana din care sangele s-a epuizat, sa cuprinzi cu prietenie si caldura mana intinsa spre tine in semn de salut...
si sa iti rogi ochii sa nu mai vada nimic, nici in fata, nici in "spate"!

Iar, daca ti se pare prea greu, aminteste-ti doar atat: cu mana intinsa spre salutul unui vechi prieten (care pentru tine nu a insemnat nimic mai mult), si tie ti s-a intamplat sa cuprinzi o mana rece, din care, la vederea ta, viata a plecat pentru o secunda ... cel putin...

Cu respect pentru stapanitorii de emotii din voi,
Iulia Sirbu Herbil

Persoanele infestate cu NARCISISM DE MAHALA

2011-09-07T14:12:00.000-07:00

Au şi ele orgolii... pretenţii... gusturi...păreri... Si nu se sfiesc să le facă publice, cu orice risc...
Au şi ele parteneri de viaţă care, culmea!, le-au făcut şi copii!
Au şi ele studii, uneori chiar peste liceu, e drept că nu la universităţi de prestigiu, dar, oricum, la oraş...
Au şi ele preocupări mondene, chiar dacă estetica nu are legătură cu alegerile lor, culmea!, de multe ori excesiv de scumpe...
Au şi ele gelozii şi senzaţii ridicole că pot pune la punct pe cineva, dacă îşi propun...
Au şi ele o viaţă, acolo, în cătunele lor cu pretenţii de megastructuri urbane...
Au şi ele drept la vot!
drept la vorbă
opţiuni... Tocmai de aceea sunt de acuzat şi de eludat,
căci au şi dreptul de a face alegeri bune, alegeri delicate, fine, distinse, umane...
au dreptul să înveţe, din viaţă şi din şcoli, au dreptul să se sustragă obştilor săteşti de pe la porţi şi de prin şanţuri cu radioul lor universal,
au şi ele dreptul să se plieze pe mersul firesc al lucrurilor,
au dreptul să refuze emulaţiile superficiale aferente subiectivităţii sociale în favoarea emulaţiilor profunde ale transgresării fiinţei prin erudiţie endogenă, autoindusă - valoarea unui om este valoarea sufletului său, atât!
Au şi ele pretenţia de a fi cineva, acolo, în micul areal pe care îl domină nu atât prin potenţa lor (oricare ar fi ea) cât prin impotenţa sau indolenţa celor din jurul lor...
Problema apare când au pretenţia ca, atunci când îşi părăsesc "cercul strâmt", să vină cu cineva'ul lor închipuit peste tine şi să te forţeze să te închini, să le recunoşti supremaţia, să te supui atotcunoaşterii lor, să te integrezi absolutismului perfect nul pe care şi l-au arogat ca nişte majestăţi insinuate nefiresc şi cu nemiluita în realitaea imediată în care tu, năucit, trebuie să îţi vezi de treaba la un moment dat.
Acestea sunt divele de mahala: cele care pun repede emblema de necredincios pe fiinţele care nu merg la Biserică la fel de înverşunat ca ele, în vreme ce ele au grijă să îşi facă rugăciunea în fiecare seară, chiar şi în serile care se anunţă presărate cu clipe straşnice de certuri şi injurii conjugale;
cele care impun modestie celorlalţi doar pentru a-şi menţine postura, altfel ameninţată grav de verticalităţi;
cele care ştiu cel mai bine ce trebuie făcut, cum trebuie făcut, dar nu fac niciodată ceva decât sub lumina reflectoarelor acelora care fac lucrurile altfel, mustrându-i, dispreţuindu-i, haituindu-i, ca şi cum ar avea acest drept...
cele care zâmbesc şi apreciază pozitiv alte persoane, dar se grăbesc să plece şi să deprecieze aceleaşi persoane, altora...
cele care tind să se autoproclameze mai sfinte decât sfinţii din calendar, mai smerite decât fecioarele din pilda cu asteptarea lui Christos, mai nevinovate decât însuşi Cel Răstignit...
cele care îşi arogă mai multe drepturi decât au, invadând drepturile şi libertăţile celorlalţi...
cele care cred că, doar pentru că le zâmbeşti atunci când spun răutăţi, eşti mai slab - pentru ele putere înseamnă mahala iar om puternic înseamnă mahalagiu...
cele care, deşi la stadiul de păşună, îşi permit să vorbească de sus unui munte... mai ales unui munte cu piscuri foarte înalte, doar pentru că le-au crescut şi lor câţiva mărăcini mai lunguieţi...
cele care sunt privite cu prietenie şi drag doar pentru că există convenţii sociale...
cele care îşi umilesc şi înjosesc persoanele cele mai dragi, uitând că prin aceasta se umilesc şi înjosesc pe ele însele...
cele care lovesc, acresc, otrăvesc...
cele care nu se simt citind această pildă, chiar dacă toată lumea le "simte".

Cu milă creştinească,
Iulia Sîrbu Herbil

Cum se castiga inima celui mai frumos barbat din lume...

2011-06-22T08:43:00.000-07:00

Jocul de trăire frumoasă care vine sa învigoreze dimineţile plecate la vânat de vânt în viaţa aceasta atât de dureros de ireversibila... Jocul de clipe minunate petrecute lângă cine vrei tu, fără să asculţi altă voce decât cea a inimii tale şi a inimii lui, fără să te uiţi la culorile problemelor, fără să îţi pese de tot ceea ce pierzi, fără să te gândeşti la ce ar fi potrivit să faci, uitând de tine, de toate planurile care, iniţial, păreau perfecte pentru conturarea destinului tău. Pentru că, uneori, neajunsurile trăite în doi sunt mai strălucitoare decât toate coroanele lumii purtate pe o frunte singură.
Cel mai frumos bărbat din lume se câştigă ... de la sine. Prin curajul asumării a ceea ce eşti cu adevărat: nu trebuie să fii mai bună decât eşti, nici mai frumoasă decât eşti, nici mai supusă decât eşti, nici mai rea, nici mai cuminte, nici mai isteaţă. Doar tu, aşa cum eşti, aşa cum te simţi bine cu tine să fii.
Cel mai frumos bărbat din lume se câştigă la fel de bine cu un zâmbet sau cu o lacrimă, cu glorie sau cu ratare, cu tandreţe desăvârşită, cu dezlegarea de lecţiile bunicii şi legarea iremediabilă de sufletul lui.
Cu puterea de a-i sprijni trupul atunci când zborul lui se frânge în roşu crud, cu delicateţea de a găsi forţa susţinerii morale şi fizice atunci când răul pare implacabil pentru el, poate chiar pentru voi. Cu dragoste.
Cu dragoste asemănătoare cu aceea propovăduită la lecţiile de religie: aceea care iartă totul, aceea care dă totul şi nu cere nimic în schimb. Aceea care se sacrifică pe sine pentru fericirea lui.

PS: Dacă toată această desconspirare a firii tale dezbracate de măşti dă greş, atunci înseamnă doar că el pur şi simplu nu este cel mai frumos bărbat din lume... NEXT!

Keith Urban este bărbatul cel mai frumos din lume pentru Nicole Kidman. Ea a fost lângă el atunci când părea absurd, zadarnic.
Câţiva ani mai târziu tot ea devine muza celei mai apreciate melodii din topurile muzicii country. Melodia se cheama WITHOUT YOU, este semnată de el şi sună aşa:

Cu apostazia unei vieţi prea scurte pentru aşteptări,

Iulia Sirbu Herbil

Centrul Timisoarei - ce ar spune Soren Kierkegaard...

2011-06-09T08:35:00.000-07:00

Individualitatea, constiinţa subiectivă abolita de ceea ce, în viziunea lui Kierkegaard, apărea drept Creştinism necreştin - sunt pe cale de dispariţie în era comunicării prin sms si a vieţilor virtuale propagate sălbatic de către retelele de socializare. Am avut, pentru aproape un an, cont facebook si, cuprinsa de febra împărţirii de like-uri şi commentarii gratuite, neesenţiale, m-am trezit la un moment dat într-o realitate palpabilă care senmăna foarte puţin cu cea vehiculată de binecunoscuta social-network. În ultimele luni am fost, o spun nu fără ruşine, mereu ocupata, fără să fac nimic. Am fost ceea ce Kierkegaard ar fi numit o parte a spectatorilor - o non sau, cel mult, quasi-individualitate.
Or, menirea noastră este aceea de a trăi conform propriilor alegeri - indiscutabil, suntem tentaţi mai mult de alegeri proaste. Nu-i nimic, atâta vreme cât acţiunea este parte a procesului nostru existenţial, ne aflăm în poziţia convenabilă de suverani ai propriului destin... Amănunte... Să revenim la centrul Timişoarei...

Catedrala Creştin-Ortodoxă înfruntă (Kierkegaard ar spune că sfidează...) teatrul. Aşadar, teatrul fals al lumii contemporane se aşază fară jenă în faţa teatrului real, etalând, în fiecare duminică, superioritatea numerică a spectatorilor. Actorii, cu robe cusute în fir auriu, îşi parchează modest jeep-urile şi se grăbesc să intre în locul strâmt, acoperit de o cortină îngustă, în spatele căruia se murmură aceleaşi texte, chiar dacă protagoniştii au preferinţe diferite pentru lungimea bărbilor.
Biserica faţă în faţă cu teatrul, între ele derulându-se piesa zilnica de pe scena vieţii: din perspectiva lui Soren Kierkegaard, acest fenomen arhitectural poate fi doar o banală materializare a unui avertisment imperativ: falsul şi superficialitatea, elemente esenţiale ale oricărei lumi neesenţiale, îşi arogă titlul de adevăr fundamental. Îmbălsămaţi în uleiul volatil al acceptării de către alteritate, fiecare dintre noi ne autoservim din omogenitatea maselor, asemănându-ne, integrându-ne, pierzându-ne, ne-asumându-ne!

Iulia Sirbu Herbil

Am nevoie de tine!

2011-05-24T03:45:00.000-07:00

Este uimitor felul în care, în viaţă, cădem pradă orgoliului personal, sacrificând, în numele autorităţii, dreptul la dragoste şi confort.
Când i-ai spus ultima oară dragostei tale: 'Am nevoie de tine!'?
Paradoxal, cu cât nevoia noastră de dragoste creşte, cu atât ne străduim mai mult să mascăm această nevoie! Pornim un război pueril al 'nasului pe sus', al demonstraţiilor de independenţă sentimentală, al nervilor şi al interpretărilor fără fond. Pe măsură ce această bătălie îşi parcurge itinerariul absurd, nevoia noastră de celălalt creşte şi, culmea, proporţional cu aceasta creşte şi rigiditatea noastră, insistenţa noastră în impunerea autonomiei absolute. 'Nici nu am nevoie de tine, dacă vrei să ştii' - iată concluzia implacabilă care vine să înlocuiască în mod tragic adevărul eteronomiei noastre sentimentale. Cu cât celălalt este mai puţin disponibil, cu atât ne erijăm în false apostazii care dislocă, uneori iremediabil, coeziunea spirituală a cuplului.
Secretul dependenţei de dragostea celuilalt este unul foarte bine păstrat în cuplu. Niciunul dintre cei doi parteneri nu este dispus să lase garda jos înaintea celuilalt, iar acest lucru poate duce la catastrofe. Câte despărţiri nu survin în urma unor astfel de jonglerii radicale!
Când lupta pentru supremaţia autonomiei personale merge prea departe, exprimarea sinceră şi deschisă a nevoii faţă de celălat devine o provocare bilaterală: chiar dacă te hotărăşti să devii asertiv, acest lucru nu implică şi credibilitate. Celălalt va fi luat prin surprindere de atitudinea ta, atitudine care îl va scoate din zona de confort, nefiindu-i familiară. Şi aici se poate ajunge la un nou conflict: acela în care sinceritatea ta cea mai profundă este pusă sub semnul iritant al întrebării! Secretul este să nu te întorci la armele disimulării: tu trebuie să rămâi ferm în dezvăluirea adevărului tău şi să ai răbdarea necesară celuilalt de a se readapta la apropiere, la dezvăluire, la armonia de cuplu, zguduită îndelung de prea multă teamă de slăbiciune...
'AM NEVOIE DE TINE!' - iată o propoziţie care face diferenţa între fericire şi nefericire! Cereţi, şi vi se va da; spuneţi, şi veţi fi auziţi; preţuiţi, şi veţi fi preţuiţi!

PS: fiecare dintre noi se simte flatat de faptul că omul care îl cunoaşte aproape pe de rost încă mai are nevoie de el, de dragostea lui!

Iulia Sirbu Herbil

Banii si pretentiile...

2011-05-21T13:40:00.000-07:00

Din pacate, subiectul nu este deloc unul dintre cele mai lejere... Cei care nu au cunoscut aceasta rasa impura, a parvenitilor, pot visa mult, se pot erija in lupte injuste in numele descrierilor ideologice ale propriilor pretentii...puerile...
Ideea acestei abordari mi-a venit odata cu intrebarea: De ce fluturii isi ranesc aripile alergand in zborul lor absurd spre lumini artificiale?...

Am o prietena pe care varsta a inselat-o in asteptarea ei de a-l intalni pe el: frumos, destept, tanar, cu bani.... De fapt, ultima parte este pe locul intai... Incerc sa ii explic faptul ca lucrurile nu sunt nici pe departe asa cum par, ca banii facuti peste masura creeza orgolii imense si, mai mult decat atat, frustrari imense. Da! Da! Frustrari. Sa ma explic: nu am cunoscut pana acum om bogat care sa nu creada ca poate cumpara orice - ce iti spune tie acest lucru?! Nu! Nu e vorba despre darnicie... Este vorba despre frustrarea de a crede ca tot ceea ce pot obtine in viata se poate obtine, mai sigur, cu bani. Or, acest lucru ne duce spre urmatoarea concluzie: orice om care crede despre el ca e valoros financiar crede, implicit, ca toti oamenii care se aduna in jurul lui - de laprieteni pana la femei - sunt acolo MAI ALES pentru acest motiv! Nu conteaza nici macar de unde vin acei oameni, ce familii au sau nu au in spate, ce cunostinte au, ce pretentii au... nu conteaza daca au sau nu au si ei bani la randu-le... ATATA VREME CAT STAU IN PREAJMA UNUI OM CU BANI,OMUL ACELA VA CREDE CA STAU ACOLO PENTRU BANII LUI. Or, daca aceasta nu este o frustrare morbida ce vine odata cu averea materiala, atunci nu e nimic...
Trebuie sa mentionez faptul ca acest lucru se intampla mai ales oamenilor care nu au crescut in familii bogate: si sunt foarte multi! Oamenii care au crescut visand sa aiba candva bani, in momentul in care au ajuns sa ii detina, traiesc indiscutabil cu senzatia ca toti ceilalti viseaza la asta si, mai mult ca sigur, toti ceilalti au mai putini bani decat ei si vor sa atenteze la bunurile lor materiale.
In tot acest timp, acestor indivizi li se dezvolta, implicit, alte si alte veleitati care nu isi gasesc suport in realitatea imediata. Cumplit este faptul ca, indiferent de calitatile umane ale acestora, ei o aseaza deasupra tuturor pe cea mai putin importanta dintre ele: banii.
Din pacate, pentru cei care cred ca exista relatii sincere de amicitie sau, Doamne fereste, de dragoste intre un parvenit si un om normal (prin normalitate intelegem chiar oameni bogati, cu conditia ca acestia sa se fi nascut in familii bogate), ei, bine, psihologia va contrazice amarnic.
Parvenitii au frustrarea majora de a nu reveni cumva la ceea ce au fost, pe cand oamenii normali au o delicatete aparte, au o relaxare permanenta care te face sa te simti ...acasa...in preajma lor, au un farmec inefabil care iti transmite o stare de liniste, de familiaritate - sunt oameni alaturi de care te simti ca un vechi prieten, chiar daca ii cunosti doar de cateva minute. In schimb, parvenitul are o alura constipata: oricat ar vrea sa para de relaxat, este mereu preocupat de postura, de gesturi, de...cuvinte - parvenitul asteapta mereu sa fie complimentat, incurajat, apreciat, dar nu ar aprecia pe altcineva "mai putin bogat decat el" nici in ruptul capului. Omul normal pune pret egal pe cei din jur, parvenitul pune pret doar pe avere: "daca este mai bogat decat mine, este valoros, altfel, inseamna ca e pe interes!", isi spune acesta in mintea lui stramta in care au loc doar denumirile de organe reproducatoare folosite pe post de argument.
Parvenitii sunt convinsi ca toate femeile sunt curve care umbla dupa banii lor si ca toti barbatii sunt niste bieti neajutorati care au nevoie de ei. Parvenitul nu este prietenul cuiva: el este ori protectorul ori protejatul cuiva (depinde cati bani are acest "cuiva" - daca are mai putini este un protejat, daca are mai multi, este un protector).
Unui parvenit ii este sila de parveniti. Corolar, cum analizeaza lumea prin prisma propriului exemplu, si, mai mult, cum are convingerea ca toti ceilalti vor sa se imbogateasca prin orice mijloace, parvenitului ii este sila de toti - are o permanenta grimasa - semn ca e plictisit de toata lumea care "se straduieste sa se bage in seama cu el!"
Este foarte important sa recunoastem parvenitii, pentru ca pot atenta grav la statutul nostru! Daca te aventurezi sa accezi in viata unui parvenit, risti iremediabil sa fii pus in lumina celor care au vrut sa ii fure bunurile: fie ele financiare sau de alta natura. De ce? Pentru ca parvenitii au alergie la oamenii independenti - acestia nu concep ca cineva care a fost la un moment dat in anturajul lor sa aleaga...altceva! Parvenitii sunt Alfa si Omega grupului de prieteni, familiei sau cuplului. Doamne fereste sa nu te inchini preamaretiei lor, ca Dracu' te-a luat! Nu te mai spala nici Iordanul de gura lor spurcata care va spune despre tine tot ce este mai rau, mai compromitator, mai mizerabil - pentru ca pot si pentru ca urechile celorlalti ii asculta...muteste.
Ce se intampla daca, totusi, ajungi sa ai o relatie cu un astfel de element periculos?! Simplu! Tot ce e mai rau! Indiferent ca e fata sau baiat, partenerul tau va fi mereu seful, iar tu sclavul. Adica: tu trebuie sa taci si sa asculti, tu trebuie sa crezi si sa nu cercetezi, tu trebuie sa fii fidel/fidela, in vreme ce partenerul tau are chiar obraznicia sa iti povesteasca detalii despre ultima lui aventura, ca si cum ai fi un prieten bun care trebuie chiar sa ii aplaude succesele de alcov. Daca nu ti se pare fair-play aceasta abordare, desigur ca poti pleca instantaneu la viata ta, la alte treburi, la alta relatie. DAR, parvenitul nu va lasa lucrurile asa: din punctul lui de vedere, oricat de mult ar fi mintit intr-o relatie, parvenitul este intotdeauna cel mintit; oricat de mult ar fi inselat intr-o relatie, parvenitul este intotdeauna cel inselat - legea dupa care isi ghideaza existenta este: "daca nu esti cu mine, esti impotriva mea!". Acest om, barbat sau femeie, va pierde multa vreme pentru a-ti aminti cat ai gresit, pentru a distruge orice orizont pe care viata ti l-ar putea deschide, pentru a te tara intr-o mocirla de cuvinte si povesti pe care greu le vei putea curata de pe hainele noului tau prezent, daca esti cumva un om interesat de parerile celorlalti. Daca nu esti, atunci vei ramane cu o sila de parvenitism care te va impiedica sa mai legi vreodata amicitii cu parvenitii.

... sometimes it hurts instead...

2011-05-18T12:27:00.000-07:00

Mi-ar plăcea să zic: nu ştiu cum e...nu mă interesează... Dar...ştiu...
Dacă aş putea să adun lacrimă cu lacrimă, şi fiecare durere din care ea s-a stors să o pot reconstrui întreagă, aşa cum a fost ea atunci, iar totul, ca preţ plătit pentru o fericire prea scurtă, totul acesta pustiu, fluid, eşecul sufletului meu ucis de vise prea naive pentru maturitatea cerută iubirilor de ... hârtie, dacă aş putea să transform această glorie mizeră a suferinţei în bani, ca să aflu exact preţul plătit, am convingerea că aş putea cumpăra nu doar toate bogăţiile lumii, dar, mai mult decât atât:
dacă aş putea să îmi iau înapoi toate lacrimile şi să le transform în monedă oficială de schimb, aş putea să îmi cumpăr, cu experienţa dobândită, ani, mulţi ani...prea mulţi ani pierduţi între timp! O viaţă nouă!
O altă viaţă, în care lacrimile nu sunt monedă de schimb pentru fericire...
Pentru că, în această lume, bugetul meu de lacrimi s-a epuizat devreme şi nu îmi mai permite buzunarul de lacrimi fericiri plătite prea scump...
Astăzi nu îmi permit decât trocuri extreme - suflet pentru suflet... sau nimic.

Rândurile de mai sus sunt scrise pentru fete care au iubit bărbaţi pe care eu i-am iubit, şi, mai mult decât atât, pentru fete care au pierdut bărbaţi pe care însămi i-am pierdut, iar, peste toate, pentru acele femei care au pierdut, în ciuda tuturor monedelor de schimb - fie că au fost lacrimi, disperări, ameninţări, renunţări - bărbatul pe care eu, încă, nu l-am pierdut... Îmi pare rău pentru toată suferinţa pe care le-am provocat-o, involuntar! E adevărat! Pentru că... ştiu cum e!...

PS: Eu v-am iertat... Vă mulţumesc pentru felul în care l-aţi iubit...
Iulia Sîrbu Herbil

ÎNDRAGOSTIRI

2011-05-10T14:50:00.000-07:00

Imediat se implineşte un an de cand a plecat în Israel, ţara ei de origine, una dintre cele mai dragi prietene ale mele: pentru noi, discuţiile deschise erau mai importante decât orice convenţii. Adica, pacatul nu e pacat, aşa cum ni se spune ca ar fi, oamenii cei mai nevinovaţi sunt de multe ori mai manjiţi de pofte şi chiar de fapte, mult mai mult decât cei care par a fi, de departe, nişte mediocri imorali...
De la plecarea Ninei am ramas cu un cumplit dor de oameni autentici: aceşti 'eu niciodata...'; aceşti 'daca tu ai reusit sa faci asta, inseamna ca a fost simplu' sau 'eu, daca aş fi fost în locul tău, niciodata nu aş fi...' şi alte şi alte mii de exemple covârşitor de plictisitoare... Mi-e dor de prietenii autentice cand toti amicii mei au crescut repede, prea repede pentru puţinul timp rămas discuţiilor oneste, chiar dacă nu de fiecare dată şi corecte...
Nostalgica am fost de multa vreme, poate dintotdeauna, dar începe să se vadă mai clar acum când lumea se înstrăinează din ce în ce mai mult de suflete, agăţându-se rapace de materialitatea neesenţială a gloriilor de orice fel.
Între norii aceştia albăstriţi de atâtea eforturi spre strălucire, iată o rază ce se diluaează spre zenit, ca un fulg scăpat din aripa unei păsări de pradă: îndrăgostirea. Ce vreme frumoasă este aceea răsărită la timp de dragoste! Ce lumi minunate putem cuceri doar în numele iubirii! Ce gesturi despre care, oricât de mult s-a scris, rămân insuficient aprofundate de logica umană! Este o minune să fii îndrăgostit! Si este un miracol, poate chiar mai mare, să ştii că cineva se îndrăgosteşte.. în ciuda oricăror circumstanţe...de tine. Îndrăgostirea este maniera inefabilă prin care natura se dezice de sălbăticie şi îngenunchează în faţa blândeţii şi a îngăduinţei umane.
Se cuvine să avem mai multă grijă de îndrăgostiri: fie că sunt ale noastre, fie că sunt ale altora, îndrăgostirile sunt flatări înalte pe care nu le dăruieşte oricine, nu oricând. Pentru că, dacă există în lumea aceasta, atât de neliniştită, un panaceu, acesta este, trebuie să fie dragostea - cu fluturaşii ei, cu fâstâcelile ei, cu supărările ei de-o clipă şi împăcările nesperat de lungi, cu disecarea clipelor în ore de confesiuni. Dacă este absolut normal să iubeşti, mi se pare sublim să fii iubit: minunea prin care un biet om ajunge să obsedeze gânduri străine, alterităţi impregnate cu alte sensuri genetice, nu poate fi decât de la Dumnezeu.

PS: Nu avem niciun merit în iubirile purtate pentru noi, dar avem, faţă de ele, obligaţia de a le proteja de dureri şi răniri gratuite, iar faţă de noi, datoria de a încerca, măcar, să ne ridicăm la asteptările lor...

Cu recunoştinţă,
IULIA SÎRBU HERBIL

Intalnirea de zece ani. Fotografii de mare valoare sentimentala / special pt domnul PANA :P

2011-04-18T07:11:00.000-07:00

LMA! Ne vedem in 5 ani! da?... :D

Dupa numele din catalogul clasei a 12- a, de la stanga la drapta:
o domnisoara deosebita + prietenul ei, Ionut Manea;
Irina Butoi; Mariana Buzarnescu; Marinela Cojocaru;
Larisa Milarez; Catalin Pana;
doamna diriginta Veronica Niculescu, Marian Maglaviceanu;
doamna profesoara de franceza Felicia Palici;
Cosmin Badele; Sorina Gheorghisan; Violeta Poenaru;
Iulia Sirbu, Roxana Smeu + frumosul ei sot.

Laboratorl de chimie si produsele celor zece ani de viata matura... teoretic

Sorina Gheroghisan si Mariana Buzarnescu

Larisa Milarez si doamna diriginta Veronica Niculescu

Sufletele mele dragi

Baietii grei ai promotiei noastre: domnul Pana si domnul Badele.
Fetelor, sunt liberi de contract! :D
(si, nde mai pui ca au cele mai bune recomandari...)

Roxana Smeu, eroina noastra...

Domnul farmacist de la Bozovici, sotul Roxanei Smeu

Super cuplul colegului meu de banca: Marian si Nico

delicata Violeta Poenaru

Irina Butoi si Violeta Poenaru - doua dulceti devenite mamici model...

Veselia clasei - doamna Marlen Cojocaru Martie - din- Post! :)))

Sorina Gheorghisan, inca Gheorghisan...pana in august, pe 28.... :D
Casa de Piatra, So! (imi cer scuze ca nu am intors poza....)

Multi ani traiasca! Laaaa Multi aaaaani, PROMOTIA 2001!

GAUDEAMUS -TORTUL promotiei 2001.
10 ANI!

Doamna profesoara Palici Felicia

Imbratisand-o pe doamna Palici

Imbratisand-o pe doamna diriginta

Vizionarea filmarilor de la banchetul de-a 12-a... Uimitor! Eu sunt acolo?
Nu creeeeed! :)))

Urmarind filmarile de la banchetul de a 12-a... Doamne, ce mult ne-am schimbat!
Da' peste inca zece ani?!... Cate peripetii! Cate noutati!
Cate lucruri pe care nu credeam sa le traim vreodata: rele si bune!....

Urmarind filmari din timpul liceului... compromisul cu trecutul este foarte amuzant :)))

Hai la joc!

Urmarind filmarile de la banchetul din clasa a 12/a,
cand l/am haituit pe domnul Pana.... :D

Iuhuhuuuuu!

Doamnele profesoare supravegheaza joaca fostilor copii...

Doamna diriginta Veronica Niculescu si
doamna profesoara de franceza Felicia Palici

ce sa mai spunem: se vede ca vinul a fost tare bun... :D

Domnul Maglaviceanu in forma maxima :D

Domnul Badele in mare forma la sarbe si hore (in ciuda durerilor de picior...)

Sarbe oltenesti

Pinguinul...

Violeta Poenaru si Iulia Sirbu

Nicoleta, prietena lui Marian Maglaviceanu, fostul meu coleg de banca +
prietenul ei, Suca :))

Sotul si eu, razand la glumele Nicoletei, prietena colegului meu de banca
Marian Maglaviceanu

Gelutu Herbil si Iulia Sirbu

Larisa Milarez si Catalin Pana

In banci, elevi si profesori impreuna, ca niste buni prieteni

Doamna Profesoara de franceza Felicia Palici si doamna dirriginta Veronica Niculescu

O fotografie legendara: Domnul Pana si Doamna Palici, buni prieteni la orele de franceza

Doamna diriginta flancata de doua personalitati deosebite:
Marian Maglaviceanu si Cosmin Badele

Doamna Palici, Domnul Maglaviceanu, client fidel la orele de franceza,
doamna diriginta Niculescu si domnul Badele

Herbilii - Gelu Herbil si Iulia Sirbu Herbil

Eu, flancata de doi barbati irezistibili: D :
Domnul Pana :D (Dorin Catalin) si domnul Badele (Cosmin): mari oameni, mari caractere!

Marian Maglaviceanu + Nico, Irina Butoi, Violeta Poenaru,
Marinela Cojocaru si Larisa Milarez + viitor bebe

Adăugaţi o legendă

Cel mai bun coleg de banca, Marian Maglaviceanu impreuna cu o femeie deosebita,
Nico (viitoare Maglaviceanu, speram) si Iulia Sirbu, cea mai norocoasa
colega de banca :D

Cosmin a daruit primele trei volume de investigatie si studii sociale
celor doua distinse profesoare

Dr. Mariana Buzarnescu, D/na Diriginta Veronica Niculescu,
D/na prof franceza Felicia Palici si domnul inspector, avocat si Conf. Dr. Cosmin Badele

Se cauta fosti colegi de liceu, pentru intalnirea de zece ani!

2011-04-08T06:30:00.000-07:00

Promotia 2001 Contabilitate/Finante, Calafat! 17 Aprilie este ziua celebrarii a zece ani de la terminarea liceului!
Facem apel catre oricine care poate da relatii despre fostii nostri colegi:

POPA ILEANA - CALAFAT
SCLIPCEA ANDA - RACOVA, Ciupercenii Noi
MARCU LUCIAN - CALAFAT, GIUBEGA (ultima data lucra la jandarmerie, in BUCURESTI)
PISLEAG LAURENTIU - CALAFAT, SIBIU, TIMISOARA

ATENTIE! AVEM NEVOIE DE VOI!

Oricine poate da relatii este rugat sa ne contacteze pe nr. de tel. 0785 070 151 - COSMOTE

Ne cerem scuze fata de toti cei plecati din tara, in special fata de eroul nostru, MIHAI FILIP, care a fost retinut "de niste kestii marunte", pe frontul din AFGANISTAN!!!!! Filip, te iubim, suntem mandri de tine, iti tinem pumnii si te asteptam acasa - PROMITEM ca mai facem un chef special cu tine, cand te intorci!

PS: Dragi colegi, va asteptam in 17 aprilie (de Florii), la ora 10, la Biblioteca Liceului Stefan Milcu, CALAFAT, pentru strigarea catalogului, sau la petrecerea de dupa, incepand cu orele 12, la GEAMANU (sus, pe scari).

VA MULTUMIM ANTICIPAT PENTRU COLABORARE!

Cu drag, .... "SEFA" (sic!) :))) :p

Copiilor de oi si de capre li se taie capul, cu un cutit, de Paste...de obicei. Cainii vagabonzi trebuie sterilizati?...

2011-04-08T05:59:00.000-07:00

Cu orice risc, am sa imi dau cu parerea pe un subiect extrem de delicat... Eutanasierea cainilor fara stapan.

Va spun doar o poveste - In urma cu doi ani, familia x se bucura de fiica lor in varsta de doar cativa anisori. Papushica vie crestea sub ochii vecinilor de la bloc si era bucuria cartierului / zambetul ei, privirile de cer fara nori, care seamana cu privirile fiecarui copil ce abia a invatat sa paseasca, parul buclat ce se infiora in unduiri line de culori galbui la fiecare adiere primavaratica... Primele cuvinte: mama, tata, dudu, papa, miau, ham-ham...
Cand mami o lua de manuta sa o invete cu animalele dragalase ce se aciuisera prin fata blocului, Dragalasha se repezea sa il prinda pe ham-ham de blana si sa isi lipeasca fatza de boticul lui balos si iubitor care o mangaia cu o limba roza si umeda, de prieten bun. Dragalasha a invatat repede ca ham-ham si miau sunt prietenii ei.
Pana intr-o dimineata cand ham-ham a inceput sa alerge dupa vrabiutele galagiaose si, in entuziasmul lui copilaresc, ce semana foarte bine cu sufletul Dragalashei, s-a indepartat mult de zona sigura pentru joaca de copii - fara sa stie ca Dragalasha il urmase, umpland aerul primavaratic de clinchet viu, cu rasul prietenei copila.... Un ras care s-a risipit in eter, departe de privirile familiei, ale vecinilor, ale prietenilor....departe, poate, chiar de Ingerul pazitor... S-a grabit sa ajunga la Dumnezeu....
Doar Ham-ham a vazut ... si de atunci urla in fiecare seara la luna, de atunci nu mai doarme si nu se mai imprieteneste cu copiii de la bloc.... El a vazut prea tarziu ca Dragalasha l-a urmat... Au intrat pe teritoriul dulailor, din joaca...
Dragalasha nu stia sa se teama de ham-ham - ea credea ca toti cainii sunt la fel... si a privit razand cum vin spre ea, in fuga, maraind, urland a foame salbatica. In joaca ei de-a cel mai bun prieten, Dragalasha si-a deschis bratele, tropaind spre ei cu pantofiorii ei roz, cat un deget...
Atat a mai ramas : un pantofior insangerat si o suvita buclata de par auriu...
Si multe, multe lacrimi.............................................................
...............................................................................................

Inteleg mila, o cunosc, o respect. Dar, uneori, viata ne sileste sa alegem intre doua feluri de mila: mila de oameni si mila de animale. Ne grabim sa facem dreptatea morala, care sa ne puna intr-o lumina buna inteligenta, propovaduind mila de caini, cand pe masa de Paste infigem, infometati, furculitele in carne proaspat rumenita de miel....
Ati vazut vreodata cum se taie un miel? El nu plange.... nu spune nimic... Ati vazut vreodata cum se taie un ied? Un ied plange ca un copil, se zbate, cere indurare pe limba lui: stie ca e nevinovat, stie ca nu cunoaste raul si rautatea, ca nu a mancat alceva decat fire de iarba, ca, daca l-am lasa in pace, ar mai avea ceva de trait, pasnic, bland, pe langa noi....
Vine Pastele. Kilogramul de miel taiat are pretul unei sticle de sampanie ieftina. Nu sute, ci mii de miei se taie anual doar pentru festinul nostru... al celor care ne grabim sa iesim in strada cu bannere ce apara prelungirea suferintei mizerabilei vieti de caine vagabond care nu admite sa iesim la plimbare prin parc, dupa lasarea intunericului, care, uneori, ne mananca de vii ... copiii...
Nu spun ca merita sa fie ucisi. Dar, mieii si iezii de ce merita?!...

PS: Imi cer scuze fata de toti in fata carora am parut apostatica, imi cer scuze fata de iubitorii de animale care nu mananca miei... DAR, cereti scuze si voi, parintilor de copii mutilati sau mancati de prietenii nostri patrupezi, de care asteptam intotdeauna sa aiba grija altii... eventual statul...
Pe final, propun sa ne amintim versurile lui Labis: "Mananc si plang! Mananc..."

Eu sunt NIMENI. Vă recomand să fiţi şi voi aşa, din când în când...

2011-02-01T08:11:00.000-08:00

Cald. Foarte cald. Mi se usuca gura: nu imi dau seama dacă e de la patriotismul francezului Jean Sevillia, care este pe punctul de a expulza orice formă de altceva nefranţuzesc - nu sunt sigură, dacă în sinea mea nu cumva cred că are dreptate ... Stiu ca are! Poate de-asta mi s-a făcut şi mai sete. Sala de lectura de la BCUT este incredibil de calda - dtpdv (din toate punctele de vedere)! Ma hotarasc greu sa plec spre iesire, dar am nevoie de un Cola urgent! Ar trebui sa beau apa plata, însă o viaţă fără vicii este o altă viaţă, o viaţă care nu ar mai fi deloc a mea... COLA!

Cand ies din sala, imediat langa uşă, femeia de serviciu are de făcut câteva retuşuri podelei. "Bună Ziua!", zambesc spre ea cu dintii din dotare expuşi pana la maseaua de minte. Femeia îşi ridică privirea spre mine si mă fixează din cap până-n picioare. Continuu sa mă hlizesc, aşteptând, cumva, un raspuns...
Ea mă "fixează ... fix". Nu vrea să îmi spună ce aştept eu să îmi spună. Mă simt încurcată: să o mai salut odată, chiar dacă ştiu sigur că m-a auzit?... N-am timp să-mi răspund la retorică: femeia deja intră în baie, cu treburile ei. Zâmbetul mi-a rămas pe faţă ca un rictus...tâmp.

Cred că am deranjat-o cu ceva, sau că are o zi gri...
...................................................
M-am întors cu otrava mea dulce spre sala, hotărâtă să nu o mai deranjez pe doamna de la curăţenie nici cu o privire. Era pe hol, curăţând podeaua. M-am ridicat pe vârfuri, să nu stric prea mult, si am păşit repede spre uşa de la intrare. De aici, un grup de studenţi s-au grăbit să iese peste mine, peste curatul lustruit, peste măsură de indiferenti la cei din jur. Nu s-au uitat, parcă nici nu au văzut... Ce sa mai salute?!....

Am înţeles atunci de ce nu mi-a răspuns femeia: chiar dacă nu mai era nimeni în jur, nu a fost sigură că am salutat-o pe ea - într-o lume în care toţi se îngrămădesc să dea bineţe profesorilor, mai ales acelora "ai dracului, la care abia treci", unde nimeni nu se grăbeste să îşi salute colegii, decât asa, cu plictis în glas şi cu un soi de "jemanfişism"... cine mai are timp să salute femeile de "servici"?! NIMENI!

PS: suntem un popor de slugi pentru că ne plac prea mult stăpânii! Trist este faptul că stăpânii, fiind români la rându-le, nu prea ne plac deloc pe noi, sclavii, ca au şi ei stăpânii lor la care să se inchine..."sclaveşte".

Adriana Delia Barar - Feeling like a rockstar, Hot Winter Fashion 2010

2010-12-06T08:11:00.000-08:00

Adriana Delia Barar - o artista cu pedigree - Swiss House Timisoara - Fashion Show 26 noiembrie 2010.

2010-12-03T11:26:00.000-08:00

Designerul colectiei B.A.D. Style - un artist cu pedeigree - Adriana Delia Barar

Iulia Sîrbu Herbil - Mireasa colectiei B.A.D. Style - by Adriana Delia Barar

Iulia Sîrbu Herbil - mireasa colecţiei semnate Adriana Delia Bărar

O seara de nota 2010! Cand frumusetea, talentul si tineretea isi dau mana, se intampla lucruri minunate! Colectia Adrianei Barar, B.A.D. Style, a avut curajul sa spuna lucrurilor pe nume cu originalitate! Pentru cei care au senzatia ca fashion-ismul si creativitatea trebuie sa frizeze comercialul, think twice! Colectiile B.A.D. Style reusesc ceea ce si-au propus: rock the sceene!

In aceeasi nota a feminitatii decelate prin tinute, de data aceasta apoteotic incastrate in delicatete, spre deosebire de viziunea rebela, curajoasa a Adrianei Barar, tinutele semnate Diana Tatucu au impresionat prin "cumintenie" - intr-o lume in care less is more este luat ca atare, riscand sa ne trimita Evele catre tinuta originara.

Complimente designerilor vestimentari Adriana Delia Barar si Diana Tatucu, acestor doua zeite ale frmusetii plasmuite prin tinutele de o estetica surprinzatoare!

Cu deplina admiratie,

Iulia Sirbu Herbil

PS: Profit de aceasta ocazie pentru a face o paranteza pe care prea multi refuza sa o confrunte - Adriana Delia Barar era un copil talentat, darnic si plin de vise mari atunci cand am cunoscut-o. Acum a devenit un tanar ale carui colectii au facut inconjurul tarii in aplauzele unui public rebel ca si ea, care astepta de multa vreme ca designul vestimentar sa respecte canoanele originalitatii: iata ca s-a intamplat. Cu toate acestea, Adriana a avut, in acelasi timp, sansa si nenorocul sa fie unicul copil al parintilor ei - tatal ei fiind adorat intre iubitorii muzicii rock romanesti : Adrian Barar este cel care a pus bazele trupei CARGO. Ce poate fi mai frumos decat o familie in care artistii se intrec in realizari uluitoare in toate domeniile?!

Unii cred ca anonimatul -

sunt voci care incearca sa ii umbreasca acestui tanar designer ( care deja a demonstrat!!!) bucuria propriilor reusite, punand toate aceste voluptati pe seama numelui sau. Sunt oameni care nu pot sa faca distinctia intre un brand si un nume de familie. Adriana Barar si-a construit brandul B.A.D. Style - daca ar fi simtit ca are nevoie de "spate", si-ar fi spus, poate, CARGO. Dar nu a facut-o - nici acum, nici atunci cand nu implinise optsprezece ani, dar era prezenta pe podium cu propriile creatii! Acest lucru ar trebui sa puna pe ganduri oameni care cauta doar uratul, doar nefirescul. Poate ca tocmai cei care discuta despre aceasta tanara ca despre un produs fortat al numelui de familie sunt cei care simt nevoia sa se afirme prin altceva decat prin munca, incredere si talent! Adriana Barar, autoarea brandului fashion B.A.D. Style, si-a creeat imaginea rebela, cumplit de indrazneata, inacceptabil de curajoasa pentru lasi, pentru invidiosi... pentru oameni mici care inca mai cred ca singura cale de iesire din anonimat este asocierea cu nume consacrate.

Ei, bine, dragii mei, eu, deocamdata, nu va contest estetica, dar va contest originalitatea multora dintre voi! Am obosit sa dau note unor prezentari copiate de pe canale media, sa privesc aceleasi si aceleasi texturi, nuante si forme, sa caut scuze si sa incerc o condescendenta fortata in fata falsilor creatori de fashion romanesc, oameni care nu fac altceva decat copii mai ieftine ale unor branduri straine - dar vor sa fie recunoscuti! Si, doar pentru ca ei nu au reusit - din cauza indolentei lor - arunca acum pietre spre oameni care au curaj, cautand scuze pentru succesul altora si pentru insuccesele lor.

PACAT! Asteptam mai mult de la voi, stimati colegi!

I love all the ways you are - fiecare clipa a vietii este o inspiratie, daca o lasi...

2010-11-08T11:13:00.000-08:00

Printre tavile de checuri aburinde spre nasucul roz de ger al celui plecat in toamna gri mereu devreme si intors mereu tarziu, nasuc ce viseaza lapte proapspat cu cacao si felii vanillate de prajitura casei, zeita bucatariei avea un secret numai de ea stiut - pentru ca cele mai bune opere de arta ale cuptorului sa nu fie irosite. Taina aceasta era fredonarea unui cantecel...stiut sau nestiut, plasmuit sau amintit, bland sau aprig. hmmmmmmm...... Vocea modula valsuri pe deasupra aluatului care crestea vazand cu ochii...
Si cantecelul prindea forma de prajitura...cuvinte de zahar...acorduri de vanilie: I love all the ways you are!...

Cu umorul mustatilor albe, de-o clipa, cand buzele se inmoaie in lapte cald,
Iulia Sirbu Herbil

VERSURI PENTRU O FLACARA... (In memoriam Adrian Paunescu)

2010-11-07T02:00:00.000-08:00

Versuri pentru o flacara: Adrian Paunescu

2010-11-04T10:04:00.000-07:00

Parintelui, Adrianului

Am invatat ce este poezia
prin graiul tau tacut, aproape gand:
Ajunge sa ne-nfranga erezia,
"Totusi, iubirea", asteptand la rand.

Tu n-ai sa mori, chiar daca vine ceasul
Sa treci cu-n pas mai dincolo de noi:
La coapta-ti rima ne-om face popasul:
Culege-o-vom din pomi cu fructe moi!

De nu ne-am intalnit aici, Minune,
e pentru ca stiusem de pe-atunci
Ca nemurirea are sa ne-adune.
Esti ruga noastra de parinti, de prunci!

Te-au plans ochi mari de cand erai in viata:
de cand te-ai scris si te-ai lasat citit:
Ai fost tot foc si ne-ai topit de gheta,
Dar apa te facu sa arzi mocnit...

Iti cerem astazi, noi, putini, iertare,
Caci n-am stiut sa te pastram arzand
In valvataia ce fusesei: mare!
Arzi, Adriane, iarasi! Pe curand!

Cu sentimentul nimicniciei,
Iulia Sirbu Herbil

"Frumoasa timisoreană" (dupa sintagma "frumoasa venetiana"), Andreea Papp

2010-11-02T19:43:00.000-07:00

Zordezi se rataceste prin lumea viselor cu ingerita mea, caci eu mi-am luat concediu de neodihna pe calea migrenelor si a uciderii timpului prin retele de socializare... Ma uit pe Facebook...nu inteleg de ce mai am pagina asta...nu inteleg de ce mai am blogul, de ce pe Youtube inca mai pun tot felul de urme efemere ale sufletului meu... Ma mint ca sunt toate pentru familie, pentru prieteni...poate pentru necunoscutii care vor gasi in ele o urma de speranta, o lumina in stare sa ii faca sa inteleaga faptul ca si altii au mai ratacit...

Unu jumate, doua fara ceva... Facebook. Ma uit la prieteni sa vad cati cunosc: ma miiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiir.... dar...ma bucur ca am o lista pe care, pana sa o parcurg, mi se va face somn - si nu va mai trebui sa ma tortureze remuscarile aferente unei vieti virtuale, mintite indelung...cu fiecare click...

Laura... Laaaauraaaa! Chiar, mai! Frumoasa Laura! Uite, ne-am reintalnit intamplator la o petrecere si n-am apucat sa povestim multe... Dar am avut vreme sa impartasim cateva idei despre scris, despre pasiuni...

..."Si fata aia frumoasa - parca era un inger - toata alba si blonda" ..."si foarte talentata"- ma completeaza Laura. ""DA! Scrie si ea! A publicat deja carti - eu ii citesc site-ul... Intra si tu! O sa iti placa! Da pe Google numele ei sau numele site-ului..." Laura a continuat, dar eu am uitat - de aici mi se rupe filmul. Care este numele ei? Care naiba este numele site-ului?

maaaammmm...sau naaaannn...sau... Ooooffff! Imposibil! Mi-o amintesc pe Laura iterand - "se scrie cu doi..."Nah! Ca nu mai stiu cu doi...ce? Iau la rand consoanele si imi fac jocuri de cuvinte cu ele, poate, poate, nimeresc. Mai dau pe google: naaannnn , baabb...Nicio frumoasa. Nu! Nici aici... Nu e ea...

Lauraaa! Laura Ianas... o sun maine si o intreb - sper sa nu ma creada nebuna...Click-ai pe poza Laurei. Trebuie sa ii las un mesaj, sa o intreb... Intru pe pagina ei, send a message in stanga...friends...Papp...

Papp! Andreea Papp! Si e blonda! Si e rapitor de frumoasa! OOOOh! Laura! Tu m-ai casatorit - indirect...tu ma salvezi fara sa stii...:))

Doua jumate... sunt impresionata pana la fiori - trebuie sa marturisesc ca am o pasiune pentru femeile frumoase. Nu doar frumoase, ci frumoase si blande...inteligente... N-ai cum sa fii asa daca in spatele frumusetii fizice Dumnezeu nu a lasat si un suflu al propriei condescendente - de acolo vine puterea de a cuceri lumea: si fata asta o are din plin. Imaginile cu Andreea Papp sunt psihedelice - ma uit la poze cu ochii acoperiti de mainile lui mos Ene si o vad, in vis, la petrecere:

Senzatie. Toata. Ii marturisesc lui Gelu ca sunt cucerita. Zambeste. "Avem aceleasi gusturi?", il intreb. El ma saruta. Deci avem aceleasi gusturi.:)) "Dragul meu, sunt flatata ca te lasi sedus de ceea ce este mai ademenitor pe lume... Fata asta e de o senzualitate molipsitoare...".

Trei fara ceva... Deja am savurat-o, modesta, pe youtube. Navighez pe blog. Stilul tau. Citesc primul articol - cum sa devii mai atragator... Un baiat. Scrie despre ea. Despre ce se spune despre ea. Ah! Asta?! Pai, daca asta se spune despre ea, inseamna ca e o "plasmuire veritabila":

1) Daca ceea ce se spune despre Andreea Papp este si adevarat, atunci este un om complet, caruia pacatul nu ii este strain, prin urmare poate da lectii in cunostinta de cauza, la nivel empiric, fara sa citeze din marii clasici -de la umbra plantei din sufragerie, visand la cum ar putea fi traita o viata (in lumea aceasta plina de sfinti, pacatosii asumati devin fascinanti, nu credeti? :) Sunt ca o gura de aer proaspat...ei...eu...poate si tu...);

2) Daca ceea ce se spune despre Andreea Papp nu este adevarat, atunci este un om uimitor prin forta creatoare prin care se insinueaza in imaginatia maselor de curiosi spre a le servi la pranz ganduri necurate cu un inger.... Pacatul lor sa fie! :)))

En fin, cine are dreptul de a spune cuiva cum sa traiasca? Limitele fiecaruia tin de resorturi independente de vointa generala. Pana la urma si moralitatea este un efort care gliseaza de-a lungul modei. Din nefericire, dragi farisei, femeile nu mai sunt arse pe rug pentru idei, pentru pisici sau pentru cozi de matura. Cat despre noile viziuni ecumenice ale fostelor "fetite de cartier", cred ca stim cu totii cine a fost ce din momentul in care incepe sa deschida gura - nu ca nu ar avea, neaparat, dreptate, cand spun ca una (inteligenta, finuta, frumoasa...net superioara)...este/a fost "curva/alcoolica/drogata". Ce legatura are, totusi, aceasta vehementa stare de asediu, cu toate calitatile femeii respective? Ar trebui sa intelegem ca talentul cuiva, tropismul nativ spre frumuseti al unei persoane, toate sunt conditionate de starea moralitatii? Oh! Nu! Asa ceva se va intampla in clipa in care si alte femei ale istoriei, ca Simone de Bouvoir de exemplu, vor fi sterse din arhivele secolelor pentru a pune in locul lor numele unora mai vitregite de valente ... umane, dar la fel de "curve"...sau poate chiar mai rau....

Caci, vorba unui simpatic "Alpha" cuceritor: TOATE FEMEILE SUNT CURVE, doar ca unele mai stiu sa vorbeasca, sa zambeasca, sa cucereasca si altfel decat aruncand cu noroi...

PS: patru jumate. Buna dimineata!

Cu un pic de suparare pe o lume care prea se grabeste sa arate cu degetul ,

Iulia Sirbu Herbil

eu...TE iubesc... oricum...

2010-09-21T04:31:00.000-07:00

Iata o paradigma a sanctitatii urmelor pe care le ducem cu noi prin codul genetic al Lui. Al lui Dumnezeu. Nu atat acela de a iubi oricum pe cineva, caci asta vine de la sine, intr-o naturalete fidela spiritului mai presus de toate materialitatile arealului civic, ci, mai mult, acela de a fi iubit oricum.
Cea mai sigura cale de salvare a sufletului este esecul - pentru ca in pragul disperarii, in pragul maruntirii de sine si al diluarilor de orgoliu se naste nevoia suverana de sprijin: "sunt aici, sprijin sunt pentru tine si, chiar daca ai cazut, sunt aici...te iubesc oricum..."

Asta, da, declaratie de dragoste!

Cu stele verzi,

Iulia Sirbu Herbil

Despre juraminte...

2010-08-14T06:35:00.000-07:00

Da... in Bilblie scrie, acolo unde Moise a venit cu placutele in fata oamenilor care venerau, inca, vitei de aur, SA NU JURI! Nu stiu despre voi, dar mie, ca un facut, de cate ori m-a indemnat dracul sa jur, am facut-o stramb - si toti oamenii pe care ii stiu sa jure...jura stramb. De cate ori jura cineva...sa stii ca jura stramb!... Sunt cazuri, poate, cand juri pe viitor: "Jur sa..." Nu contest ca juramantul acesta poate fi o dorinta foarte mare pe care incerci sa o obligi la implinire prin juramant, ca si cum ti-ai lua o motivatie in plus intru implinirea ei, sa fii sigur ca dorinta nu se va sterge in timp...si sa duci la bun sfarsit implinirea... Cu toate acestea, juramintele, ca si promisiunile, sunt doar cuvinte... Cuvinte care vin sa intareasca o dorinta sau care vor sa mareasca doza de credibilitate a unui fapt real/fals. Zic eu ca cine are nevoie de juraminte ca sa creada in ceva, isi merita soarta de mintit sau, dupa caz, de mincinos.

Cred ca, poate de la Moise, divinitatea, interzicand juramantul, a lasat un soi de blestem asupra acestui cuvant. Un parinte, cand isi naste pruncul, nu jura ca il va face mare...si, totusi, il face...

Ce vreau sa iterez aici este inutilitatea si pacatul de a jura in biserica. Ma gandesc in special la juramintele cununiei. Sunt arealuri si religii care obliga mirii sa jure pe Dumnezeu...ca vor ramane impreuna, ca se vor iubi intreaga viata, sa jure bine, sa jure...pe viitor. Unora li se pare normal, motivand aceasta normalitate prin dorinta: daca iti doresti cu adevarat sa ramai langa cineva, trebuie sa juri ca ramai... CE?! Mai mult: daca te temi sa juri inseamna ca nu esti sigur/a pe iubirea voastra..., ca, atunci, de ce sa nu juri?! CE?! ...Din nou: CE?!

Cum sa juri ca va fi totul bine...mereu, ca vei ramane si la bine si la rau...? Frumos, teoretic, ar fi sa ramai si la rau, dar, fiinta umana, prin natura sa, are instinctul conservarii - deci, daca esti un pic lucid, iti dai seama ca cea mai probabila actiune in preajma raului este sa-l eludezi, pe cat posibil. Am zis frumos, teoretic, pentru ca nu stiu cat de frumos ar fi, empiric, sa ramai la greu - cat de mult greu poate suporta fiinta umana? Sunt relatii in care violenta este un element sine qua non pentru viata de familie - acolo sa ramai, la greul acesta?! Ai jurat, nu? ... Exemple si cazuri de greu ... greu de dus...sunt multe...Pana la urma, greul ar trebui sa fie scos de tot din juramant - fericirea, linistea si armonia ar trebui sa fie singurele resorturi ale fiintei, ale familiei: Mult mai logic ar suna un juramant care promite ramanerea in armonie, credinta si fericire a unuia langa celalalt. Raul, greul, uratul, nu au ce sa caute in nicio declaratie de dragoste, cu atat mai putin intr-un juramant de iubire. Pentru ca, pana la urma, oamenii se indragostesc, iubesc, se cauta, se imperecheaza, ca sa le fie mai bine, nu mai rau... Stiu ca suna a erezie intreg acest discurs - imi cer scuze pentru aceasta! Freud a fost un eretic, atunci! Sa nu uitam de Galileo Galilei! Si cati altii! Oameni buni, un pic de luciditate nu strica nimanui! Daca nu juri, nu faci rau nimanui. Dar, daca Dumnezeu chiar exista, iar juramantul este un pacat, s-ar putea sa suparam pe Cineva ...jurand, asa, orice, de dragul traditiei si al demonstratiior gratuite...

Faptul ca te casatoresti in fata lui Dumnezeu cu cineva ar trebui sa fie o dovada suficienta a dragostei pamantesti ce va leaga! Cum sa juri pe Dumnezeu ca va dura vesnic? Ca va fi bine intotdauna, ca tu o sa fii toata viata intreg la trup si la suflet...ca cel de langa tine va fi la fel...ca nu o sa va ia dracu' mintile, pe parcurs, doar asa, ca sa mai fie inca unii care au jurat stramb! Cum sa juri pe viitor?! SI cum adica: daca nu juri inseamna ca esti nesigur... Ce? Daca juri inseamna ca SIGUUUUR va fi mai bine?

Orice om isi doreste sa fie sanatos toata viata: acum, hai sa mergem cu totii in biserica si sa juram, in numele Domnului, ca vom fi mereu sanatosi! Este exact acelasi lucru - dragostea este un altfel de sanatate. Cum sa juri pe ea? Cunosc oameni care au jurat azi si, peste cativa ani au divortat la fel de bine cum au jurat! Si?! AU jurat stramb, pe Dumnezeu, in Biserica, la ceas de cununie, impinsi de coatele lumii care se tot foia in jurul lor sa vada: jura? Nu jura? ...sa aiba ce povesti pe la porti... sa aiba de ce se cruci ...sa aiba spre cine sa mai arate cu degetul - uite-i! Nemernicii! Au jurat stramb!....ca s-au despartit... Sau: Uite-i, nefericitii, nu si-au jurat dragostea in biserica!

Daca asta nu este inchizitie ... Toata suflarea, care cum apuca sa isi gaseasca perechea, sau tentativa de pereche, este gata sa se dea de trei ori peste cap sa arate ca dragostea lor e cea mai cea, ca...nimeni, ca ei, ca asa iubire, ca asa intelegere, ca asa armonie, nu s-a mai vazut, nu s-a mai pomenit, si nici ca se va mai pomeni!... NO Comment! Bravo lor! Ce sa mai zici?!

Mie, una, mi se par ipocrizii: sa conditionezi iubirea umana de religie, sa te lasi prada unor traditii inventate de muritorii de rand, sa cazi in pacatul unor promisiuni incerte, doar ca sa VADA LUMEA ca tu juri! Ce-aveti, fratilor? Cum sa juri pe ceva ce n-ai facut inca? Hai sa juram cu totii ca vom trai 100 de ani, ca, la 50 de ani vom fi la fel de proaspeti ca la 20, ca vom avea copii frumosi, destepti si cuminti, ca ...parintii nostri nu vor muri nicicand, si, in sfarsit, ca ne vom iubi de-acum pana la moarte si dupa! Toate, chiar daca tin de o tematica diferita, sunt paradigme ale incercarii de a forta fericirea. Faptul ca tinerii isi jura iubire vesnica in fata Domnului este o iterare a nevoii lor de a se tine de cuvant. Un pic de inconstienta si nevoia de a fi aprobat de comunitate: tu si iubirea ta. Nu pot sa judec oamenii care isi jura iubire...pot judeca doar oamenii care judeca refuzul de a jura, mai mult, isi dau coate pe la colturi ca, uite, "astia" nu sunt siguri pe iubirea lor, ca de-aia n-au jurat...

Inca un exemplu: daca ma puneai sa jur acum cinci ani ca voi avea mereu casa mea, juram lejer - caci o aveam... Acum a distrus-o o explozie - nu pentru ca am vrut eu, nu pentru ca n-am jurat, nu pentru ca cineva a premeditat totul - ci, pentru ca, oricat de stabil si armonios ar fi prezentul, oamenii NU pot controla viitorul! DELOC! Il pot visa, il pot dori, il pot revendica, dar NU IL POT JURA!

Cu speranta ca voua, tuturor celor care ati jurat, Dumnezeu va va implini juramantul - uitand ca juramantul nu este rugaciune...,
Iulia Sirbu Herbil

Cuvinte pentru Ioana... "Ce parinti?!...niste oameni acolo, si ei/ care stiu, dureros, ce e suta de lei...(...) Pe pamantul de cruci numai OM sa nu fii!" (A. Paunescu)

2010-08-10T00:32:00.000-07:00

Sunt dimineti in care imi vine atat de greu sa ma trezesc!... Este pacat, stiu, cand altii ar da orice pentru o clipa in plus, unii, mai nerecunoscatori faţă de Dumnezeu, asa cum sunt eu, sa indrazneasca sa fie atat de nemultumiti incat sa vrea...sa nu se mai trezeasca... Stiu! N-am niciun drept...

Dar cum sa ma trezesc si spre ce, cand trebuie sa accept viata... si moartea... puse atent in eprubeta normalitatii de catre Marele Chimist, care ori nu a invatat nici pana astazi, ori, pur si simplu ii place sa experimenteze, continua sa ne nasca pe rand si , cel mai trist, sa ne trimita, tot pe rand, inapoi...sau inainte, fara sa-i pese ca noi, astia mai putin divini, preferam sa trecem pragul dintre vieti impreuna cu ai nostri, sau, daca nu se poate asa, macar inaintea lor... Nu, dupa!

Din nou, nu am vreun drept sa vorbesc, nicio indreptatire sa cer socoteala, pentru ca nu am trecut prin asta. Dumnezeu a avut grija de mine pana in cele mai mici detalii, fara sa i-o cer prea des, prea amabil sau prea insistent. Asa s-a nimerit.

Sau, mai degraba, cred ca ascultă mereu rugaciunile mamei. Da...sigur asta e... Aici voiam sa ajung...

Voi, cei care aveti niste ani in spate, niste pierderi cumplite de dus cu voi, la zile de hram si la ani de pomenire, spuneti-ne si noua, iterati, cum se pierde, mai usor, un om drag... Pregatiti-ne ca pentru cel mai cumplit examen de viata! Ajutati-ne!...

Voi, cei care, la zile de sarbatori, nu mai bateti la portile parintilor vostri, învăţaţi-ne si pe noi ce să spunem, cum să ajutăm un alt orfan, care, indiferent de varsta, ramane copilul parintilor lui, carora trebuie sa le aprinda lumanari... Ce sa-i spui unui copil care isi pierde parintele? Ce cuvinte l-ar face mai intreg, mai apropae de lumea asta si mai departe de lumea de dincolo, ce vorbe i-ar mai imblanzi nenorocirea? ...

Iata ca sunt din ce in ce mai multe dimineti in care as vrea sa nu ma mai trezesc: dimineti in care stiu ca oameni dragi, sau oamenii lor dragi, nu se vor mai trezi...

Dumnezeu sa odihneasca in pace parintii, copiii si prietenii celor ramasi atat de singuri in urma lor!

PS: Condoleante, Ioana!

Tie si indureratei tale familii...

KK-Maka...

2010-08-05T03:50:00.000-07:00

"Asta-i jungla de la noi: fara LEI, dar cu muuuuulti boi!..."

Pentru toti cei care mai au de spus, sau de primit cuvantul ADIO!......( Inspired by Garou...)..

2010-08-02T13:16:00.000-07:00

~~Adrian Gelu Herbil~~

~~Iulia Herbil~~
Trecatoare, subtiri, ca niste fire de matase alba, impletindu-se in unduiri topite pe caldura gatului de tanara fata, a imbratisari fluturate printre cuvinte ...aproape soptite...esarfele mele de dragoste...putine, fluturand in adierea amintirilor cu mladieri de feline ce flirteaza, pe ascuns, cu prada...

Voua, iubirilor mele trecatoare, subtile, trecute, planse nestiut, nebanuit de mult ... necugetat de tare...

Voua, dragelor mele sperante de o clipa, ce va crezusem vieti, ce va sperasem vesnicii...ce m-ati facut viata, ce ma ingaduiti vesnicie...
Voua, celor de care am fugit grabnic in salvarea unor brate mai blande cand va simteam gheata, nu v-am spus niciodata nimic...nici macar ADIO...

Va spun acum...simteam sa va spun cuvantul care desparte, linistit, realitatea de amintire, adevarul de himere, sufletele de suflete... Adio, dragele mele sageti de papadie suflate in toamnele jocului de-a oamenii mari! Fac pace cu voi...dupa atata amar de-nchipuite razboaie ce ne-au gonit din cuiburile prieteniei... V-am indragit pe fiecare, asa cum ati fost, sau, poate, asa cum va crezusem!

Fiecare, cu putinele voastre cuvinte, mi-ati asezat in cartea vietii lectia facerii de mine: m-ati invatat sa fiu, cumva, un om mai bun...ca anima, ca animus! Si va multumesc, fiecareia-n parte! Pentru ca ati existat in viata mea, inchisa intre coperte de carti visate indelung si ascunsa dincolo de vederile lumii obisnuite...
Adio, voua, celor indragite pe atunci, fiecare dintre voi, cum credeam ca n-am sa mai indragesc vreodata! Iubiri... in felul meu, pentru voi si pentru mine! Am avut nevoie de voi, atunci cand v-am primit... Mi-ati intregit singuratatea pe cand nu mai vedeam dincolo de mine, mi-ati aprins in ochi straluciri de curaj...m-ati ajutat sa fiu!

Adio, jocurile mele de-a viata si de-a moartea, minunatele mele ghidusii cu destinul! Adio si va multumesc! Pentru ca, fara voi, nu as fi stiut in ce pamanturi se imprastie semintele sufletului ca sa poata creste din ele, verde, verde, intregirea...
Acum, ca v-ati implinit aceasta binecuvantata menire, ingaduiti-mi sa va spun atat: MULTUMESC! ADIO!

~~"Duminica asta...dansam, in sfarsit!, in familie..."~~
~~Iulia si Adrian Herbil~~

Cu...seninatate,

"Esmeralda"

SARMISEGETUSA REGIA - orice glorie devine ruine . Cam cat din vesnicie suntem noi?

2010-07-28T12:12:00.000-07:00

Eu, Sorina, tati, mami, Gelu,
Marius si Darius
Sarmisegetusa Regia...

Mami si tati
Sarmisegetusa Regia

Gelu Adrian Herbil
Sarmisegetusa Regia

Noi, impreuna, si fiecare dintre noi, individual?...?... Omul, cu gramajoara lui de ani, culesi din dorinte care par capete de lumi; noi, cu goana dupa idei mai mari decat ale altora, cu lauda noastra de fiecare zi intru senzatii mai tari, mai mandre, mai ...merituase decat ale predecesorilor, ale vecinilor sau ale celor ce vor urma...? Cam cat din vesnicie valoreaza toate visurile, toate lacrimile, toate urmele de iubiri nerecunoscute sau negate pana la refuz de rusinea parasirii, toate noptile pierdute in dragoste aproape inumana, toate zilele in care ne-am trezit din cine stie ce cosmaruri sau din cine stie cate vise frumoase, dar zadarnice...
Cam cat din toata averea aceasta plina de minuni, cu cancanuri de mahala regala, cu glorii de-o clipa sau de-o vesnicie-a-unei-vieti, cu laude si aplauze la scena deschisa, cu strigate si renuntari publice, cu clopoteii nostri cei de toate zilele pe care ni-i atarnam la gat ca animalele din turma, sa aratam pe unde ne umbla pasii...sa lasam urme...urme...in vesnicie...care vor dura...cat?

Unde se termina lumea noastra si unde incepe lumea lor? De unde pana unde tine hazardul, grotescul, tavaleala prin noroiul placerilor umane...si unde incepe redemptiunea? Cui i-o cerem?
Sunt oamenii intregi, absolut perfecti atunci cand...ce? Cand au luat la facultate? Cand au semnat certificatul de casatorie? Cand au iscalit vreun contract mai insemnat de inavutire peste noapte? Cand si-au botezat copiii? Cand? Cand poti sa spui ca: gata... ai trait destul...ai facut destul...ai luat si ai dat suficient...deci, poti pleca (sa ne amintim de studentul lui Gide care isi propusese sa se sinucida atunci cand va fi foarte fericit, ca sa dea eternitate fericirii proprii)...
Cand poti fi atat de multumit de tine insuti incat sa ... dormi linistit pe lumea cealalta, caci stii sigur ca vesnicia nu te va uita?!

NICIODATA!

Ne intoarcem la pamant, in pamant, lasand in urma amintiri de o viata sau de o clipa, cativa oameni care plang sincer si trei, patru date cheie pe un loc de veci: nume, prenume, anul nasterii, anul mortii... Apoi ni se pare o drama... Drama de a muri - parca ar fi nedrept, parca ar fi cumplit, parca ni s-ar intampla numai noua... sau alor nostri...Cand, la cat este vesnicia asta de mare... noi, toti noi, impreuna sau individual, cu istorii personale, nationale, universale...nici nu am existat vreodata cu adevarat! Si nici nu vom exista vreodata: ca picaturile care impletesc mladierea oceanului...se intuiesc...dar nu se aleg...
...in vesnicia de care vorbeam... nici oceanul nu a existat vreodata...si nu va exista, asa cum ea insasi, eternitatea, se anuleaza pe sine, devenind neant...adica nimic...
Asadar, cel mai sigur element al acestei lumi este particula derivata din ... chintesenta atomului...adica nimic.
Nimicul sta la baza tuturor lucrurilor: pentru ca din el se naste totul, si in el se intoarce totul. Si noi, cu toate ale noastre, cu toti ai nostri, suntem nascuti din el, ne intoarcem la el si, probabil, suntem el... Adica nimic.

UNIVERSITATEA CRAIOVA ... altfel...Daca tot suntem printre oameni, macar sa radem cu pofta!... (in zile ce ne raman triste)

2010-07-18T04:17:00.000-07:00

Orice fata s-a confruntat cu dragostea de fotbal a iubitului ei...sau a prietenilor buni, sau a mai stiu eu cui. Asa ca, vrem, nu vrem, avem cate o echipa...ni se pune pata pe ea, din senin...si o veneram...sau nu... Mie imi place Craiova (daca e sa ma intrebati ...si daca trebuie neaparat sa imi placa una - am eu motivatia mea, ce te bagi? :))))

...pentru ca este/ a fost foarte foarte iubita...si are un imn romantic...
In rest nu ma intrebati, nu stiu cine joaca, de ce... Mai ales de ce mai joaca cineva la U Craiova...Eu, in locul baietilor de la mingi...as refuza sa mai joc fotbal... sau sa fac orice alt sport in Romania...Aici simpla existenta devine un sport in sine...

Dar, dincolo de filozofii, fotbalul, fie si prin acel pretext de quasi-defulare pe care il da oamenilor de pe stadioane, ramane una dintre marile iubiri ale publicului masculin. Si, in acest context, U. Craiova continua sa cucereasca si, de multe ori, sa franga inimi... pentru ca este foarte, foarte iubita (ca oltenii, doar, au sangre caliente, nu'? :P) Atat de iubita incat o canta si lautarii! Asta mi-a placut - fara sarcasm! Serios! Am ras cu lacrimi! Va invit sa radeti si voi...sau sa incingeti o hora, ceva!

Hai CRAIOVA! HAI STUDENTII! (da', de ce le zice' studentii?).

Da'...melodia asta se canta la nunti?...sau...

la nunti de fotbalisti sau ce nunti?...hm...

ori vin cu lautarii pe teren?...

unde, la Drobeta Turnu Severin? :))

Nu, ca nu vreau sa ii chem la nunta mea, dar...

sau...sa-i chem?! :))) :))) :)))) :)))))

Oricum... Multumiri celui care a postat melodia pe Youtube! Bravo!

REVENIRE LA POSTARE: STAI CA AM MAI GASIT UNA! :))) ASTA E REMAKE;):

Am zis eu ca la nunti...

da'...a cui era nunta?..hmmm?! O fi vreunu' de la UNIVERSITATEA...Casa de piatra! (Da' mireasa? Mireasa unde e? A! Da! Mai! Cred ca o furasera...si au primit lautarii pedeapsa!)...:)):)))

Inainte de incheiere, luati-va fustitele de samba si...bagati o topaiala, care cum stiti, care cum va pricepeti...pe cel mai frumos imn al unei echipe de fotbal din Romania. Chiar este cel mai frumos!

(N-are legatura cu U. Craiova...dar nu m-am putut abtine :D Oricum, postarea aceasta toata n-are nicio legatura cu fotbalul. Niciuna.)

In speranta ca v-am readus zambetul pe buze, macar o clipa,

Iulia Herbil

"Parca l-am privit pe diavol direct in ochi" - Mircea Badea. Depresia - experiente personale.

2010-07-15T03:20:00.000-07:00

Multi dintre noi nu am stiut ca putem avea atatea lacrimi! Cumplit! Cred ca durerea este cu atat mai mare cu cat fiecare dintre noi am gustat, macar un pic, din cupele invinetite de otrava ratarii... Indiferent pe ce plan, indiferent din ce timp vine, imbolnavirea sufletului nu tine nici de principii, nici de valori, nici de prieteni sau de oameni care te iubesc, sau de cuceriri, sau de bani sau de...mai stiu eu ce alte materialitati. Imaterialitatea, insa, are teribilul dar de a fi greu de intuit, aproape imposibil de inteles.
Mi se pare ca, aseara, Mircea Badea a reusit cel mai bine sa exprime sentimentul global pe care l-am experimentat cu totii ieri dimineata: "...Era ca si cum l-as fi privit pe diavol direct in ochi!...". Dincolo de inefabilul experientelor care au inceput ieri pentru multi dintre noi si care par sa refuze atenuarea in timp, comparatia de la IGP mi se pare cea mai apropiata de realitate.
Probabil ca acest sentiment de privire directa in ochii diavolului vine tocmai din ... amenintarea pe care am simtit-o, o imensa parte dintre noi, pe care am infruntat-o...sau nu...dar careia, intr-un mod personal, paradoxal, i-am supravietuit.
Poate ca Madalina Manole tocmai acest lucru a gasit ca trebuie eludat - suptavietuirea. "Eu nu vreau sa supravietuiesc, eu vreau sa traiesc... Si, daca nu se poate sa traiesc...eu refuz sa supravietuiesc!".
Ma veti ierta, sper, dar imi este imposibil sa nu iau aceasta intamplare si in nume personal - singura stiu, dar poate ca nici eu nu mai stiu, de cate ori am strigat, am murmurat sau am soptit, PRINTRE LACRIMI, ca sunt fericita - tocmai pentru ca simteam INVERS! Da! Simteam exact invers, insa trebuia sa nu insel asteptarile celui sau celor de langa mine - si deznadajduiam vazand CUM MA CRED! Cum ma asculta si ma cred! Si nu vad dincolo de cuvintele mele! Si nici macar nu se intreaba daca ceea ce cred ei ca este fericirea inseamna si pentru mine fericirea! Si zambeam...delicat, cu nuante de sinceritate bine disimulata, si ma lasam luata de val in ciuda faptului ca strangeam din dinti, haituita de epifaniile nefericirii.

Ma gandeam ca...daca ma prefac bine, poate voi incepe si eu sa cred...si, mai mult, ca prin fericirea pe care le-o daruiesc celorlalti, nedezamagindu-i cu nefericirea mea, am sa pot fi macar...linistita, daca nu fericita.
Sper ca e comprehensibil acest text, pentru ca, daca nu este, altfel nu stiu sa il scriu/descriu...

Nevoia de a fi fericiti pentru ceilalti, pentru ca trebuie, pentru ca altii lupta pentru noi, pentru ca altii cred in noi intr-o masura atat de mare incat NU AVEM VOIE SA FIM NEFERICITI.
Si tocmai asta devine insuportabil! Faptul ca toti te iubesc, faptul ca toti cred in tine, ca toti iti vor binele, ca nu ai voie sa clachezi pentru ca unii, mai putin buni, isi demonstreaza diligenta in fiecare clipa...

In urma cu cinci ani, insami, am gasit de cuviinta sa recurg la un gest ...demonstrativ, mai degraba - imi este mie greu sa cred ca gestul a fost altfel decat demonstrativ...totusi... Nu intru in detalii - cert este ca, dupa ce am redevenit lucida...dupa ce a trecut un timp de...saptamani, luni...mi-am dat seama, intr-un moment de sinceritate dureroasa cu mine, ca nu imi pot lua gandul de acolo - simteam atat de tare nevoia sa ...parca sa scap de tot...parca...eram ca un leu in cusca: nu imi gaseam niciun fel de iesire - simteam ca, daca raman trebuie fie sa ii dezamagesc pe cei dragi mie, fie sa fiu eu dezamagita. Era atat de apasatoare toata realitatea aceasta, toata constientizarea aceasta a neputintei de a merge mai departe cu un scop clar, incat devenea o situatie disperata pentru mine. Nu am spus niumanui nimic, nici atunci, nici mai tarziu...pentru ca nu voiam sa ii dezamagesc... Au stiut doar atunci, in momentul de ...climax, dupa care am spus - "stati linistiti, sunt bine. Abia acum sunt bine. A fost un moment de ratacire...atat." - de fapt eram din ce in ce mai rau si planuiam ...sa nu mai fiu deloc.

Toti cei din jur credeau ca sunt atat de fericita! Optimista! Rad tot timpul! Le dau lor curaj si motive de zambet! NU ERAM DELOC ASA! Cand ramaneam singura urlam in perne de o durere pe care nu puteam sa mi-o explic... Cautam sa fug undeva...nu stiam unde. Am incercat sa plec departe, cat mai departe...dar, din cauza ca problema nu este una exterioara...ea venea cu mine peste tot. Si...cum o simteam, o refuzam, o ascundeam, o ... Oriunde as fi plecat, orice succes as fi repurtat, in capul meu era doar cand si in ce fel sa imi organizez evadarea... REPET: nu ma ignora nimeni dintre cei dragi, nu eram dezamagita de ceva anume...dimpotriva - viata mea sociala mergea din ce in ce mai bine...sentimentala era excelenta - dpdv al altor oameni - eram curtata de baieti excelenti, dar... eu nu eram acolo. Nu puteam nici sa ii doresc..nici sa nu ii doresc.. ABSENTA TOTALA. Si durere. Multa, multa durere! Trairea aceasta este una inefabila - nu exista ratiuni, nu exista ... nimic ce ar putea sa justifice nici starile, nici...nimic...
Dand timpul inapoi, realizez ca starea generala venea de foarte departe...din gimnaziu...din clasele primare...de la gradintita...In ciuda faptului ca am avut jucarii, carti, parinti iubitori, frate ocrotitor, tot ce imi trebuia si peste... AM fost un copil extraordinar de trist! Parintii erau ingrijorati mereu de nefericirea mea tocmai pentru ca nu ii gaseau explicatii.

Multa vreme am crezut, am dat vina, de fapt, pe alegrea proasta a primei mele iubiri. Ma minteam. Cautam vinovati. Sa spunem ca nu am avut o relatie hiper-armonioasa...dar, un om cu un background psihologic puternic se desprinde imediat. Eu am avut un background psihologic sensibil. Granita dintre realitate si vis era una extrem fina. Si ma suparam pe realitate ca nu este ca in visul meu.
Un fost prieten mi-a spus odata ca ii pare rau ca nu m-a putut face fericita, dar eram prea pretentioasa cu fericirea mea... De fapt...fericirea mea nu a existat... A existat doar fericirea celorlalti. Atat.
In fiecare noapte de revelion dorinta mea era aceeasi - sa ii pot face pe cei din jurul meu fericiti! Oamenii isi doresc fericirea pentru ei. Eu...nu ca nu mi-o doream, dar ma obisnuisem cu ideea ca nu poate veni.

M-am speriat atat de tare de ceea ce incepeam sa imi planific, incat am mers la primul cabinet medical. Si am inceput sa plang. Doctorita de acolo...nici nu mai stiu cum o cheama, cred ca n-am stiut niciodata cum o cheama, s-a ridicat instantaneu de pe scaun si m-a luat in brate. Imi spunea: "Shhh! Shhhh! E normal, toti oamenii mai simt asa. Foarte bine ca ai venit. Linisteste-te! Nu o sa te intreb nimic pentru ca stiu ca nu ai ce sa imi spui. Uita-te la mine! Stiu!" - ma simteam atat de bine ca stie...si atat de rau ca am ajuns la ea. Plangeam in hohote si m-a lasat sa plang. A zis ca e bine. Sa plang.
Cateva ore mai tarziu eram pe scaunul psihiatrului. Apoi ieseam din cabinet cu o reteta in mana. Dupa aceea eram in farmacie... Seara luam primul xanax - nici nu stiam prea bine ce este. Si m-am pus in genunchi si m-am rugat la Dumnezeu sa ma ajute sa nu iau toata cutia...
Tratamentul acesta a durat cam un an - eram intr-o stare toatala de ... indiferenta. Iar, daca mai ieseam cumva din ea, era spre tristete, si...de cate ori se intampla sa imi vina sa plang iara din senin...ma lua somnul. Cum imi venea sa plang, cum ma lua somnul. Instantaneu. Cred ca asta era - nu ma mai interesa nici "evadarea". Nimic. Faceam ceea ce trebuia sa fac. Eram ca un robotel. Nu simteam nimic. Absolut nimic.
Culmea, dar aceasta stare de slabiciune - asa ma simteam...slabita...m-a salvat de mine insami. Poate unii dintre oameni considera ca este rusinos sa vorbesc asa despre mine. Dar, la cati prieteni buni am exact in aceeasi situatie, mi se pare aproape o normalitate. Din pacate nu toti au lasitatea sau curajul sa isi trateze sufletul...si nu toti se sperie la gandul mortii...si nu toti se tem ca poate, nu exista nici Iad, nici Paradis, si ca dincolo nu mai este nimic. Si nu toti se simt datori sa traiasca pentru ceilalti sau doar pentru ca ceilalti traiesc.

Duminicile noastre...

2010-07-12T08:22:00.000-07:00

Timpul ma tradeaza ca un amant simandicos pe care viata il grabeste spre alte asternuturi: a trecut atat de repede soarele de duminica! Stiu ca astazi lumina e la fel, dar...este Luni...si lunea oamenii uita sa se lase incalziti de cer! N-au timp!

Excelenta Sa, domnul Sot, si-a luat foarte in serios rolul de insufletit telamon pe umerii caruia se sprijina timpanul imparatiei mele - drept pentru care duminicile sunt cele mai frumoase zile ale vietii noastre, in vreme ce toate celelalte sase zeite cu douazecisipatru de maini intinse a epifanii de imbratisare ma silesc la asteptarea noptii.

Pentru ca imi place sa traiesc in dualitatea androgina a normalitatii casnice, imi place sa aud cum se ciocnesc paharele a neindemanare de maini dragi in vreme ce eu "pun in farfurii", mor de dragul "bataii" pe ultima bucatura de ceva bun si sunt insami toate cele 38 de grade de afara, si sunt toata vară, si toata duminică! Dar nu azi... Nu luni, nu marti, nu miercuri, nu joi, nu vineri, nu sambata...
Doar duminica! Atunci cand telefonul uita cum se suna, cand sase dimineata a pierit, cand il trezesc imbratisat pe 9 si il adorm din nou spre pranz, pentru ca nimeni nu se grabeste...nicaieri...

Aurul ... librariilor

2010-07-02T02:10:00.000-07:00

Trebuie sa fie ceva mai mult decat atat! Nu se poate ca viata sa ne fi fost data doar pentru asta... Exista si altceva, mai de pret din toate punctele de vedere, sunt elemente ale bogatiei care nu se pot reduce numai la bani! SUNT! SA CREDETI CA SUNT!
Unul dintre acestea este clipa eliberarii sinelui. Fiecare dintre noi suntem facuti sa ne bucuram singuri, in circumstante diferite... Fratele meu, de exemplu, se simte foarte bine la pescuit: merge pe malul apei si sta acolo ore intregi, nopti - se intoarce senin...
Mama mea se rataceste pe plaja si isi uita gandurile pe un prosop cu miros de cochilii, racorindu-si amintirile, sufletul, printre pagini de carti in a caror imparatie m-a invatat sa cred...
Eu... ma pierd printre rafturile cafenelelor -librarii din oras - mi se pare cel mai frumos loc din lume, cel mai linistit, cel mai cald, cel mai ... potrivit! Un pahar cu ceai in care fructele se insiropeaza in picaturi de gheata, o masa rustica, un scaun cu asteptari marunte si cateva minute lungi... cat mai lungi...
La Carturesti am gasit-o pe Katie Melua, fredonand, parca, versuri imprastiate de muze prin mintile poetilor clasici!
Acorduri fine de chitara, o voce de cristal, aproape soptita, un timp, mic, mic, prea mic pentru cate are de spus lumea asta! Dar ... cateva momente atat de aproape de perfectiune! Cartile nu au dezamagit niciodata pe nimeni! O carte nu are cum sa te supere, pentru ca unei carti nu ai cum sa ii gresesti! Ea nu se supara daca treci pe langa ea, ea asteapta mereu sa o mangai pe vesmantul de hartie, ea multumeste aievea fiecarei priviri care ii adulmeca, aproape senzual, alfabetul esoteric...
Oricat de inversunate pe oamenire, cartile isi intampina cititorul cu o nemarginita condescendenta, legand cu acesta prietenii pe viata! Ele au tot timpul din lume pentru noi, oricat de putin timp am avea noi pentru ele! Si au, culmea, cate o solutie pentru orice problema: asta pentru ca sufletul cartilor nu recunoaste problemele lumii, ele stiu cum sa te faca sa intelegi ca exista doar liniste, ca jumatate din viata ta este imaginatie si, abia apoi, cealalta jumatate, sau, poate, nici atat, s-ar putea sa fie realitate...
Asadar, de ce sa pierzi vremea cu realitati trecatoare, dureroase uneori, cand mai ai ATATEA DE IMAGINAT?! ...
Cartile iti ofera bogatia intrega a lumii, o avere la care, daca accezi, nicio politica nu te poate priva de castigul tau! Pentru ca, slava Domnului, pentru ganduri nu s-a inventat, inca, impozit. Nici TVA. Si, mai este ceva - gandurile nu obosesc!
Am observat, empiric, faptul ca oamenii care citesc sunt mai buni, mai senini, mai rabdatori, mai darnici, mai ... Intelepti - probabil ca asta inseamna toate cele de mai inainte! Da! Nu va amagiti ca intelectualii sunt oameni infumurati si tristi - asa sunt doar cei care se autointituleaza astfel, fara a-si merita titulatura. Adevaratii intelectuali sunt mai modesti decat iti poti imagina, mai darnici cu generozitatea lor, mai prieteni decat vechi prieteni pe care ii cunosti de o viata, mai zambitori, mai senini! Adevaratii oameni de carte nu amintesc nicioadata cate carti au citit, inteleg intotdeauna de ce TU ai citit mai putin si au pentru tine cele mai bune sfaturi, fara a avea, insa, veleitati de Invatatori! De aceea va spun ca, printre carti, puteti gasi oameni de prietenie rara!
Ca sa faceti diferenta intre "intelectuiali" si sa nu va mai sperie ideea infatuarii lor (care este, intr-adevar, o caracteristica doar a PSEUDO-intelectualilor - a acelora care vor sa demonstreze ca ei sunt mai "intelectuali" decat altii... deci frustrati, un pic prosti, din pacate...) va dezvalui un mic semn distinctiv ce constituie exclusiv apanajul celor buni: ADEVARATII OAMENI DE CARTE SUNT PRECUM CARTILE PRINTRE CARE TRAIESC: "PRIETENI BUNI SI (NU NEAPARAT) SINGURI" (M. Eminescu - despre carti).

In amintirea unuia dintre acesti aproape nepamantesti prieteni, coleg la fel de bun si drag, intelept, pretuit in aceeasi masura de oameni si de ingeri, nume care imi rasuna in minte si in lacrimi de cate ori vad, rostesc sau aud rostindu-se "Carturesti", nicicand pierdutului, COSMIN LUNGU...

In speranta ca ne vom rasfata privirile printre aceleasi rafturi, chiar daca in timpuri diferite,
va doresc numai pagini de viata traita frumos!

Iulia Herbil

2009 - Fashion Deviations - Filarmonica Timisoara - ARTE - de Iulia Herbil

2010-06-28T14:45:00.000-07:00

Scena este metamorfoza vesniciei in clipa - se intampla nu doar condensarea timpului, ci si condensarea valorilor, emotiilor... Vibratia are caracter dual - se intampla dinspre scena spre public, dar, si, poate, mai ales, dispre public spre scena! Sper ca placerea sa fie de partea privitorului... pentru ca onoarea este, intotdeauna, de partea mea...

Raspuns...putin obosit...pentru comentarii anonime

2010-06-27T19:31:00.000-07:00

In viata asta mi-am supus psihicul unei lupte inchipuite cu societatea: din fericire, insa, societatea asta are loc pentru toti - si pentru nebuni (printre care am buni prieteni si cunostinte apropiate, "nebuni" in fata carora imi plec fruntea si ma invalui in amintirile copilariei, sperand sa pot indupleca viata sa ii crute de la acest stigmat dureros! Nebuni reali si nebuni inchipuiti pe care ii iubesc, pe care nu ii uit, pe care ii vreau langa mine mereu si in lumea carora am fost cel mai aproape de mine insami - una dintre aceste fiinte este, DA! Bunica mea!), si pentru genii (am intalnit, la extrema cealalalta, oameni a caror minte iscoditoare ingenuncheaza cele mai aspre spirite, si n-am cutezat sa musc venin, si n-am indraznit sa misc, sa respir, sa cred altceva decat adevarul la care m-au lasat sa acced!), si pentru copii (asa cum suntem toti atunci cand nu ne insusim, inca, dreptul la replica...), si pentru parinti (asa cum devenim fiecare dintre noi de fiecare data cand incercam sa ii aducem pe ceilalti pe drumul inchipuit, de noi, MAI BUN, doar pentru ca este drumul nostru...)... si pentru mici scriitori de ganduri contemporane (eu sint printre acestia si imi asum naivitatea, condescendenta, serviabilitatea sau duritatea lor, cruzimea faptelor, trasaturile neglorioase ale limbajului, lipsa de curaj sau prea indrazneala lor! Pentru ca pe blogul acesta, deasupra tuturor scrierilor si la capatul fiecarei fraze de final se afla numele meu - IULIA HERBIL, fie pentru a sublinia finetea, fie pentru a itera ignoranta, MA EXPUN unor oameni care pot scrie ORICE...in comentarii, aparati de un anonimat virtual, sperand sa ma poata atinge in vreun fel, dar... Numele meu este Iulia Herbil. Si scriu cu sufletul, si scriu cu amintirea, fie ca este amintirea mea sau a unui om drag mine, amintirile sunt urme de realitati, iar eu le pun aici, sa le citeasca sau sa nu le citeasca NIMENI. Si ma cheama IULIA HERBIL! Cu bine sau cu rau asta sunt, asa ma cheama, asa scriu...).
Ceea ce va incapatanati, unii dintre voi, sa nu intelegeti este faptul ca scrisul se intampla din sentimente ce se nasc FIE DIN EXPERIENTE PROPRII, FIE DIN EXPERIENTE LA CARE AI PARTICIPAT, CHIAR SI SPIRITUAL, PENTRU CA OAMENII CARE LE-AU CLADIT ITI SUNT PARTE DIN FIINTA PRIN DRAGOSTE, PRIN PRIETENIE, PRIN TIMP... Asta nu vrei sa intelegi tu, domnule sau doamna anonim care imi reproseaza ca nu stiu "sa pastrez o guma de mestecat"... PROBABIL ca nu stiu. Sau, poate, nu ma mai intereseaza sa pastrez o guma de mestecat. AM INVATAT CA EU, LA RANDU-MI, SUNT O GUMA DE MESTECAT... SI AR TREBUI ALTCINEVA SA INCERCE SA MA PASTREZE PE MINE - cu sau fara savoare comerciala!

ASADAR:
1) sa nu va amagiti, nici macar o clipa, ca sunt flatata de comentarii care pun la indoiala casnicia mea - am intalnit prea multi anonimi ascunsi sub nume cu rezonanta, ale caror spirite nu rezonau, pur si simplu, cu Umanul la care faceam EU apel! Asadar, dezavuez orice incercare de "trezire" a mea la "realitatea" pe care voi o cunoasteti, in felul vostru, eu o cunosc... in felul meu!
2) sa nu va creeati iluzia ca as trai cumva tot ceea ce scriu sau ca tot ceea ce scriu ar fi urmarea, exclusiv, a ceea ce traiesc - am scris, da!, despre infidelitate si gelozie pentru ca, sotie fiind, am cunoscut multe alte sotii - inainte ma invarteam in cercuri de domnisoare... si m-a inghetat nonsalanta cu care INSEALA si SE LASA INSELATE multe dintre ele!!!! Observatie deloc fina ce ma obliga la punctul urmator:
3) La antipodul discursului meu despre evenimentele rele ale unei casatorii sunt exemplele - incredibile in acest context - ale unor femei care au facut aproape totul pentru dragostea lor - DOAMNE care au stat ani la rand sa invete impreuna cu sotii lor cuvintele, mersul in picioare, tinutul furculitei in mana, mestecatul, inghititul, MAME care au stiut cu cine si de ce au facut copii, salvandu-si iubirile de la paralizie!!!! ANI! DIN VIATA LOR! PENTRU VIATA LOR! - in IUBIREA ASTA CRED EU! IUBIREA ASTA este singura pe care o cunosc!
4) sa imi lasati, rogu-va, cuvintele sa va mangaie sufletele sau sa va redea curajul, fara a merge cu imaginatia pana acolo incat sa le transformati in fapte ineluctabile ale viitoarului meu! Ar fi o greseala! Si merit mai mult decat false banuieli de adulter - fie la adresa mea, fie la adresa sotului meu - iar aceasta depozitie ne duce la punctul urmator:
5) pentru aceia dintre voi care cred ca mai ales oamenii ... "proeminenti" (prin frumuste, nume sau bani) inseala si mint - va spun atat - aceia care nu cunosc legile si regulile curtoaziei sunt mai mult supusi greselii decat aceia care au cunoscut minciuna, prefacatoria si "cucerirea" in toate formele lor...

Iar daca mai aveti timp sa credeti ca am fost vitregita de toate acestea va spun atat - nu este pe lume femeie care, atunci cand iese din casa, singura, sa nu fie curtata macar de un individ... Problema apare atunci cand indivizii sunt din ce in ce mai putini, sau femeia este din ce in ce mai proasta... Dati-mi voie sa fiu maniaca si sa cred ca nici eu nici vreuna dintre prietenele mele dragi nu ne aflam intr-o astfel de nefericita situatie! Si chiar daca ne-am afla, divortul ar fi mai la indemana decat adulterul...pentru acelea dintre noi care stim ce inseamna FERICIREA!

ATAT!

PS: Si, da, ai drepate pe jumatate, anonimule, guma a mai avut si gust de venin, dar, ca orice om cu papile gustative sanatoase, am scuipat-o imediat ce am simtit ca dulceata ei ar fi o o inchipuire... Si, poate, in amintirea ei am scris despre gume... :))) PENTRU CA VENINUL este un caz nefericit , DULCEATA, insa, este o constanta :D

Cu un strop de apostazie,
aceeasi IULIA HERBIL

Iubirea: ca o guma de mestecat...

2010-06-11T17:22:00.000-07:00

Iubirile sunt ca guma de mestecat: aroma lor iti trimite gandurile in lumi infinit mai frumoase decat realitatea! Este minunat sa mananci guma de mestecat! Mai ales din aceea cu aroma de copilarie - ca si iubirile: cele mai dulci sunt acelea in care ne permitem sa fim din nou copii, zic eu. Dar, ii inteleg si pe cei care prefera gumele spirtoase - iubiri care aprind sufletele si mintile pana la nebunie...

Cand eram mica pastram guma de mestecat zile intregi - cat era ziua de lunga rodeam la ea iar noaptea o asezam in rasfatul mileului de pe noptiera... Ca sa imi fie drag cioflaitul ei atatea zile, o tavaleam bine prin zahar si era...ca noua... Insa, cu cat o zahariseam mai des, cu atat se zdrentuia mai tare, pana cand trebuia sa o arunc de tot. Si tot de fiecare data credeam, pe atunci, ca nu o sa mai am de unde sa mananc alta guma de mestecat.
Cu toate acestea primeam una nou nouta, cu savoare de turbo veritabil. Si da-i, si rontaie, alte zile intregi...

Dar de ce unele despartiri sunt mai dureroase decat altele? ... Tot ca la gume: cand primeam o guma noua mi se mai intampla, in lacomia de copil, sa ... imi alunece pe gat abia inceputa! Si gata! A disparut! Am inghitit-o! La revedere! Ce daca era noua, ce daca nici nu apucasem sa o mestec bine... Si muream de ciuda: ia uite, ma! Guma noua! Ma enerva ca o pierdeam cat ERA INCA DULCE! :)) De fapt aici era "buba" - iroseam bunatate de guma, cand as fi putut sa mestec la ea vreo saptamana!

Eeeeeiiiii, dar in viata intalnesti situatii de adulter: in ciuda asteptarilor, psihologii au concluzionat ca amanta face casnicia mai trainica! GUMELE vin sa confirme teoria...din nou, astfel:
Sa presupunem ca aveai in dotare una dintre gumele erou, cu vechime de saptamani (alias casnicia cu experienta). Daca primeai o guma noua aveai urmatoarele optiuni:
1) sa o pui "bine" pana cand ai chef sa renunti la cea veche - asta implica riscul de a ti-o sterpeli fratele mai mare sau vreun prieten, intre timp;
2) sa o faci cadoua altui copil, ca tu o ai pe-a ta, mai veche;
3) sa o arunci pe cea veche si sa o iei la rontait pe cea noua! sau
4) sa o inghesui intre masele, alaturi de cea veche, pentru a avea aroma noua si guma mai multa! :D
De foarte multe ori, ultima variante, in lacomia de copil, era si cea mai "accesata". Dar, o astfel de situatie nu il lasa pe bietul prnc sa se bucure pe de-a-ntregul de aroma noii gume, ajungand in scurta vreme sa arunce la gunoi marele gogoloi, pentru ca prea multe gume la un loc dau crampe... (de maxilar, de stomac etc.)

Actual. Mereu actual...

2010-06-04T17:09:00.000-07:00

Imi pare rau...

2010-05-16T18:22:00.000-07:00

...pentru ca nu am fost asa cum au crezut ceilalti ca as fi: cei care m-au crezut mai mult meritau sa fiu mai mult, asa cum cei care m-au crezut mai putin meritau sa fiu mai putin; cei care m-au vazut un om mai bun meritau sa le fiu un om mai bun, asa cum cei care m-au crezut un om mai rau meritau sa le fiu un om mai rau...

Imi pare rau ca am crezut mai mult in oameni decat in zei;
ca am tacut cand mai aveam atatea de spus, asa cum am spus prea multe atunci cand ar fi trebuit sa tac;
ca am platit cu lacrimi dreptul la zambet, fara sa stiu ca plansul, ranile, renuntarea aduc doar amintiri de care vrei sa uiti... si ca uitarea nu vine intotdeauna la timp;
imi pare nespus de rau ca n-am putut iubi oameni care m-au ridicat inalt in gandurile lor; ca n-am putut sa nu iubesc oameni straini de orice gand frumos cu mine;
ca am incercat sa mint, ca am indraznit sa mint, ca am reusit sa mint: pentru ca, dupa aceea, nu am mai apucat/indraznit/reusit sa spun adevarul;
ca am folosit usor cuvinte prea mari pentru a fi lesne rostite: PRIETEN, IUBIRE, NICIODATA, DA; si am uitat ca exista cuvinte ce trebuie rostite cat mai mult, pana le invatam pe dinafara, sa le putem spune cu tot sufletul: IERTARE, DOR, INTELEG, AM GRESIT, NU;
imi pare rau ca m-am inchis in casa si m-am inchis in mine cand trebuia sa conduc oameni dragi pe ultimul drum; ca nu stiu sa ma despart, ca nu pot zambi amintirilor frumoase cu oameni pierduti: pentru ca ma dor, pentru ca ma invata sa strang din dinti si sa ii cer socoteala unui Dumnezeu egoist care vrea sa ne invete cu pierderile, desi EL INSUSI nu a pierdut niciodata nimic;
imi pare rau ca nu am curajul sa imi adun in cuvinte recunostinta, astfel incat oamenii carorara le sunt recunoscatoare sa stie cat de mult ii pretuiesc, cat de mult le multumesc si cat de mult...imi amintesc!
imi pare cel mai rau ca nu am invatat intelepciunea cumpatarii; ca ma infurii pe viata tocmai in fata oamenilor pe care ii iubesc cel mai mult, cei in fata carora ar trebui mereu sa ma inclin: tata, mama, fratele meu, sotul meu;
ca sunt oameni carora nu le pare niciodata rau, ca sunt copii carora le pare rau, ca prea putini auzim, ascultam, intelegem parerile de rau;
... si ca parerile de rau nu ajuta la nimic...

Cu sincere pareri de rau...
Iulia Herbil

Pupe'l mama de mumotz! :P Ionut Eduard Sirbu - papushelul viu!

2010-05-08T04:40:00.000-07:00

Despre infidelitate si gelozie: despre viata. De Iulia Herbil si Adrian Herbil.

2010-05-05T16:10:00.000-07:00

Am scris despre infidelitate...si am spus numai prostii.. Imi cer scuze.

In fata acelora dintre voi care ati inselat, in fata acelora dintre voi care ati "ajutat" alti oameni sa insele, probabil ca am parut cel putin naiva... In schimb, in fata acelora care ati fost inselati, am spus totul cum trebuia sa fie spus: pentru ca v-a placut ce ati citit, v-am spus, indirect, ceea ce voiati sa auziti, in mare parte.

Nu sunt eu detinatorul Pietrei Filozofale, nici macar vreun alchimist tarziu, dar cred ca adevarul vietii este al fiecaruia dintre noi, asa cum vrem, asa cum alegem sa il vedem.

Am spus ca pentru aceia dintre voi care stiti "cum se inseala", partea mea de instruire despre cum sa nu te lasi inselat a fost un mare bluff. Si aveti dreptate! Mare dreptate.

Nu exista om care sa nu poata insela, asa cum nu exista om care sa nu poata fi inselat. Insa, la fel de adevarat este ca, avand in vedere ca ORICINE, absolut ORICINE poate insela, depinde de noi sa facem diferenta.

Sa alegem sa fim mai buni decat ceilalti, sa nu tradam increderi, obiceiuri, crezuri, promisiuni.

Gelozia este unul dintre cele mai nejustificate sentimente: daca este neintemeiata - argumentele impotriva ei sunt clare, daca este intemeiata - inutilitatea ei este evidenta. Geloziile sunt apanajul oamenilor care inseala si mint, de obicei, fiind armele de atac si inducere in eroare a celui inselat. Nu exista oameni fideli si gelosi. Eu nu cred in ei.

Dincolo de asta, cum spuneam, putem insela fiecare dintre noi, cu oricine, pe oricine, oricand, din orice motiv. Infidelitatea nu se poate evita cu aspirina, nu se poate elimina cu praf de furnici si nici nu se poate recunoaste prin semne indubitabile, ca petele de varsat de vant. Actul se poate intampla departe de ochii lumii, sau in vazul tuturor; poate fi recunoscut sau nicicand asumat, poate fi infaptuit de oameni la care te astepti, dar si de oameni cu fizionomii angelice; are sanse sa se intample la fel de bine noaptea tarziu, prin cluburi obscure, cat si dimineata devreme, in drumul spre serviciu, sau chiar acolo! Actul infidelitatii este ineluctabil: nu poate fi eludat nici prin amenintari cu sinuciderea, nici prin casatorie, nici prin divort, nici la primul copil, nici la al doilea... nici prin toate "obligatiile" din lume...Fidelitatea este intotdeauna problematica deoarece imuabilitatea ei ramane la latitudinea liberului albitru, fiind o decizie individuala, subiectiva, independenta de ceilalti.

Un lucru este cert: GELOZIA nu apara si nu a ferit vreodata pe cineva de INFIDELITATE! Dimpotriva!

Ce se poate face, atunci? Simplu: traim povestea de dragoste ca si cum nimic, niciodata, nu ar putea sa o atinga! Suntem fericiti doar vazandu-l pe omul drag? Atunci sa ramanem asa, fara fantome, fara ganduri negre, fara neincredere, fara ... pretentii ... Si... cand nu vom mai fi fericiti, sau cand vom deveni atat de nefericiti incat ii facem si pe ei sa se simta astfel, trebuie sa plecam...spre alte orizonturi, multumind frumos lui Dumnezeu, sau vietii, ca ne-a ingaduit sa credem, chiar si pentru o clipa, ca am iubit si am fost iubiti inapoi. Cu adevarat sau nu, nu mai are nicio importanta, atata timp cat fericirea s-a oprit la noi!

Ionut Eduard Sirbu, tati Ionut, mami Cridiala si nasica Iuliana.

2010-04-30T03:05:00.000-07:00